LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge

Cel care mănâncă trupul meu și bea sângele meu

(Joia Verde)

"Azi creștinătatea cântă

Cea mai mare și mai sfântă

Din fântânile de har,

Taina sfântului Altar:

Pâinea vieții, Pâine vie,

Ce cu-atâta bucurie,

În iubirea-i de nespus,

Tuturor ne-o dă Isus" (Secvența LR).

Bucuria noastră este aceeași cu bucuria primilor creștini uniți la masa sfântă.

Ascultați ce lucruri frumoase spune Pliniu cel Tânăr, guvernatorul Bitiniei, deși păgân, despre primii creștini de la începutul secolului al II-lea! Aceștia, spune guvernatorul, au obiceiul de a se aduna în aceeași zi (duminica), înainte de răsăritul soarelui și-i cântă împreună lui Cristos un imn, ca unui zeu (Epistola 10,94,7). Era celebrarea euharistică.

Primii creștini au înțeles măreția darului de la Cina cea de Taină din Joia Mare și își arătau recunoștința față de prezența lui Isus din mijlocul lor.

Mulțumirea noastră din Joia Mare, pentru

Pâinea vieții, Pâine vie,

Ce cu-atâta bucurie,

În iubirea-i de nespus,

Tuturor ne-o dă Isus,

o sărbătorim în Joia Verde și o reînnoim în fiecare duminică, pentru măreția ei.

Din păcate, mulți creștini din zilele noastre se îndepărtează tot mai mult unii de alții, se îndepărtează de sfânta Liturghie duminicală și, într-un cuvânt, uitând de datoria mulțumirii, se roagă tot mai puțin și de aceea lumea devine tot mai rea. Din acest motiv se plânge papa Ioan Paul al II-lea că: Asistăm pe scară largă la practica "week-end"-ului, în sensul unui timp de destindere pe săptămână, petrecut uneori departe de locuință și caracterizat deseori de participare la activități culturale, politice sau sportive (mai ales comerciale) a căror desfășurare coincide în general tocmai cu zilele de sărbătoare [...]. Din nefericire duminica își pierde sensul originar și se reduce doar la a fi "sfârșitul de săptămână" și se poate întâmpla ca omul, deși în haine de sărbătoare, să devină incapabil de a trăi o sărbătoare, deoarece rămâne limitat la un orizont atât de redus încât nu-i mai îngăduie să vadă cerul (Dies dominica 4).

Îngrijorat, papa strigă: Nu vă temeți să dați lui Cristos timpul vostru, fiindcă este un timp câștigat pentru umanizarea profundă a relațiilor și a vieților voastre! (DD 7).

Un bun creștin chinez se ruga așa: Doamne, lumea este rea... Tu fă-o mai bună, începând cu mine!

Ca lumea să devină mai bună, începând cu mine, cu tine, cu fiecare dintre noi, trebuie să ne reînnoim credința în prezența lui Isus din taina sfântului altar și să-i aducem prinosul mulțumirii noastre.

Da, credința este primul mare dar care ne-a fost dat la Botez, ne leagă de Dumnezeu și ne face creștini, oameni cu cea mai înaltă demnitate de pe pământ: fii adoptivi ai Tatălui, frați ai lui Cristos și temple ale Duhului Sfânt. Ce poate fi mai măreț? Pe drept spune sfântul apostol Petru că am devenit părtași ai naturii divine (cf. 2Pt 1,4).

Autorul primei lecturi (Dt 8,2-3.14b-16a), gândindu-se la cele două mari minuni, la mana din pustiu (8,3.16) cu care Iahve și-a hrănit poporul său, și la apa ieșită din stâncă spre a-i ostoi setea (v. 15) în drum spre Țara Promisă, trage concluzia că de hrana pe care omul și-o procură prin munca sa se poate lipsi, dar de hrana spirituală, de cuvântul lui Dumnezeu, niciodată. Dacă această hrană spirituală ar lipsi, orice popor și-ar găsi pieirea definitivă, s-ar întoarce, după cum spune Bloch, în întunericul neantului.

Ca această catastrofă universală să nu aibă loc, sfântul apostol Paul ne arată secretul ființării noastre veșnice: înființarea Sfintei Euharistii (Lectura a II-a: 1Cor 10,16-17).

