PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA 

Maria în aparițiile sale
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Bolnavii la Lourdes

Cu ani în urmă, Stalin punea întrebarea: "Câte divizii are Biserica? Câte tancuri are Vaticanul?" Orice țară, la anumite sărbători naționale, face demonstrații de forță și scoate la defilare armatele, tancurile, rachetele. Biserica astăzi face și ea o demonstrație de forță. Își scoate la vedere armatele ei, adică bolnavii. Forța ei, armele ei, sunt rozariile pe care acești bolnavi se roagă în ceasurile lor de nesomn și suferință.

Sfântul Părinte Papa Ioan Paul II începe mesajul de anul acesta pentru Ziua Mondială a Bolnavului cu aceste mișcătoare cuvinte:

"Vouă preaiubiți frați și surori care purtați în trup și în suflet semnele suferinței umane, vă adresez cu afecțiune gândul meu cu această ocazie semnificativă a celei de-a doua Zile Mondiale a Bolnavului. Vă salut îndeosebi pe voi bolnavii care aveți harul credinței în Cristos Fiul lui Dumnezeu cel viu făcut om în sânul Fecioarei Maria. În El, care e solidar cu toți cei care suferă care s-a răstignit și a înviat pentru mântuirea oamenilor, voi găsii puterea de a vă trăi suferința ca o «suferință mântuitoare».

Aș vrea să vă pot întâlni pe fiecare dintre voi, ca să vă binecuvântez în numele Domnului Isus care a trecut "făcând bine și vindecând pe cei bolnavi» (Fapte 10,38). Aș vrea să pot sta alături de voi, ca să vă mângâi în durere, să vă întăresc curajul, să vă hrănesc speranța, astfel încât fiecare să știe să se transforme într-un dar de iubire adus lui Cristos pentru binele Bisericii și al lumii".

Sfântul Părinte explică apoi pentru ce a stabilit Ziua Bolnavului la 11 februarie, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes:

"Voi, iubiți bolnavi, știți din experiență că în situația voastră, mai mult decât de cuvinte e nevoie de exemple. Da, toți avem nevoie de modele care să ne dea curaj pe calea sfințirii durerii. În această comemorare a Sfintei Fecioare de la Lourdes, să privim la Maria ca la icoana vie a Evangheliei suferinței. Străbate din nou cu gândul episoadele vieții ei. O veți găsi pe Maria în sărăcia casei din Nazaret, în umilirea grajdului din Betleem, în strâmtorările fugii în Egipt, în oboseala muncii umile, și binecuvântate alături de Isus și de Iosif. Dar mai ales după profeția lui Simeon care prevestea participarea mamei la suferința Fiului, Maria a trăit profund o tainică presimțire a durerii. A început să se îndrepte și ea împreună cu Fiul ei spre cruce. Pe Calvar, suferința Sfintei Fecioare Maria, alături de aceea a lui Isus, a atins proporții greu de imaginat din punct de vedere omenesc dar cu siguranță a fost o suferință plină de rod tainic și misterios pentru mântuirea lumii (Salvifici doloris 25). Mama lui Isus a fost scutită de păcat, dar nu a fost scutită de suferință".

Lourdes-ul ne prezintă imaginea suferințelor îndurate de Sfânta Fecioară alături de Isus, de la naștere până pe Calvar. Maria apare Bernadetei în peștera întunecoasă de la Massabielle. Această peșteră amintește de o altă peșteră, cea de la Betleem unde Maria îl aduce pe lume pe Fiul lui Dumnezeu în sărăcie și abandonare. Din stânca de la Massabielle - de la Lourdes - Maria, când apare Bernadetei, face să țâșnească un izvor cu apă abundentă. Acest izvor ne amintește de sângele și apa care au țâșnit din coasta lui Isus pe cruce când soldatul roman a înfipt sulița sub privirea Maicii îndurerate.

La Lourdes se poate vedea câtă iubire poate să încapă într-o inimă de mamă. Părinții Conciliului II Vatican aveau în fața ochilor imaginea Lourdes-ului când rosteau aceste cuvinte:

Maria "în iubirea ei de mamă, are grijă de frații Fiului său care sunt încă pe drumul acestui pământ și care sunt amenințați de primejdii și de strâmtorări până când vor ajunge și ei în patria fericită. De aceea Sfânta Fecioară este invocată în Biserică cu titlurile de Apărătoare, de Sprijinitoare, de Ajutătoare, de Mijlocitoare" (LG 62).

