PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creştină şi temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului

II. Sărbătorile mari

Vom relua în cele ce urmează, mai în detaliu, sărbătorile mari dedicate Maicii Domnului:

a. Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Această sărbătoare există şi la eterodocşii răsăriteni separaţi de Biserică după Sinodul al patrulea ecumenic, adică la copţii egipteni (care o sărbătoresc la 9 mai) şi la iacobiţii sirieni. Având în vedere că după separarea lor aceştia nu au împrumutat mai nimic de la bizantini, înseamnă că sărbătoarea respectivă era deja în uz şi la ei înainte de această despărţire; începutul ei trebuie pus deci între Sinodul al treilea ecumenic din 431 şi Sinodul al patrulea ecumenic din 451.

Ca şi sărbătoarea Adormirii, la origine a fost şi ea aniversarea anuală a sfinţirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidită între anii 430 şi 480, pe locul unde, după tradiţie, fusese casa părinţilor Sfintei Fecioare. În Apus a fost introdusă de Papa Sergiu I (687-701), sub influenţa Constantinopolului. În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul compune pentru această sărbătoare Condacul şi Icosul rămase până acum în rânduiala slujbei în Mineiul bizantin. La începutul secolului al VIII-lea, în 715 probabil, Sfântul Andrei Criteanul a scris în cinstea ei patru predici şi un canon, care se cântă la Utrenia acestei sărbători. În Apus ea s-a generalizat mult mai târziu, în secolele IX-X.

A doua zi după Naşterea Maicii Domnului, adică la 9 septembrie, sărbătorim Pomenirea Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Născătoarei de Dumnezeu.

b. Cea mai nouă dintre sărbătorile Maicii Domnului este Intrarea în Biserică (ducerea Fecioarei la templu), sărbătoare de origine ierusalimiteană, care se pare că a luat naştere în secolul al VI-lea. La 20 noiembrie 543, Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria "cea nouă". Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu. Era generalizată în tot Orientul înainte de secolul al VII-lea. Spre sfârşitul secolului al VIII-lea, Sfântul Andrei Criteanul asistă la această sărbătoare în Ierusalim.

În acelaşi secol, Sfinţii Gherman I şi Tarasie, Patriarhi ai Constantinopolului, au ţinut cuvântări la această sărbătoare. În Apus, ea a fost introdusă sporadic, probabil prin influenţa mănăstirilor greceşti din Italia, mai întâi în Anglia (secolul al XI-lea), apoi în Franţa, întâi la Avignon, la 1371 (la propunerea făcută Papei Grigore al XI-lea de către cancelarul Filip de Mezieres, fost ambasador papal în insula Cipru); generalizarea ei în întreaga Biserică Latină se datorează Papei Sixtus al IV-lea, în 1472; suprimată de Papa Pius al V-lea, sărbătoarea a fost reintrodusă definitiv de Papa Sixtus al V-lea, în 1585.

c. Cea mai de timpuriu confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului, este Bunavestire. Se ştie că, încă din secolul al IV-lea sau al V-lea, s-a zidit la Nazaret o biserică pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit de la înger vestea că va naşte pe dumnezeiescul Prunc. În cinstea acestei sărbători, ne-au rămas panegirice celebre de la marii cuvântători din secolul al V-lea, ca Proclu, Patriarhul Constantinopolului (+446), Episcopul Vasile al Seleuciei şi Arhiepiscopul Petru Chrisologul al Ravenei.

Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia şi Milano, Bunavestire s-a sărbătorit la 18 decembrie, dată păstrată până azi în ritul galican şi cel mozarabic, pentru sărbătoarea Maicii Domnului, cu titlul Genetricis Dei dies. La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de Papa Leon al II-lea, de origine siciliană şi de cultură greacă (681-683), la început ca o sărbătoare locală şi cu denumirea de sărbătoare a aşteptării Naşterii Domnului (Faestum Expectationis Partus Beatae Mariae Virginis); dar vairiaţia datei a durat în Apus până în secolul al XI-lea, când data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică de atunci. În Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Naşterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a secolului al V-lea înainte. Numai la armeni, Bunavestire se serbează încă în raport cu data veche a sărbătorii Naşterii Domnului (6 ianuarie), păstrată la ei, adică la 7 aprilie.

d. Având în vedere că, de regulă, Biserica a însemnat în calendarul ei şi a sărbătorit zilele morţii Sfinţilor, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului ar trebui să fie cea a Adormirii ei; ştiri documentare despre existenţa acestei sărbători nu avem însă decât din secolul al V-lea înainte. Astfel, în Siria exista sigur în secolul al V-lea. Locul ei de orgine este probabil Ierusalimul, căci în vechile sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfinţirii unei biserici a Maicii Domnului, zidită în secolul al V-lea de Ikelia Romana, între Ierusalim şi Betleem, aproape de locul unde era mormântul Rachelei, şi unde, după tradiţie, Sfânta Fecioară a făcut un popas cu puţin înainte de Naşterea Mântuitorului. În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menţionată şi în Apus, pentru prima dată de Sfântul Grigore, Episcopul de Tours (+593 sau 594), dar acolo Adormirea se serba la 18 ianuarie, iar în unele părţi la 15 ianuarie. Se pare că generalizarea sărbătorii în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (582-603), care a rezidit biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv data sărbătorii la 15 august. În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu, de către Papa Teodor I (642-649), care era de origine ierusalimiteană şi care a impus data de 15 august, ca în Răsărit. Numai creştinii din Galia şi copţii egipteni sărbătoresc Adormirea la vechea dată, de 18 ianuarie.