MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins

Calea Crucii cu Giulgiul Sfânt

Starea a 7-a
ÎNVIEREA


Doamne, noi cu întristare
Plângem durerile Tale,
Câte-n lume Le-ai purtat,
Până ne-ai răscumpărat.
Isuse mult îndurate,
Chinuit pentru păcate.
Iartă pe toți cei greșiți,
Și ne fă-n veci fericiți.

 

Lectură

Iar în ziua întâi a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Isus, și le-a zis: "Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus". Deci a ieșit Petru și celălalt ucenic și veneau la mormânt și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos, iar marama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut. (In 20, 1-8)

 

Comentariu

Cum am văzut detaliat mai înainte, imaginea prezentată pe Giulgiu este martora silențioasă a torturilor grele suferite de Isus, a suferințelor atroce, a răstignirii, a morții și îngropării. Bineînțeles că nimic nu ne poate arăta direct ceea ce s-a întâmplat după înfășurarea trupului în Sfântul Giulgiu și așezarea sa în mormânt. Se pot face unele observații interesante care ne îndeamnă la adânci reflecții.

Este impresionantă în special existența perfectei imagini frontale și dorsale a trupului, atât de detaliată încât să permită descrierea minuțioasă vătămărilor suferite. Nici astăzi după nenumărate și aprofundate studii teoretice și cercetări experimentale nu se poate obține o imagine asemănătoare după un cadavru, fiindcă unele dintre caracteristicile sale par imposibil de reprodus.

De altfel medicii legali afirmă că trupul nu a putut rămâne învelit în pânză mai mult de 50-60 de ore, pentru că altfel începutul procesului de descompunere prin emanarea de lichide și gaz ar fi pătat pânza și ar fi împiedicat și compromis formarea perfectei imagini ce până astăzi, la distanță de secole e clar vizibilă. Așadar, din vreun motiv despre care Sfântul Giulgiu nu poate spune nimic, trupul a ieșit definitiv nu după mai mult de câteva zeci de ore de la înfășurare.

În sfârșit este fața aceluiași om care ne interpelează. Să-l observăm cu atenție în imaginea tridimensională care nu doar că ne furnizează o imagine perfectă și unică, ci oferă posibilitatea de eliminare a rănilor și scurgerilor de sânge care maschează fizionomia prezentând imaginea reală a feței. Este fața unui om care în ciuda suferințelor și a morții înspăimântătoare, prezintă trăsături senine și destinse, aproape ca și cum nu ar fi mort, ci doar...adormit. Până când?

 

Meditație

Îngroparea lui Isus este în același timp momentul maximei înjosiri, dar și începutul semnelor în favoarea nevinovăției lui Isus. Tatăl a făgăduit să ia la sine soarta dreptului său astfel că pentru Isus începe o serie de excepții ce converg toate către a indica providența: răstignitul este încredințat prietenilor săi (și nu lăsat să se descompună pe cruce), îi este oferit un mormânt care nu a mai adăpostit pe nimeni (și nu aruncat în groapa comună a executaților), pregătirea îngropării se face prin întrebuințarea unei cantități extraordinare (aproape exagerate) de uleiuri parfumate, care puteau fi folosite doar pentru înmormântarea unui rege.

Dar semnul prin excelență este învierea celui răstignit. Tatăl îl ascultă întotdeauna pe Fiul care se hrănește din împlinirea voinței sale și acum îl cheamă la sine din condiția de moarte la cea de viață. Și această viață Fiul o va comunica tuturor celor pe care Tatăl I i-a dat.

Sfântul Giulgiu poartă semnele învierii? Cel dintâi care a văzut giulgiurile de înmormântare în mormântul lui Isus, în absența prizonierului lor "a văzut și a crezut". Pentru acesta acele pânze au fost martorii ce anunțau victoria binelui asupra răului, a vieții asupra morții. Nu știm câte particularități a putut vedea apostolul pe care Isus îl iubea: Sfântul Ioan care ne transmite amintirea acelei vizite la mormânt, nu vorbește de imagini ale pânzei. E și de înțeles, căci dacă acele giulgiuri coincideau cu Giulgiul nostru, ele nu erau altceva decât partea de deasupra a pânzei lungi căzută peste partea de dedesubt încât păreau efectiv două giulgiuri suprapuse. Părțile pânzei care au atins corpul fără viață al lui Isus erau în interior și nu le putea observa cel care vedea de sus mormântul.

Acum că Isus a înviat la ce mai servește Sfântul Giulgiu? El pare restul unui moment dureros dar pe deplin depășit, care poate ajuta doar la reconstituirea evenimentelor. Nu e așa. Acel moment nu a trecut, nici măcar pentru Isus. Desigur că acum El se bucură de glorie în sânul Tatălui, dar mijlocește pentru noi în condiția răstignitului ce demonstrează Tatălui biruința asupra suferinței pentru a obține împăcarea noastră cu El (cf 1 In 2,1). Acest moment nu a trecut nici pentru noi, chemați să retrăim drumul pe care El l-a parcurs. Mai ales acea sâmbătă sfântă care pare să uite suferința vinerii morții în fața bucuriei din duminica învierii.

Apostolul celui înviat e chemat să exercite în grad eroic chiar, cu ajutorul Spiritului, credința în Dumnezeul drept și mântuitor, speranța întoarcerii Fiului, a celui întâi născut dintre morți care ne va fi atunci frate mai mult decât oricând.

 

Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Și acum
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire