MEDITAŢII

Staţiuna a II-a

Isus ia crucea pe umeri

Isus Cristos, prin cuvintele Evangheliei ne dă o povaţă: "cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze mie" (Marcu 8,34; Matei 16,24). În staţiunea a doua medităm punerea crucii pe umerii lui Isus. El este exemplul nostru, model pentru fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi trebuie să-l iubească pe Dumnezeu Tatăl precum Isus Cristos, împlinind voinţa Tatălui şi supunându-ne Lui; iar voinţa lui Dumnezeu este ca noi să ajungem la fericirea sa, mergând pe această cale a crucii, precum Isus.

Se poate observa o completare în textul evanghelic: "şi să-mi urmeze mie". Cristos ne cheamă pe drumul vieţii alături de El, nu separat, tocmai pentru a nu ne lăsa singuri în vâltoarea şi greutatea vieţii; vedem că Isus are iniţiativa, El este cel care ni se oferă a fi alături. Şi în Vechiul Testament, poporul iudaic îl urmează pe Dumnezeu, se lasă în grija lui, se încrede în planul divin, ştie că scopul final este un scop benefic lui (călătoria prin pustiu spre pământul făgăduinţei Exod 13,21).

Noi îl avem pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care ne cheamă pe drumul său. "Eu sunt calea" pentru a ajunge la Tatăl; dacă îl urmăm cu adevărat, nu putem să ne îndepărtăm de Dumnezeu. "A lua crucea" nu este numai o învăţătură, ci este chiar aderarea la însăşi persoana lui Cristos, a-i împărtăşi viaţa şi destinul, a participa la ascultarea lui liberă şi plină de iubire faţă de voinţa Tatălui.

Chemându-ne pe fiecare "pe calea desăvârşirii", Isus ne cere să trăim în mod desăvârşit porunca iubirii, să intrăm în dăruirea Sa totală, să imităm şi să trăim iubirea Sa. Iubirea lui Cristos este o iubire fără limite, o iubire până la jertfa supremă, este "porunca cea nouă" exemplificată chiar de El (Ioan 15,12). Comportamentul lui Cristos, cuvântul său şi faptele sale, trebuie să fie pentru noi o regulă a vieţii creştine. Faptele care culminează cu Patima şi Moartea Sa pe cruce sunt revelaţia vie a iubirii sale faţă de Tatăl şi faţă de fiecare dintre noi. Isus ne cere ca această iubire să fie imitată de cei care-l urmează (Ioan 13,34-35).

A accepta chemarea adresată fiecăruia dintre noi înseamnă a ne conforma celui care s-a făcut slujitor până la dăruirea sa pe cruce (Filipeni 2,5-8). Ce înseamnă a te dărui în contextul lumii contemporane? Este acceptarea crucii după pilda Mântuitorului, o cruce a vieţii cu tot ceea ce implică ea. A vedea un rău în suferinţă, în boală, în bătrâneţe şi în moarte, înseamnă de fapt a face pe placul diavolului; el ne îndeamnă să ne răzvrătim, să deznădăjduim, să nu mai avem răbdare, să ne pierdem speranţa.

Însă creştinul, cel care acceptă crucea alături de Cristos, înţelege că Dumnezeu permite aceasta pentru a câştiga merite şi a ne sfinţi. Trebuie să ştim să dăm valoare momentului, pentru a putea creşte pe plan spiritual: în suferinţă să practicăm speranţa şi curajul, rugăciunea noastră să fie mai intensă; avem ocazia să ne dăm seama cât de preţioasă este prezenţa celor apropiaţi, să apreciem mai mult lucrurile frumoase. Suferinţele de fiecare zi sunt jertfe "de bună mireasmă spirituală" pe altarul vieţii noastre. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aceste suferinţe le acceptăm cu încredere şi curaj şi cu iubire faţă de cei din jurul nostru

Iată că a-l urma pe Isus înseamnă şi să ne luăm crucea noastră în fiecare zi. Isus se referă la toată durerea de fiecare zi, cu toate micile suferinţe. Îndemnându-ne să ne luăm crucea noastră, Isus a dat sens şi valoare şi suferinţei noastre. Louis Marie Grignion de Montfort, înţelegând valoarea crucii spunea: "nici un fiu nu e primit dacă nu o poartă (crucea) ca semn distinctiv, nici un ucenic, dacă nu o poartă cu mândrie fără să roşească... şi pe umeri fără să o târască sau fără să se lepede de ea."

În purtarea crucii, drum încheiat cu moartea pe cruce a lui Cristos, Dumnezeu Tatăl răspunde acestei iubiri cu puterea sa şi împlineşte o lucrare pe care nu o mai împlinise până atunci: Învierea. Prin aceasta Trupul lui Isus, supus suferinţei şi morţii, este transfigurat şi glorificat (2Cor 13,4), vrednic să urce la dreapta Tatălui. Astfel, Isus Mântuitorul deschide poarta fericirii veşnice pentru cei care primesc crucea şi o poartă cu răbdare până la sfârşitul vieţii.

pr. Florin Bozântan, Cluj-Napoca