Prin sfânta Euharistie se realizează prezența lui Isus în lume până la sfârșitul lumii (cf. Mt 28,20), sfârșit prevăzut numai de Tatăl (cf. Mt 24,36). Această prezență are menirea să realizeze unirea dintre creștini și Cristos, care singur este viața cea adevărată, singur și sigur îi conduce pe creștini la viața veșnică.

Acest adevăr minunat ne este revelat de Isus însuși în evanghelia zilei, pe care acum am ascultat-o (In 6,51-59) și din care repet esențialul: Eu sunt pâinea vie, coborâtă din cer. Dacă cineva mănâncă din această pâine va trăi în veci și pâinea pe care eu o voi da este trupul meu pentru viața lumii [...] Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele său, nu veți avea viață în voi. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi [...], fiindcă: Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el.

Isus a rămas în Euharistie ca să rămână în noi și noi în el și prin el să avem viață veșnică.

Documentele Conciliului Vatican II ne arată ce lucruri minunate realizează Isus euharisticul în noi, fiind un dar regal, sacerdotal și profetic fără egal, este izvorul și culmea întregii evanghelizări (PO 5); conține tot binele spiritual al Bisericii (id.) și prin Euharistie Biserica trăiește și crește mereu (LG 26); și ceea ce este mai Biserica se îndreaptă cu pași siguri spre slava și fericirea viitoare, fiindcă la Cina cea de Taină Domnul însuși a îndreptat privirile ucenicilor săi către Paștele veșnic din împărăția Tatălui său, zicând: Vă spun că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, în împărăția Tatălui meu (Mt 26,29).

Orice creștin este chemat prin Botez să celebreze această Liturghie veșnică din împărăția Tatălui împreună cu Cristos, fiindcă, spune sfântul Petru, aceia care își trăiesc credința Botezului devin seminție aleasă, preoție regească, neam sfânt (1Pt 2,9). Pentru aceasta nu înceta să-i îndemne, fără oboseală, zi și noapte, pe primii creștini, cu cuvintele: Voi înșivă clădiți-vă, ca pietre vii, în casă duhovnicească, în preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos (1Pt 2,5), acum și-n veșnicie.

Aceasta stă în puterea noastră să o facem prin participarea cu credință la sfânta Liturghie duminicală și chiar în fiecare zi.

Scriitorul Alois Chiavrino definește sfânta Liturghie drept cea mai mare comoară; și-i vom da dreptate, dacă vom citi cartea scrisă de el cu acest titlu și din care vă redau acum doar câteva titluri de capitole mai importante:

Cap. III: Isus la sfânta Liturghie adoră și cinstește pe Dumnezeu pentru noi

Cap. IV: Isus la sfânta Liturghie ispășește pentru păcatele noastre

Cap. V: Isus la sfânta Liturghie mulțumește lui Dumnezeu în numele nostru

Cap. VI: Isus la sfânta Liturghie se roagă și ne dobândește haruri

Cap. VII: Isus la sfânta Liturghie ne scapă de necazuri

Cap. VIII: Isus la sfânta Liturghie ne scapă de păcate

Cap. IX: Isus la sfânta Liturghie ne aduce belșug în casă

Cap. X: Isus la sfânta Liturghie ne dobândește o moarte bună

Cap. XI: Isus la sfânta Liturghie scurtează suferințele sufletelor din purgator

Cine crede că nu-i dator să-l adore pe Dumnezeu și să-i dea cinstea cuvenită? Cine crede că nu-i dator să-i mulțumească lui Dumnezeu, să-i ceară haruri, belșug în casă, o moarte bună, să scape de chinurile iadului și ale purgatoriului? Cine nu are răposați dragi pentru care este dator să se roage?

Tot în această carte - Cea mai mare comoară - se spune că regele Carol al XI-lea al Franței avea o piatră scumpă de o frumusețe rară, pe care erau scrise aceste cuvinte: Cine mă are, nu va fi sărac niciodată.

Chiar dacă am avea un milion de astfel de pietre prețioase, dacă nu avem credință, speranță și iubire în jertfa lui Cristos, în sfânta Liturghie, tot săraci murim! Numai Ziua Domnului cu sfânta jertfă a învierii ne poate asigura acea comoară pe care hoții nu o pot fura, rugina nu o poate măcina și moliile nu o pot mânca, așa cum ne spune Mântuitorul (cf. Lc 12,33).

