MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins STAȚIUNEA A DOUA
Isus ia Crucea în spate

Din evanghelia după Matei 27, 27-31
Atunci ostașii dregătorului, ducând ei pe Isus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta, și dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie. Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă trestie; și, îngenunchind înaintea lui își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.

MEDITAȚIE
În patima lui Cristos, s-a dezlănțuit ura, ura noastră, ura întregii omenirii (Lc 22, 53).
În patima lui Cristos, răutatea s-a ridicat împotriva bunătății, orgoliul nostru s-a aprins cu mânie contra smereniei, găunoșenia noastră s-a revoltat împotriva strălucitoarei transparențe a lui Dumnezeu!
Iar astfel... am devenit crucea lui Dumnezeu!
Noi, cei prostește rebeli,
noi, prin păcatele noastre absurde, am înălțat crucea neliniștii noastre, a nefericirii noastre: ne-am scris pedeapsa.
Dumnezeu însă, ia crucea pe umerii săi - crucea noastră - și ne provoacă prin puterea iubirii sale.
Dumnezeu ia crucea! Mister de bunătate de nepătruns! Mister de umilință care ne face să ne fie rușine că încă mai suntem orgolioși!

RUGĂCIUNE
Isuse Doamne, Tu ai intrat în istoria omenirii și ai găsit-o ostilă față de Tine (Io 1, 10-11), răsculată împotriva Ta, înnebunită de acest orgoliu care îl face pe om să creadă că este mare de statură... ca umbra lui!
Isuse Doamne, Tu nu ne-ai agresat, ci te-ai lăsat agresat de noi, de mine, de fiecare!
Îngrijește-mă Isuse cu răbdarea ta, vindecă-mă cu smerenia ta, redă-mi adevărata statură de creatură: statura mea de copil... nespus de iubit de Tine!

meditații de Mgr. Angelo Comastri
traducere Domnica Goția

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire