MEDITAŢII

STAŢIUNE A ATREIA
Isus cade pentru întâia oară

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Din cartea profetului Isaia 53, 4-6
Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.

MEDITAŢIE
Omul a căzut şi cade tot mereu: de câte ori nu devine oare o caricatură a sa, şi nu mai este chipul lui Dumnezeu, ci ceva care îl ridiculizează pe Creator. Cel care, coborând de la Ierusalim la Ierihon, a dat peste tâlharii care l-au despuiat de haine lăsându-l pe jumătate mort, sângerând pe marginea drumului, nu este oare imaginea prin excelenţă a omului? Căderea lui Isus sub povara crucii nu este decât căderea omului Isus învins deja de biciuire. De aici rezultă ceva mai profund, aşa cum spune Paul în scrisoarea către Filipeni: "Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce" (Fil 2, 6-8). În căderea lui Isus sub povara crucii apare întregul său drum: umilirea sa voluntară pentru a ne ridica pe noi din mândria noastră. Şi în acelaşi timp rezultă natura orgoliului nostru: mândria cu care vrem să ne dăm drept Dumnezeu nefiind altceva decât noi înşine, prin care credem că nu avem nevoie de iubirea veşnică, dar vrem să ne modelăm singuri viaţa. În această răzvrătire împotriva adevărului, în această încercare de a fi noi înşine dumnezeu, de a fi creatorii şi judecătorii noştri, ne prăbuşim şi sfârşim prin a ne distruge pe noi înşine. Umilirea lui Isus este depăşirea mândriei noastre: prin umilirea sa ne ridică pe noi. Să-l lăsăm să ne ridice. Să ne despuiem de autosuficienţa noastră, de dorinţa noastră greşită de autonomie şi în schimb să învăţăm de la el, cel care s-a umilit, cum să aflăm adevărata noastră măreţie, umilindu-ne şi îndreptându-ne către Dumnezeu şi către fraţii care sunt călcaţi în picioare.

RUGĂCIUNE
Doamne Isuse, povara crucii te-a făcut să cazi la pământ. Povara păcatului nostru, povara mândriei noastre te trânteşte la pământ. Dar căderea ta nu este semn al unui destin potrivnic, nu este simpla slăbiciune a celui călcat în picioare. Ai vrut să vii în întâmpinarea noastră, a celor care din mândrie zăcem pe jos. Mândria de a gândi că suntem în măsură să-l facem pe om a făcut aşa încât oamenii să devină un fel de marfă, care este vândută şi cumpărată, un fel de rezervor de materiale pentru experimentele noastre, prin care sperăm să depăşim cu forţele proprii moartea, în timp ce, de fapt, nu facem altceva decât să umilim mereu tot mai profund demnitatea omului. Doamne, ajută-ne pentru că am căzut. Ajută-ne să lăsăm deoparte mândria noastră distructivă şi, învăţând de la umilinţa ta, să fim ridicaţi din nou.

Toţi:
Pater noster, qui es in caelis:
sanctificetur nomen tuum;
adveniat regnum tuum;
fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.
Panem nostrum cotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.

O quam tristis et afflicta
fuit illa benedica
mater Unigeniti!