Legouve, membru al Academiei Franceze, scria fiului său spre a-l încuraja să participe duminica la sfânta Liturghie și să se împărtășească cât mai des: Fiul meu, am văzut pe scumpa ta mamă în spasmele durerii liniștindu-se numaidecât după primirea sfintei Împărtășanii și surâzând în fața propriilor suferințe. Mi-ar fi rușine de mine însumi, dacă asemenea amintiri nu mi-ar inspira respect. Ceea ce are putere să facă să strălucească atât de minunat fața omenească, nu poate fi decât sfânt.

Împlinirea credinței, așa cum o proclama dreptul Iob încă din Vechiul Testament - Cred că Răscumpărătorul meu trăiește și în ziua cea din urmă din pământ voi învia și cu ochii trupului meu îl voi vedea pe Dumnezeu, eu însumi îl voi vedea și cu ochii mei îl voi privi (cf. Iob 19,26-27) - duce la bucuria concelebrării Liturghiei veșnice cu Isus Cristos.

De la o duminică la alta, Biserica înaintează spre ultima "zi a Domnului", duminica veșnică (DD 37). Duminica este ziua în care harul se revarsă din izvorul divin și reînnoiește oamenii, viața, istoria (DD 81) și: Astfel percepută și trăită, duminica devine într-un fel sufletul celorlalte zile (DD 83) numai prin Euharistie. Dar, nu trebuie să uităm că: fără misterul preasfântului trup și sânge al Mântuitorului însăși duminica ar rămâne fără suflet.

Sfințind duminica prin participarea la sfânta Liturghie și hrănindu-se cu Pâinea vie coborâtă din cer, omul intră în dimensiunea "odihnei" lui Dumnezeu și participă profund la aceasta, devenind capabil să resimtă freamătul de bucurie pe care Creatorul însuși l-a simțit în urma creației, văzând că toate câte le făcuse "erau foarte bune" (Gen 1,31; DD 17). Bunătatea dumnezeiască o va gusta însă numai acela care va fi alături de Isus în împărăția Tatălui, în care toate sunt veșnic foarte bune.

Închei cu povestea a doi vecini. Unul mergea regulat la sfânta Liturghie în fiecare duminică și zi de sărbătoare, și chiar mai des, spre a cinsti preasfântul trup și sânge, în timp ce celălalt își vedea de treburile gospodăriei. Acesta din urmă i-a zis primului într-o bună zi: "De ce pierzi timpul ca babele cu atâtea slujbe? Vino cu mine și-ți voi arăta secretul bunăstării: munca de fiecare zi". "Știu", i-a răspuns creștinul adevărat, "dar ne mai trebuie asigurată și averea din cer!" Într-altă zi i-a zis creștinul vecinului ateu: "Ce mă sfătui să fac? Am avut șapte monede de aur. Într-o zi a venit la mine un sărman cerșetor și mi-a cerut ceva de pomană. Ca să-l scot din necaz, i-am dat șase monede de aur, dar apoi în noaptea următoare a venit și mi-a furat-o și pe a șaptea". Vecinul necredincios i-a zis: "Merită să-l dai în judecată, ca să fie condamnat la ocnă pentru toată viața. Dar cine este acest tâlhar?" Creștinul i-a zis: "Tu ești tâlharul acela. Ți-a dat Dumnezeu șase zile de aur și lui și-a păstrat doar una, duminica; or, tu i-ai furat-o și pe aceasta numai pentru a-ți face mai multă avere. Nu crezi că meriți osânda veșnică?" Și necredinciosul s-a văzut constrâns să admită adevărul: Ziua Domnului trebuie sfințită. Din acea zi a fost văzut venind în fiecare duminică și sărbătoare de poruncă la sfânta Liturghie și deseori la sfânta Împărtășanie.

Același lucru trebuie să-l facem și noi, ca Isus să fie în noi și noi în el!

Pentru aceasta să ne rugăm, așa cum am făcut-o la începutul sfintei Liturghii de astăzi: Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat amintirea pătimirilor tale, fă-ne, te rugăm, să cinstim astfel sfântul mister al trupului și sângelui tău, încât să simțim necontenit în noi roadele răscumpărării tale! (LR). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire