MEDITAŢII

Staţiuna a IX-a

Isus cade a treia oară sub povara crucii

Sunt plin de intenţii bune, am o voinţă puternică şi... totuşi cad iarăşi în păcat.

E uşor să doreşti a face bine, dar nu este numai o chestiune de voinţă.

Dacă Isus cade sub cruce a treia oară îmi spune că e alături de mine şi plânge peste rănile mele care Lui i-au pus crucea pe umeri.

El ştie că fără har sunt nimica, dar trebuie să o înţeleg şi eu. Dacă a luat crucea pe umeri şi a căzut sub povara ei, Cristos mă asigură că descinde în iadul păcatului meu pentru a mă ridica din frică. Îmi întâlnesc vinovăţia în faţa chipului Său ars de suferinţă... pentru mine. Frica din inima mea este de fapt purtătoare de fericire dacă recunosc chipul însângerat al lui Isus la ceasul căderii. Am pierdut inocenţa, Isus mi-o confirmă, dar El vrea să mă eliberez de inutila căutare a trecutului. Adevărata vină nu se vindecă printr-o uitare afectivă, dar nici printr-o uitare reală, imposibilă puterilor omului. Cât timp nu am aflat izvorul păcatului în viaţă sunt prizonierul minţii mele scuturată de mândrie sau ruşine.

Conştiinţa păcatului şi abandonul la mila Domnului mă scapă de întreţinerea unei imagini despre mine fatală şi ireală... absurdă. Relaţia cu Domnul nu e făcută din observanţe, ci din dragoste. De aici derivă apoi obligaţiile. Marele păcat e acela de a mă crede fidel observanţelor, iar la cădere să cad în depresie cu nemulţumire faţă de Domnul. E păcatul fariseului! Nu degeaba spunea Isac Sirul că cel ce plânge păcatul său e mai mare mare decât cel ce prin rugăciunea sa învie morţii.

Multora dintre sfinţi Isus le cerea sărăcia lor sufletească, lipsurile, scăpările, păcatele. Este posibil? Unui suflet ales, Cristos îi încredinţa că dacă păcătosul se umileşte şi îşi recunoaşte nimicnicia, dacă se străduieşte să repare vina prin generozitate şi iubire, dacă are încredere şi se abandonează iarăşi în Inima-i Preasfântă, îi va aduce mai multă mărire şi va face mai mult bine sufletelor decât dacă nu ar fi căzut. "Puţin mă interesează murdăria, ceea ce mă interesează este iubirea".

Isus cade sub cruce pentru a mă ridica din moarte şi pentru a-mi spune că nu pot să refac trecutul, ci să-l transform. Nu pot căuta o nevinovăţie pierdută, ci trebuie să mă recunosc păcătos. Un păcătos iertat, fiindcă... sunt iubit.

Greşelile, păcatele mele, toate zilele pe care am impresia că le-am ratat: dacă aş putea înţelege că problema nu e de a funcţiona bine, ci de a OFERI! Cum ar fi toate atât de simple! Cei care îşi fac toaleta înainte de se prezenta înaintea Domnului, înseamnă că nu vor să ofere totul, ci numai ceea ce e frumos. Dar... tocmai ceea ce e urât şi neîmplinit doreşte Hristos pentru ca să-mi poată da vindecare: "Nu sunt cei sănătoşi cei care au nevoie de doctor!"

A treia cădere sub cruce a lui Isus îmi reaminteşte aşadar că totul e HAR! Că am descoperit în mine forţa creatoare, de viaţă, mai puternică decât temerea şi ruşinea ce mă fac să accept că sunt păcătos. Că această forţă este puterea Domnului care se înscrie în mine ca IERTARE şi IUBIRE. N-am făcut nimic bun, dar sunt gata să primesc milostivirea Domnului.

Dacă doresc să fiu generos fără să cunosc umilirea de a fi cerşetor al harului voi fi condamnat tocmai de această generozitate fiindcă este închipuită. Harul nu e un pisc, dar nici acoperişul unui edificiu construit prin eforturile mele. Este pământul pe care zidesc, fundaţia al cărei nume este Cristos, Mântuitorul.

pr. Mihai Frăţilă, Roma