LITURGIE

Introducere

Odată cu iniţierea mişcării liturgice şi mai ales a publicării cărţii lui Romano Guardini «Semnele sfinte» istoricii şi teologii au început să sublinieze importanţa şi rolul semnelor în liturgie. "Drumul către viaţa liturgică, scria Guardini, nu trece doar pe calea informaţiilor, ci mai presus de toate prin acţiune. A observa cu atenţie şi a acţiona sunt activităţi fundamentale în faţa cărora trebuie să se plece toate celelalte."

Limbajul omenesc nu se reduce doar la cuvânt. Semnul este un limbaj mult mai grăitor decât cuvântul. El este folosit atunci când cuvântul este insuficient pentru a exprima o realitate sau un sentiment, intensificând şi prelungind cuvântul. Când omul nu e capabil, de pildă, să exprime un sentiment puternic de iubire pe care îl poartă în inimă, preferă să tacă şi să ofere un buchet de flori. Prin acest semn e capabil să exprime ceea ce nu poate exprima prin cuvintele sale. Chiar tăcerea poate constitui uneori un limbaj mai grăitor decât vorbirea. Un moment de tăcere poate exprima în anumite împrejurări ceea ce nu ar putea exprima cel mai fulminant discurs.

La fel, raporturile dintre Dumnezeu şi oameni se bazează nu numai pe limbajul vorbit, dar şi pe limbajul semnelor. Adeseori Dumnezeu vorbeşte poporului său prin semne: să ne gândim numai la anumite gesturi simbolice ale profeţilor, iar poporul răspunde nu numai prin cuvinte la cuvântul lui Dumnezeu, dar şi prin semn, rituri, simboluri. Antropologia modernă preferă termenul de simbol, întrucât acesta are o putere naturală de evocare a realităţii pe care o exprimă, în timp ce semnul are o semnificaţie pur convenţională şi arbitrară. Noi preferăm să folosim termenul de semn, iar motivul este următorul: în centrul întregii simbolistici liturgice stau sacramentele creştine, ori, teologia clasică defineşte sacramentele drept semne eficace, adică semne care produc realitatea pe care o semnifică. Întreaga gândire teologică de la Sfinţii Părinţi până la Conciliul Vatican II ne spune că însuşi Cristos, prin întrupare, devine sacrament sau semn al dumnezeirii: pe faţa lui străluceşte chipul lui Dumnezeu (2Cor 4,6) cine îl vede pe El, îl vede pe Tatăl (In l4,9), căci însăşi Biserica este sacrament sau semn care manifestă prezenţa lui Cristos; că sacramentele ca semne globale derivă şi se întemeiază pe unicul sacrament sau semn care este Cristos; că din aceste sacramente sau semne globale s-au dezvoltat progresiv alte semne parţiale.

În calea înţelegerii semnelor liturgice pot apărea diferite obstacole. Astfel, teoria aşa numitei religii "în duh", cu rădăcini care merg până la gnosticii din primele veacuri, se opune ritualismului. De asemenea adepţii spontaneităţii şi creativităţii liturgice considera că semnele, sunt în contradicţie cu teoria lor întrucât ele cer să fie reglementate de o anumită autoritate. Se mai poate aminti şi atitudinea individualistă care refuză angajarea comunitară. De asemenea, trecerea timpului şi diferitele situaţii pe care le înfruntă viaţa liturgică pot face mai puţin transparente semnele liturgice. Ele pot fi umbrite de anumite interpretări alegorice, artificiale. De aceea măsurile impuse de ultimul Conciliu:

"Trebuie orânduite textele şi riturile în aşa fel încât să exprime mai clar realităţile sfinte pe care le semnifică." (SC 2l)

"Riturile să strălucească printr-o simplicitate nobilă; să fie clare prin scurtime şi să evite repetările; să fie adaptate la capacitatea de înţelegere a credincioşilor şi să nu aibă nevoie, în general, de multe explicaţii." (SC 34).

"Pentru că în cursul secolelor s-au strecurat în riturile sacramentelor şi ale sacramentaliilor anumite elemente care astăzi fac mai puţin clare natura şi scopul lor, e necesar să se facă anumite adaptări la cerinţele timpului nostru." (SC 62)

Pentru o bună înţelegere a semnelor liturgice:

- Există o anumită capacitate naturală a unor lucruri de a simboliza anumite realităţi. Nu orice poate simboliza orice. Acest lucru îl constată istoria, sociologia şi psihanaliza. Prin urmare trebuie descifrat un anumit limbaj înscris de Dumnezeu în natură.

- Majoritatea semnelor liturgice sunt semne biblice şi ca atare trebuie văzut ce semnificaţie le dă Sfânta Scriptură.

- O altă parte din semnele liturgice sunt orânduite de Biserică, cu autoritatea şi din împuternicirea lui Cristos. De aceea trebuie văzut ce semnificaţie le-a dat Biserica la origine.

- Trebuie cunoscute anumite interpretări culturale ale semnelor, interpretări care pot varia de la popor la popor: de pildă, doliul e simbolizat în Europa de culoarea neagră, în Extremul Orient de culoarea albă.

De toate aceste aspecte va ţine cont această lucrare.

De adăugat că limbajul semnelor nu se adresează atât raţiunii, cum se adresează cuvântul, dar se adresează în special inimi.