La Lourdes se poate vedea cine sunt predilecții, favoriții inimii sale. Bolnavii, cei slabi, umili, abandonați, săracii aceștia au un loc cu totul special în inima ei de mamă. Să ne gândim numai pe cine și-a pus ochii Sfânta Fecioară când a voit să facă din Lourdes locul privilegiat care să-și arate iubirea sa? Cine e vizionara? Bernadeta, o copilă necunoscută, umilă, provenind dintr-o familie săracă, cu șase copii, care nu mânca niciodată pe săturate, care locuiau adăpostiți din milă într-o fostă închisoare părăsită, tatăl lucra cu ziua pe unde apuca, copila analfabetă, nu știa să facă altceva decât să păzească oile, era bolnăvicioasă de mică: era astmatică - fiindcă odaia de la fosta pușcărie unde locuia era umedă, plină de igrasie - când o cuprindeau crizele de tuse nimeni nu mai putea să stea în preajma ei; și suferindă avea să rămână până la moarte. Dragostea Sfintei Fecioare față de cei bolnavi apare în miile și miile de vindecări miraculoase pe care ea le săvârșește la Lourdes. Merită să fie amintită prima minune care s-a petrecut la Lourdes. Pe vremea aparițiilor, medic la Lourdes era un oarecare doctor Dozores. Om de treabă, dar dur și care nu credea decât în meseria lui de medic. Era convins că la Lourdes nu se întâmplă nimic supranatural; pentru el, aparițiile Bernadetei nu erau altceva decât niște crize de isterie la această copilă bolnavă. Într-o zi, când au venit unii și i-au spus că se petrec vindecări minunate, și-a pierdut cumpătul și i-a făcut pe toți idioți. Mai ales l-a scos din sărite un oarecare Pierre Bouriette, lucrător într-o carieră de piatră, căruia îi sărise o așchie de piatră în ochi și-i lăsase de mulți ani ochiul fără vedere. Medicul îi spusese clar să se resemneze deoarece nu mai era nimic de făcut. Numai că într-o bună zi, Pierre Bouriette vine acasă plângând și strigând că vede cu amândoi ochii. Doctorul Dozores consideră că trebuie să-i dea de data aceasta o lecție pe care să o țină minte. Ia un creion și scrie pe o foaie de hârtie "Bouriette e bolnav de amoroză incurabilă.

Nu poate să vadă. Nu va mai vedea niciodată". Apoi îi acoperă cu mâna ochiul sănătos, îi pune în fața ochiului stins foaia și-i spune răstit: "Citește!" Incurabilul citește plângând: "Bouriette e bolnav de amoroză incurabilă. Nu poate să vadă. Nu va mai vedea niciodată".

Ne punem totuși o întrebare: dacă Bernadeta a fost preferata Maicii Domnului, pe ea de ce Maica Domnului nu a vindecat-o? De ce nu a făcut și pentru ea o minune să-i înlăture suferința așa cum a făcut și face cu miile de bolnavi vindecați? Dimpotrivă, îi spune într-una din apariții: "Eu nu-ți promit să te fac fericită în lumea aceasta ci în lumea cealaltă". Bernadeta a purtat în trupul ei toată viața o boală foarte grea, o boală mortală: tuberculoză osoasă. și, pe lângă rănile săpate de boală în trupul ei, ea a purtat o rană și mai dureroasă săpată în inima ei de cei din jur: vorbe, critici, răutate, invidie, dispreț, anchete și durerea supremă, suferința suferințelor la un bolnav: sentimentul, gândul de a fi pentru alții o povară, o epavă inutilă. Sfânta Fecioară a făcut cu ea o minune și mai mare decât dacă ar fi vindecat-o: a făcut-o să înțeleagă că suferința ei, acceptată cu resemnare, cu bucurie, cu iubire, cu supunere la voința lui Dumnezeu în unire cu suferințele lui Cristos, are o valoare infinită pentru mântuirea ei, pentru Biserică, pentru lumea întreagă. Intrată în mănăstirea din Nevers cu numele de Maria Bernarda, vizionara murea la vârsta de 36 de ani cu un cancer uriaș la genunchi, cu piciorul intrat în putrefacție. Merită să ascultăm testamentul ei care de fapt este un imn de mulțumire și preamărire înălțat lui Dumnezeu pentru suferințele vieții pe care i le-a trimis:

"Pentru sărăcia în care a trăit tatăl și mama mea... Dumnezeul meu! Îți mulțumesc pentru copiii pe care părinții mei i-au adus pe lume, pentru că eram o gură în plus de hrănit, pentru oile pe care le-am păzit, îți mulțumesc?

