MEDITAŢII

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului

Capitolul XV

BINEFACEREA PURCEDE DIN IUBIRE

1. Pentru nimic în lume şi de dragul nimănui nu trebuie vreodată săvîrşită o faptă rea; dar, pentru a fi de folos celui lipsit, se cade uneori să lăsăm de bunăvoie o binefacere începută, preschimbînd-o în acest fel în altă binefacere mai mare. Fapta bună nu se pierde, ci dimpotrivă, e strămutată atunci în mai bine. Fără dragoste, luate pe dinafară, faptele, ca atare, rămîn sterpe; în schimb, pînă şi cea mai mică şi neînsemnată faptă, săvîrşită din suflet, cu dragoste, îşi aduce negreşelnic rodul deplin. Ochiul lui Dumnezeu cumpăneşte într-adevăr mai curînd gîndul din care fapta omului purcede, decît fapta ca atare, privită pe dinafară.

2. Mult face acela care iubeşte mult. Mult face acela care face bine ceea ce are de făcut. Bine face acela care slujeşte cu precădere rosturile semenilor săi mai curînd decît foloasele sale. Adesea ceea ce pare dragoste nu-i altceva decît imbold trupesc, căci chemările firii, ghimpele voinţei, năzuinţa răsplăţii, plăcerea omului de a se simţi în largul său rar dacă se lasă cu totul ţinute în frîu.

3. Cel care are în suflet iubirea cea adevărată şi desăvîrşită nu se caută pe sine în nimic, căci nu doreşte din inimă decît un singur lucru: ca în toate să fie proslăvit Dumnezeu singur. Nu pizmuieşte pe nimeni, de vreme ce nu-şi doreşte plăcerea vreunei bucurii pentru sine; nici nu s-ar putea simţi bine bucurîndu-se singur, deoarece, mai presus de orice, doreşte să guste plăcerea fericirii în Dumnezeu. Nu ia nimic de bun din partea vreunei făpturi, ci toate rosturile le vede adunate la Dumnezeu, în al cărui izvor îşi au toate obîrşia şi întru care toţi sfinţii se bucură de rodul desfătării şi al păcii. O, măcar o scînteie cît de mică de-am avea din focul adevăratei iubiri, am simţi cu siguranţă cît de zadarnice sînt toate bunurile pămîntului.