PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA

Beauraing şi Banneux

În luna ianuarie a anului 1933, trei loje masonice, vechile loje prusiene, îl instalau la conducerea Germaniei pe Hitler, el însuşi membru, împreună cu generalii săi, al unei secte satanice, "Thule Geselschaft". Hitler întruchipa supra-omul creat de filosofia lui Nietzsche. Scrie Hitler în cunoscuta sa carte Mein Kampf: "Orice führer este investit cu puteri şi autoritate nelimitate. Numai eroul este chemat la acest destin".

Programul său de acţiune, Hitler l-a preluat din Nietzsche care scrie în cartea sa "Aşa vorbit-a Zarathustra":

"Nu mai este nici bine, nici rău, totul trebuie să fie lăsat să crească de-a valma. Tot ceea ce numim noi rău va înflori într-o realitate puternică şi va fi un mare bine. Duritatea, violenţa, sclavia, riscul în suflet şi în stradă, prefăcătoria, stoicismul, combinaţiile şi drăciile de tot felul, tot ce este rău, teribil, tiranic, tot ce în om mai ţine de animalul de pradă şi de şarpe, serveşte la fel de bine ca şi contrariul la înălţarea omenirii".

Hitler a urmat întocmai programul elaborat în secta satanistă în vederea instaurării universale a împărăţiei Satanei, program care prevedea trei etape: distrugerea creştinismului şi reînvierea cultelor păgâne, ateismul, şi, în cele din urmă, recunoaşterea Satanei ca singur Dumnezeu. Astfel, împreună cu colaboratorii săi, Hitler a reînviat vechile divinităţi germanice, Thor şi Wotan, cărora li se aducea un adevărat cult religios, inclusiv jertfe omeneşti. Masacrarea evreilor nu pornea numai din ură: era o jertfă, un act de cult religios în adevăratul înţeles al cuvântului. Zvastica era un simbol magic ezoteric aparţinând lojelor masonice şi însemna ciocanul zeului Thor, instrumentul de distrugere a vechii lumi creştine şi de creare a noii ordini în care "Satana va fi Dumnezeu!" Spicuiesc din discursurile lui Hitler: "Sufletul german este sufletul lui Dumnezeu. El trebuie să domnească şi va domni peste toate popoarele. Prin el, omenirea va învia, se va înnobila"... "Rasele latine şi-au trăit traiul, ele sunt în decadenţă totală. Mai au un singur element, religia, iar când noi vom distruge catolicismul, ele vor dispărea deîndată". Primul duşman care îi stătea în cale lui Hitler era Papa. Pusese la cale planul, din fericire nerealizat, de a-l aresta şi întemniţa pe Papa Pius XII şi de a transforma Vaticanul în muzeu. Era nerăbdător să ajungă la Kremlin şi acolo, odată cu victoria asupra ruşilor, să anunţe suprimarea creştinismului în Germania.

Ca reacţie la această ofensivă a Satanei care voia să se instaleze ca Stăpân şi Rege al omenirii, Papa Pius XI, în 1925, când nazismul se afirma din ce în ce mai mult, îl proclama pe Cristos ca Stăpân şi Rege, orânduind solemnitatea lui Cristos Regele universului. Dar, totodată, intervine Sfânta Fecioară spre a arăta că ea este alături de Fiul ei, Regina lumii. La sfârşitul anului 1932 şi începutul anului 1933. Notaţi bine: exact când Hitler se instala la putere, ea apare în două localităţi din Belgia: la Beauraing şi la Banneux.

La Beauraing, oraş situat la frontiera Belgiei cu Franţa, Maria apare de 33 de ori la cinci copii aparţinând la două familii: Andrei şi Gilberta Degeimbre şi Fernanda, Gilberta şi Albert Voisin. Copiii au între zece şi cincisprezece ani. Evenimentul are loc în grădina şcolii ţinute de maici, la care învăţau. Seara, după prima apariţie, când copiii povestesc ce au văzut, părinţii se amuză şi se mulţumesc să-i trimită la culcare. Supărată cu adevărat, însă, când vestea se răspândeşte, e maica Teofila, superioara călugăriţelor. Le porunceşte copiilor să nu mai vorbească despre aşa ceva: nu mai avea Maica Domnului unde să se plimbe decât în grădina şcolii? Şi avertizează că dacă intră cineva în grădină, cheamă poliţia. Pentru siguranţă, pune în grădină, de pază, doi dulăi voinici. Cu toate aceste măsuri, de la primele apariţii, grădina e invadată de circa zece-cincisprezece mii de persoane, printre care un număr mare de medici veniţi să studieze fenomenul. Unul dintre medicii prezenţi îi descrie astfel pe copii:

"În timp ce copiii se rugau, cred că a treia decadă a rozariului, deodată, printr-o mişcare simultană, toţi cinci se aruncară în genunchi, cu o atare spontaneitate şi o atare forţă, încât am auzit literalmente, mărturisesc, cele cinci perechi de rotule izbindu-se de pământul îngheţat, făcând un zgomot asemănător unui ou tare a cărui coajă este zdrobită de o masă, şi acest lucru se petrecea fără ca ei, copiii, să simtă cea mai mică durere. Şi exact în acea secundă în care cădeau în genunchi, glasul lor îşi schimba volumul şi registrul, cu feţele radiind în direcţia pe care numai ei puteau să o discearnă, începeau să se roage cu o bucurie plină de fervoare, cu o grabă care le lua răsuflarea, cu o convingere de o intensitate de nedescris".

În timp ce vizionarii erau în extaz, unii dintre medici plimbau flacăra unei brichete pe sub degetele lor sau le înţepau mâinile şi picioarele cu ace, dar copiii nu reacţionau. Nu simţeau nimic, iar flacăra şi înţepăturile nu lăsau nici o urmă pe trupul lor.

La 13 zile după apariţiile de la Beauraing, în ianuarie 1933, urmează apariţiile de la Banneux, un sătuc de circa 300 de locuitori situat la vreo 60 kilometri de Beauraing. Vizionara este o copilă de 11 ani, Marieta Beco, dintr-o familie săracă, cu şapte copii, a cărei unică avere este o vacă şi câteva găini. La Banneux au fost, în total, opt apariţii.

Sfânta Fecioară adresează apelul obişnuit la convertire, pocăinţă, rugăciune, sacrificiu. Dar ceea ce e specific aici este, aşa cum aminteam, titlul de regină. Întrebată să spună cine este, Maria se recomandă: "Eu sunt Maica lui Dumnezeu, Regina cerurilor". Şi se arată într-adevăr ca o regină. Copiii o descriu ca având pe cap o diademă regală de lumină strălucitoare. În dreptul pieptului, o inimă. Dar nu o inimă suferindă, sângerândă, înconjurată de spini cum a apărut la Fatima, ci o inimă strălucitoare, de aur. Apare, ca de obicei, cu rozariul atârnându-i de braţ. Dar, curios, la rozariul ei copiii nu văd crucea. Apare ca regină triumfătoare, de aceea nu vrea să se vadă nimic din ceea ce ar putea să amintească de suferinţă. Papa Pius XI, cel care a proclamat regalitatea lui Cristos în faţa celor care voiau să-l detroneze, spre a-l instala pe Satana, avea certitudinea că victoria va fi de partea lui Cristos. Scria în celebra sa enciclică: "Mit brennender Sorge" împotriva nazismului: "Noi suntem siguri că duşmanii Bisericii care îşi închipuie că a sosit ceasul lor, vor recunoaşte că s-au bucurat prea devreme şi că prea devreme au luat în mână hârleţul groparului". Duşmanii lui Cristos îşi vor pleca genunchii în faţa Regelui timpului şi al veşniciei. Şi toţi creştinii vor înălţa către Regele universului imnul de eliberare, de recunoştinţă şi de bucurie, imnul Te Deum. La Beauraing şi Banneux se vădeşte încă odată că din ziua în care a înălţat-o la cer şi a încoronat-o, Isus a asociat-o la toate victoriile pe Mama sa, Regina. O regină şi o mamă cu inimă de aur pentru copiii ei de pe pământ, aşa apare la Beauraing.

Aşa ne-o descrie Michel Quoist într-o splendidă poezie:
"Cea mai frumoasă invenţie a mea, zice Domnul, e Mama mea. Îmi lipsea o mamă şi am făcut-o.
Mi-am făcut mama înainte ca să mă facă ea pe mine. Era mai sigur.
Acum sunt cu adevărat om ca toţi oamenii. Nu mai am nimic de invidiat la ei, pentru că am o mamă; una adevărată îmi lipsea.
Mama mea se cheamă Maria, zice Domnul. Sufletul ei este cu adevărat curat şi plin de har.
Trupul ei este feciorelnic şi este pătruns de o lumină cum nu este alta pe pământ.
Nu mă mai satur privind-o, ascultând-o, admirând-o. E frumoasă Mama mea, astfel încât, lăsând splendorile cerului, fiind alături de ea nu m-am simţit străin.
Ştiu bine, zice Domnul, ce înseamnă să fii purtat pe braţe de îngeri; şi totuşi nu e ca atunci când eşti purtat pe braţele mamei, credeţi-mă!
Maria, mama mea, a murit, zice Domnul. După ce m-am înălţat la cer simţeam lipsa ei, ea simţea lipsa mea.
Ea m-a ajuns din urmă pe drumul cel mai scurt, cu sufletul său, cu trupul său.
Nu puteam face altfel. Trebuia. Se cuvenea.
Degetele care l-au atins pe Dumnezeu nu puteau înţepeni. Ochii care l-au contemplat pe Dumnezeu nu puteau rămâne închişi.
Buzele care l-au sărutat pe Dumnezeu nu puteau încremeni.
Acel trup preacurat care îi dăduse trup lui Dumnezeu nu se putea amesteca cu ţărâna.
Nu puteam, mi-ar fi fost cu neputinţă, m-ar fi costat prea mult.
Sunt Dumnezeu, sunt Fiul ei, Eu poruncesc.
Şi apoi, zice Domnul, am făcut-o şi pentru oameni, fraţii mei.
Pentru ca să aibă o mamă în cer.
Una adevărată, una de-a lor, cu trup şi suflet, care este şi a mea.
Şi s-a făcut. Ea este cu mine din clipa morţii sale.
Adormirea ei, cum zic oamenii.
Mama şi-a găsit Fiul, şi Fiul mama.
Trup şi suflet. El lângă ea, pentru veşnicie.
Dacă oamenii şi-ar da seama de frumuseţea acestui mister!
Să profite mai mult de el, zice Domnul!
În cer au o mamă care îi urmăreşte cu ochii, cu ochii ei de carne.
Şi această mamă e mama mea, ce mă priveşte cu aceiaşi ochi şi mă iubeşte cu aceeaşi inimă.
Dacă oamenii ar fi mai inteligenţi, ar profita, şi-ar da seama că nu-i pot refuza nimic.
Ce vreţi? E Mama mea.
Eu am voit-o şi nu-mi pare rău.
Eu şi Ea, faţă în faţă, cu trup şi suflet, Mama şi Fiul.
Veşnic Mama şi Fiul". ("Rugăciuni")