Îți mulțumesc Dumnezeul meu pentru procuror, pentru comisar, pentru jandarm, pentru cuvintele dure ale părintelui. Pentru zilele în care ai venit Fecioară Marie, pentru cele în care n-ai venit, nu voi fi în stare să-ți mulțumesc decât în Paradis. Pentru palma primită, însă, pentru glumele proaste făcute pe seama mea, pentru insulte, pentru cei care m-au tratat de nebună, pentru cei care m-au luat de mincinoasă, pentru cei care m-au luat de profitoare, mulțumesc!

Pentru că n-am știut să scriu și să citesc, pentru ținerea de minte pe care n-am avut-o niciodată, pentru ignoranța, pentru stupiditatea mea, mulțumesc! Mulțumesc, mulțumesc, căci dacă ar fi fost pe pământ un copil mai ignorant și mai stupid decât mine, l-ai fi ales pe acela. Pentru mama mea care a murit de timpuriu, pentru suferința pe care am simțit-o când tatăl meu, vizitându-mă la mănăstire, în loc să o îmbrățișeze pe mica Bernadeta, m-a numit sora Maria Bernarda, mulțumesc Isuse!

Mulțumesc pentru că ai adăpat cu amărăciuni această inimă prea sensibilă pe care mi-ai dat-o. Pentru maica Iosefina (superioara) care mi-a spus că nu sunt bună de nimic, mulțumesc! Pentru sarcasmele maestrei de novice, pentru vocea ei dură, pentru nedreptățile ei, pentru ironiile ei, pentru pâinea umilinței, mulțumesc! Mulțumesc pentru favorul de a fi primit reproșuri, astfel încât surorile să poată spune: «Ce norocoasă sunt că nu sunt Bernadeta!» Mulțumesc că am fost Bernadeta, cea amenințată cu închisoarea pentru că am văzut-o pe Sfânta Fecioară, acea Bernadetă, care a fost oaia neagră pentru toată lumea atât de neînsemnată încât cine o vedea zicea: «Asta e?» Pentru acest trup suferind pe care mi l-ai dat, pentru această boală care mă arde, pentru carnea mea intrată în putrefacție, pentru oasele mele găurite, pentru transpirația, pentru febra, pentru durerile mele surde și ascuțite! Mulțumesc, Dumnezeul meu! Pentru acest suflet pe care mi l-ai dat, pentru pustiul și uscăciunea interioară pentru noaptea pe care mi-ai trimis-o și pentru luminile tale, pentru tăcerea ta, pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce nu mi-ai dat, îți mulțumesc, Isuse!"

Pentru cine nu are credință, deznodământul suferinței e moartea. Pentru cine are credință, deznodământul suferinței e viața, viața fericită de după moarte. Sunt locuri pe pământ unde bolnavii gem, plâng, strigă, blestemă, își cer moartea. Cine are fericirea să meargă la Lourdes, poate constata că acolo toată lumea cântă - inclusiv bolnavii. Strigătul de durere este tranformat în cântec, în imn de bucurie: aceasta e minunea cea mai mare care se petrece la Lourdes.

În sfârșit, Maria la Lourdes reaprinde speranța tuturor suferinzilor lumii. Ea apare în toată frumusețea trupului ei înviat și glorificat. Spunea adesea Bernadeta: "E atât de frumoasă Sfânta Fecioară încât cine a văzut-o o dată, nu mai dorește altceva decât să moară ca să o vadă din nou".

Ne învață Conciliul: "Mama lui Isus... glorificată deja cu trupul și cu sufletul este imaginea și pârga Bisericii... Ea strălucește ca un semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu în călătorie pe acest pământ" (LG 68). Destinul Mariei va fi destinul nostru. Trupul nostru desfigurat de suferință, măcinat de boală, va fi la înviere frumos, strălucitor, asemenea trupului ei înviat. Da, suntem încredințați că prin suferință vom ajunge la bucurie, prin cruce la înviere, prin moarte la viață.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire