MEDITAŢII

STAŢIUNEA A OPTA
Isus întâlneşte femeile din Ierusalim care plâng

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Din evanghelia după Luca 23, 28-31
Isus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?

MEDITAŢIE
Auzindu-l pe Isus cum le mustră pe femeile din Ierusalim care-l urmează şi plâng, ne provoacă la reflecţie. Cum să înţelegem acest gest al lui Isus? Nu este oare un reproş adresat unei pietăţi pur sentimentale, care nu devine convertire şi credinţă trăită? Nu serveşte la nimic să plângem cu cuvinte, şi în mod sentimental, suferinţele acestei lumi, în timp ce viaţa noastră continuă ca întotdeauna. De aceea Domnul ne avertizează de pericolul în care ne aflăm. Ne arată seriozitatea păcatului şi seriozitatea judecăţii. Nu suntem oare prea înclinaţi să banalizăm misterul răului, în ciuda tuturor cuvintelor noastre de teamă în faţa răului şi a suferinţelor celor nevinovaţi? Din imaginea lui Dumnezeu şi a lui Isus, în cele din urmă nu admitem oare doar aspectul dulce şi iubitor, în timp ce am şters liniştiţi aspectul judecătorului? Cum ar putea face Dumnezeu o dramă din slăbiciunea noastră? - gândim noi. Suntem oameni! Dar privind la suferinţele Fiului vedem toată seriozitatea păcatului, vedem cum trebuie să fie ispăşit până la capăt pentru a putea fi depăşit. Răul nu poate fi în continuare banalizat în faţa imaginii Domnului suferind. El ne spune şi nouă: Nu mă plângeţi pe mine, ci pe voi... pentru că dacă tratează astfel lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?

RUGĂCIUNE
Doamne, femeilor care plâng le-ai vorbit de pocăinţă, de ziua Judecăţii, când ne vom afla în prezenţa chipului tău, a chipului Judecătorului lumii. Ne chemi să ieşim din banalizarea răului cu care ne liniştim pe noi înşine, pentru a ne putea continua viaţa din totdeauna. Ne arăţi seriozitatea responsabilităţii noastre, pericolul de a ne afla, la Judecată, vinovaţi şi lipsiţi de roade. Fă să nu ne limităm la a înainta alături de tine, oferind doar cuvinte de compasiune. Converteşte-ne şi dă-ne o nouă viaţă; nu permite ca, la sfârşit, să rămânem acolo ca un lemn uscat, ci fă să devenim mlădiţe care trăiesc în tine, adevărata viţă, şi care aduc rod pentru viaţa veşnică (cfr. In 15,1-10).

Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostrum cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.

Tui Nati vulnerati,
tam dignati pro me pati,
poenas mecum divide.