PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA

Madonnina care plânge cu lacrimi de sânge

La Civitavecchia o statuetă a vărsat de 13 ori lacrimi de sânge. Totul a început la 2 februarie, Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, anul trecut.

Pe strada Fontanatetta din Pantano, o localitate la periferia oraşului Civitavecchia, în Italia, trăieşte familia Gregori, formată din patru membri: soţul - Fabio, 32 de ani este electrician; soţia - Ana Maria, 31 de ani, este funcţionară. Copiii, Jesica are 5 ani, David are 2 ani. Atras de câţiva colegi de muncă, Fabio intrase în secta iehoviştilor, dar după trei luni se reîntoarce la religia catolică. Considerând că Maica Domnului i-a dobândit harul întoarcerii, vrea să-i arate un semn de recunoştinţă. Îl roagă pe părintele Pablo Martin care pleacă în pelerinaj la Medjugorge să-i aducă de acolo o statuetă a Maicii Domnului. Parohul îi cumpără o statuetă albă de ghips, înaltă de 40 cm, pe care Fabio o aşează la loc de cinste într-o nişă de piatră în grădina sa.

În ziua de 2 februarie 1995 - sărbătoarea Întâmpinării Domnului -, familia Gregori merge la biserică. Mama plecase cu o jumătate de oră înainte, ca să se roage rozariul. Tatăl cu copilul mai mic urcaseră în maşină, aşteptând-o pe Jesica.
- Tăticule, strigă fetiţa, Madonnina plânge.
- Vino, lasă poveştile, îi răspunde tatăl, deja suntem în întârziere. Fetiţa insistă:
- Tăticule, vino şi vezi, Madonnina plânge, îi iese sânge din ochi. Când aude cuvântul "sânge" Fabio se sperie. Îşi închipuia că fetiţa a căzut şi s-a rănit. Coboară din maşină. Fetiţa nu păţise nimic. Ea îi spune din nou, arătând cu degetul spre statuetă:
- Madonnina plânge.

Când îşi ridică privirea spre statuetă, tatăl vede că faţa acesteia este brăzdată de un lichid roşu. "Prima lacrimă, povesteşte el, coborâse deja din ochiul drept şi se oprise la jumătatea obrazului. A doua, cea din ochiul stâng, încă se mai mişca foarte încet. Trecuse de bărbie şi era gata să se prelingă pe piept". În primul moment crede că este victima unei iluzii. Instinctiv îşi întinde mâna şi atinge acel lichid roşu. Semnul degetului se vede foarte bine pe obrazul drept al statuetei în fotografiile care aveau să se facă ulterior. Aşadar, nu era un vis, nu era o halucinaţie.

Ajuns la biserică, din cale afară de emoţionat, Fabio îi spune mai mult prin semne soţiei cele întâmplate. După liturghie aleargă imediat la preot să-l informeze şi pe el. Pleacă cu toţii spre locul cu pricina. Preotul soseşte, vede, îngenunchează şi se roagă. Între timp sosesc la faţa locului şi nişte rude de-ale lui Fabio şi un fost colonel de armată, care privesc cu uimire fenomenul.

A doua zi, către orele şase seara, fenomenul se repetă.

Vestea se răspândeşte şi a treia zi dimineaţa, strada Fontanatetta este plină de maşini, grădina familiei Gregori e ticsită de lume. Toţi vor să vadă minunea lacrimilor de sânge care ies din ochii Madonninei. E necesară prezenţa poliţiei pentru menţinerea ordinei. În după-amiaza zilei de 4 februarie şi în noaptea următoare, lacrimile de sânge izvorăsc cel puţin de cinci ori din ochii statuetei.

Mărturiseşte Giancarlo Mori, comandantul poliţiei din Civitavecchia: "Un agent de poliţie mi-a atras atenţia asupra Madonninei. Când m-am apropiat am putut observa două lacrimi, două picături care se formau în acel moment chiar sub ochi. Culoarea lor era mai întâi roză palidă, apoi se întuneca devenind de un roşu foarte intens. Lacrimile s-au prelins câţiva milimetri".

Duminică, 5 februarie, statueta a lăcrimat încă de două ori. Puhoiul de lume creştea. Tot în această zi doctorul Graziano Marsili ia cu un tampon de vată puţin sânge căzut pe mantia statuetei şi se fac primele analize în laborator. Rezultatul: "Lichid biologic, foarte probabil sânge".

După zile de asalt şi de forfotă neîntreruptă, după nopţi nedormite şi telefoane la toate orele, disperată, familia Gregori, în ziua de 6 februarie, la ora cinci şi jumătate dimineaţa, fac statueta dispărută. O duc într-un loc secret. Mai exact o duc la parohie. Decepţie şi nemulţumire pentru lumea care îşi continuă pelerinajul. Episcopul Girolamo Grillo, informat de paroh, nu e doar sceptic ci de-a dreptul împotriva a tot ceea ce se întâmplă cu această statuetă. Ia măsuri energice. Declară: "Am dat dispoziţie ca nici un preot, nici un călugăr, nici o călugăriţă să nu pună piciorul în grădina din Pantano şi îi sfătuiesc cu toată tăria pe credincioşi să facă acelaşi lucru. Dacă vor să se roage, să se roage în biserică. Sunt în jurul nostru prea multe Madonne care plâng, prea multă lume are vedenii. Biserica trebuie să dea dovadă de o extremă atenţie şi prudenţă. Cele două mari probleme ale acestor timpuri sunt satanismul şi vedeniile. De aceea trebuie să fim severi şi să curmăm halucinaţiile şi escrocheriile. Nu putem să ne comportăm ca nişte creduli sau ca nişte nesăbuiţi. Refuz total să cred că acele lacrimi au ceva supranatural".

Între timp episcopul decide să se întâlnească cu proprietarii statuetei. Îi determină să şi-o ia din nou acasă. După această întâlnire, şi mai ales după primele rezultate ale analizelor lacrimilor, tonul episcopului devine mai moderat. Declară: "Ieri eram sceptic, astăzi nu sunt nici sceptic, nici credul. Nu mă pronunţ, va trebuie să treacă mult timp".

Statueta este supusă unor noi examene. Examinarea este făcută de hematologul Angelo Fiori, directorul Institutului de Medicină Legală al Universităţii Sacro Cuore din Roma şi de profesorul Giancarlo Umani Ronchi, şeful Institutului de Medicină Legală al Universităţii La Sapienza, tot din Roma. În acest scop statueta este dusă pentru o zi în capitală. Sunt făcute radiografii şi prelevări de sânge. Rezultatele: "Statueta nu conţine cavităţi, deci nu poate fi vorba de vreun truc. Este vorba de sânge uman, cu caracteristici bărbăteşti".

Episcopul Grillo discută o oră şi jumătate cu cardinalul I. Ratzinger, Prefectul Congregaţiei pentru Învăţătura Credinţei, asupra cazului. Face şi rugăciuni de exorcizare asupra statuetei; izgonind astfel eventualele influenţe diabolice. Între timp, un grup de cetăţeni strâng semnături cerând îndepărtarea episcopului Grillo, întrucât se dovedise prea sceptic cu privire la minunea văzută cu ochii de atâta lume.

Pe data de 7 martie intervine procuratura în urma unei reclamaţii, cum că ar fi vorba de un fals ceea ce constituie delict de abuz în exploatarea credulităţii poporului. Urmează descinderi la familia Gregori şi la rudele lor, percheziţii, interogări, interceptări telefonice, o nouă examinare a statuetei la spitalul Gemelli. Nu se găseşte nimic suspect.

Statueta este adusă în palatul episcopal. La 5 aprilie, într-un interviu la televiziune, episcopul Grillo declară că statueta a vărsat lacrimi de sânge în ziua de 15 martie, orele 8.15, pe când el însuşi o ţinea în mâini, de faţă fiind sora şi cumnatul său, nepotul şi două călugăriţe românce.

Episcopul mai anunţă că în ziua de 14 aprilie, Vinerea Mare, la orele 13.00, adică la ora în care a murit Cristos pe cruce, statueta va fi aşezată definitiv în biserica parohială în cadrul unei simple ceremonii penitenţiale. Dar pe neaşteptate, magistratura dă ordin de sechestrare a "corpului delict". Pe 6 aprilie statueta este sechestrată, fiind pusă sub sigiliu într-un dulap din palatul episcopal. Reacţia episcopului este promptă: "La Lourdes au arestat-o pe Bernadeta, la Civitavecchia, neputând să-l aresteze pe episcop, au băgat-o la închisoare pe Maica Domnului". Era o încălcare flagrantă a libertăţii Bisericii. Ordinul venea de la procurorul şef Antonio Albano, cel care în 1984, pe când era şef la procuratura generală de pe lângă curtea de apel din Roma, a redactat, fără probe, actul de acuzare a nouă imputaţi care ar fi atentat la viaţa Papei (13 mai 1981), acreditând faimoasa "pistă bulgară". A fost o diversiune în încercarea de a pune pe seama sovieticilor atentatul împotriva papei, după cum avea să mărturisească într-un interviu pe patul de moarte şeful CIA, Bill Casey.

Procurorul a încercat să se justifice: "Am fost acuzat că acţionez împins de masonerie, închipuiţi-vă! Am voit doar să împiedic o escrocherie. Puteam să risc ca 30.000 de oameni, care aveau să se îmbulzească, să se închine la o bucată de ghips?"

În ziua de 10 aprilie se ţine în catedrala din Civitavecchia o veghere de rugăciune la care ia parte un personaj distins al Curiei papale şi un prieten bun al Papei Ioan Paul II. Este vorba de cardinalul Andrei Deskur, polonez de origine. Vine în căruciorul său pe rotile, întrucât din 1978 este paralizat pe jumătate. Prezenţa celui mai apropiat cardinal al papei la această ceremonie dă de înţeles că Sfântul Părinte urmăreşte personal cele ce se petrec la Civitavecchia. Sau poate însuşi Papa l-a trimis? În cuvântarea sa, cardinalul aminteşte că ceva asemănător cu ce se întâmplă aici s-a întâmplat pe vremea când actualul papă era arhiepiscop de Cracovia: autorităţile de stat comuniste au pus sechestru pe faimoasa icoană a Maicii Domnului de la Czçestochowa.

După douăsprezece zile de arest, Madonnina este pusă în libertate. Trecuseră şi Vinerea Mare şi Paştele. Sâmbătă, 17 iunie 1995, episcopul Grillo poartă cu mare solemnitate statueta în biserica parohială din Pantano, unde va rămâne definitiv. La liturghie şi la ceremonia de instalare este prezentă o mulţime mare de lume.

Madonnina a vărsat de 13 ori lacrimi de sânge. Să fie vorba de un fenomen de isterie colectivă, de halucinaţie? Isteria şi halucinaţiile nu produc sânge care poate fi analizat în laboratoare.

O comisie formată din teologi şi oameni de ştiinţă continuă să studieze cazul. Se vorbeşte deja de vindecări miraculoase ale unor bolnavi. Tot miracole pot fi considerate numeroasele convertiri înfăptuite la Civitavecchia: 109 iehovişti s-au întors în Biserica catolică.

Lacrimile sunt ultima armă de care dispune o mamă. Ce vrea Maria, Mama cerească a tuturor oamenilor, să ne spună prin lacrimile de sânge vărsate la Civitavecchia? Este o chemare la convertire. Acest lucru îl subliniază episcopul Grillo în predica ţinută la instalarea Madonninei în biserica "Sfântul Augustin" din Pantano: "Eu, episcopul de Civitavecchia - Tarquinia, restituind această statuetă a Maicii Domnului, despre care lumea întreagă a vorbit, ... vă indic biserica Sfântul Augustin ca loc de întâlnire pentru convertirea personală. Aş vrea ca de la Civitavecchia să pornească în toată Italia un mare avânt de intensă devoţiune către Maica Domnului... ca o pregătire foarte temeinică pentru mileniul al treilea, care, după cum s-a spus pe bună dreptate, ori va fi creştin ori nu va fi deloc...

Doresc sincer, oricare ar fi poziţia de mâine a Bisericii cu privire la fenomenul acestor vărsări de lacrimi, ca din Civitavecchia să pornească un strigăt în întreaga lume: Să ştergem lacrimile pe care Ea (Maria), le varsă din cauza 'misterului răutăţii' care din nefericire domneşte în lume şi care are influenţe nefaste în viaţa Bisericii şi a societăţii civile, în familii, în şcoală şi în instituţii. O, Marie, voim să ştergem lacrimile tale vărsate din cauza violenţelor, a neruşinării, a corupţiei la toate nivelele, din cauza cursei oarbe care vizează suprimarea cu brutalitate a vieţii pe tot pământul... din cauza pierderii conştiinţei păcatului, din cauza milioanelor de vieţi omeneşti distruse de măcelul războaielor şi al avorturilor. Aici, fraţi şi surori preaiubiţi, nu sfârşeşte, ci începe istoria Madonninei de la "Sfântul Augustin", a Madonninei de la Civitavecchia care, de acum înainte, va fi unul din punctele spre care se va îndrepta atenţia omului modern care vrea să se întoarcă la Cristos, la evanghelia Fericirilor, la acceptarea suferinţelor crucii, la convertirea autentică a spiritului".