MEDITAŢII

Calea Crucii cu Giulgiul Sfânt

Starea a 3-a:
ÎNCORONAREA CU SPINI

Crucea umerii ţi-i frânge,
Rănile-s pline de sânge.
Dar mai crâncenă durere
Îţi fac păcatele mele.
Isuse, îţi cer iertare,
Dă-mi căinţa şi-ndreptare,
Ca să plâng al meu păcat
Şi să nu mor ne-ndreptat.

Lectură

Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Isus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta, şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o haină roşie şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: "Bucură-Te, regele iudeilor"! Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap, iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de haina cea roşie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. (Mt 27,27-31)

Comentariu

Pe figura de pe Pânză, pe lângă urmele lăsate de biciuire, se află semnele evidente ale unei serii de injurii fizice, mai ales pe faţă. Destul de uşor se recunoaşte că trăsăturile feţei sunt mult deformate. Obrazul şi pometul drept (poziţia corectă a părţii drepte şi a celei stângi este aceea care se vede în negativul fotografic pe când în pozitiv dreapta şi stânga sunt inversate) sunt umflaţi, semn al unei hematome provocate de o lovitură violentă. Pe arcadele de deasupra sprâncenelor se văd două răni provocate prin sfâşiere-lovire. Nasul e deviat din cauza unei lovituri ce a provocat o fractură a cartilagiului nazal. Mustăţile şi barba sunt pătate (evident de sânge şi sudoare) aşa încât barba, înţepenită, apare împărţită în două.

De altfel pe păr se văd scurgeri de sânge ce provin din cap şi coboară până la vârfurile acestuia, lung până la bărbie. Către creştetul capului şiroaiele sunt tot mai mari. Ceafa apare de asemenea, presărată de cheaguri de sânge. Sunt treisprezece şiroaie pe cap şi douăzeci pe ceafă, dispuse în aureolă şi corespunzând rănilor de înţepătură de mic diametru. Pe cap a purtat o coroană de spini ascuţiţi ce I-au provocat răni şi sfâşieturi. Ar putea fi vorba (după cum rezultă şi din descrierea evanghelică) despre un coif fiindcă şi creştetul prezintă cheaguri de sânge. Suferinţa provocată de această tortură trebuia să fie foarte intensă şi continuă: cu un astfel de coif pe cap, la orice mică mişcare spinii se înfig tot mai mult în pielea capului, cu o intensitate crescândă când va fi răstignit pe cruce.

Analizând caracteristicile şiroaielor de sânge se disting leziuni ale vaselor arteriale, precum şi ale celor venoase. Aproape în mijlocul frunţii se vede un şiroi particular în formă de "epsilon" în pozitivul fotografic şi în formă de 3 (trei) în negativ. Este un şiroi ce provine de la o rană a venei frontale: sângele a ţâşnit abundent, dar coborând a întâlnit ridurile frunţii (un om în stare de suferinţă acută e normal să fi avut fruntea plină de riduri) şi s-a oprit de mai multe ori, urmând un traseu nerectiliniu, ci sinuos, ce evidenţiază clătinări ale capului lui pe cruce.

La capătul acestei interminabile serii de torturi începe drumul către partea finală: chinul crucii. Dar şi acesta e presărat cu greutăţi şi cu suferinţe. Dacă privim spatele observăm două zone mari lezate având formă rotunjită: sunt semnele lăsate de braţul orizontal al crucii (romanii îl numeau "patibulum"), pe care în unele cazuri condamnatul era obligat să-l ducă de-a lungul drumului până la locul ales pentru supliciu. Era aşezat pe spate înapoia cefei, şi pentru a-l împiedica să cadă, era legat cu funii de braţele întinse. Condamnatul cu braţele în acest fel legate de "patibulum" risca să se izbească cu faţa şi cu toracele de pământ în cazul în care cădea. În timpul drumului, acest "patibulum" apăsa din greu şi freca în punctele de sprijin ale spatelui, provocând cele două leziuni mari suprapuse peste rănile biciuirii.

Meditaţie

Procesul lui Isus are aspecte de farsă: formalizează ceea ce s-a decis şi ceea ce Isus însuşi prevăzuse şi prezise. Protecţia pe care atât dreptul iudaic cât şi cel roman le ridicau în favoarea acuzatului înainte ca Isus să fie condamnat nu au fost prea eficiente. Încă de la începutul acţiunii judiciare intentate împotriva Lui a fost supus la insulte, lovituri, torturi care nu pot fi explicate decât prin răutatea dezlănţuită contra celui slab şi neprotejat de nimeni, a celui perceput superior sieşi pentru a-l umili; era focul ce mocnea sub cenuşă, aversiunea reprimată de mult dar care izbucnea de această dată cu furie.

Partea cea mai expusă a corpului lui Isus în această fază era capul. Faţa şi ceafa au lăsat cele mai multe urme de sânge inclusiv pe dosul pânzei.

Faţa şi capul sunt între părţile cele mai semnificative pentru onoarea persoanei. O palmă pe faţa lui Isus nu a produs mai puţină durere decât o palmă pe obrajii noştri. Cât de adesea îl jignim pe Domnul cu acel cap pe care El ni l-a dat pentru a ne conduce viaţa, pentru a căuta, a aprofunda sau a decide! Simbolul autonomiei noastre a devenit adesea centrul exerciţiului voinţei rebele împotriva lui Dumnezeu.

Pe cap Isus a primit coroana de spini ce a lăsat urme mari pe Sfântul Giulgiu. A fost cea mai dureroasă folosire a unei coroane: purtau coroane mirii, învingătorii de întreceri sportive sau artistice, uneori victimele sacrificiilor, şi mai ales, regii purtau dintotdeauna coroană. Isus, acceptând-o pe a sa, a proclamat într-un anume fel tot acest simbolism: el este regele cerului şi al pământului, învingător în orice luptă şi confruntare între puteri; mirele care îşi inaugurează noua condiţie; El este în special victima ce se oferă pe sine în sacrificiu, devenind totodată preot.

Aşezată pe capu-i, coroana pune pecetea sângelui asupra cuvintelor din timpul învăţăturii publice şi dă mărturia veridicităţii tuturor declaraţiilor lui Isus, ce proclamă că vrea să facă voinţa Tatălui.

Îl apasă pe Isus toată greutatea păcatelor noastre când nutrim sentimente de orgoliu şi mândrie.

Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Şi acum