LITURGIE

Preasfânta Fecioară Maria Regină

II

Mi-a făcut lucruri mari

O tânără din Roma cu numele de Maria Desideri Morbidelli, bolnavă de tuberculoză în ultimul grad, fusese de şase ori la Lourdes în pelerinaj şi ceruse vindecarea. La 1 septembrie 1933 era aici pentru a şaptea oară şi s-a rugat aşa: "Sfântă Fecioară, ori mă vindeci, ori lasă-mă să mor". S-a vindecat instantaneu. Ca recunoştinţă a întemeiat o asociaţie internaţională numită "Pro regalitate Mariae", la care au aderat sute de mii de credincioşi. Papa Pius al XII-lea, ascultând cererile lor, prin enciclica "Ad coeli Reginam" de la sfârşitul anului 1944, anunţă înfiinţarea acestei sărbători. Sărbătoarea de azi reia şi completează tema abordată deja în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului. De fapt, ridicată în gloria cerească cu sufletul şi cu trupul, Fecioara Maria a fost ridicată de Domnul ca regină a universului, deoarece a fost cea mai asemănătoare cu Fiul său, Domnul domnilor şi biruitorul păcatului şi al morţii (LG 59). Fecioara mamă, care pe parcursul vieţii sale de pe acest pământ a fost strâns legată de viaţa şi activitatea lui Cristos şi asemănătoare cu el în suferinţă până acolo că sufletul i-a fost străpuns de pătimirile sale şi pe care le-a oferit Tatălui prin moartea sa, trebuie să fie asociată şi la slava lui veşnică. Din acest motiv Liturgia îi recunoaşte titlul de regină şi ca atare o cinsteşte aşezată lângă regele care este Fiul său: Străluceşte regina la dreapta ta (Ps 45,10; psalmul responsorial de la Adormirea Maicii Domnului). În conştiinţa omenirii regina este un simbol şi un ideal: e simbolul femeii desăvârşite, e simbolul frumuseţii, al bunătăţii, al milei, al duioşiei, al puterii puse în slujba binelui; regina este aceea care intervine întotdeauna în favoarea celor mici, săraci, bolnavi, nedreptăţiţi. Dacă regii se ocupă de politică şi războaie, reginele se ocupă de operele de binefacere, de răniţi, de bolnavi, de orfani (cf. pr. Claudiu Dumea, Maria în misterele rozariului, Iaşi 1995, pag. 193).

Mai presus de orice regină de pe pământ, Fecioara Maria străluceşte prin darurile mari pe care i le-a făcut Preasfânta Treime: zămislirea ei nepătată este opera Tatălui ceresc; Fiul îşi împodobeşte mama cu plinătatea harurilor, cu privilegiul unic de mamă a lui Dumnezeu; Duhul Sfânt îşi împodobeşte Mireasa cu cele şapte daruri care o fac mai înţeleaptă decât Solomon, mai înţelegătoare decât David, mai sfătuitoare în bine decât profeţii, mai puternică decât Iudita, mai plină de ştiinţă decât Adam, mai evlavioasă decât Abel şi mai plină de frica de Dumnezeu decât toţi patriarhii. Prin martiriul dureros îndurat împreună cu Fiul, prin credinţa fără limite, prin fecioria nepătată, prin umilinţa cea mai profundă, prin iubirea care se dăruieşte fără măsură, ea întrece infinit oricare altă făptură. Aceste prerogative fac din Fecioara Maria regina apostolilor şi a martirilor, a confesorilor şi a fecioarelor, a tuturor sfinţilor şi chiar a îngerilor. Litaniile lauretane enumeră douăsprezece titluri de regină ale preacuratei care strălucesc asemenea celor douăsprezece stele de pe capul femeii din Apocalips. Este numită Regina îngerilor, deoarece Dumnezeu Tatăl, care n-a spus nici unuia dintre îngeri: fiul meu eşti tu (cf. Evr 1,5), îl rânduieşte pe Fiul său să-i spună mamă Fecioarei din Nazaret. Este numită Regina patriarhilor, deoarece aceşti oameni drepţi ai Vechiului Testament, în frunte cu Abraham, au suspinat după acea femeie menită să zdrobească ţeasta Şarpelui care a sedus-o pe Eva. Este numită Regina profeţilor, fiindcă ei, în frunte cu Isaia şi Micheia, au prezis că ea va fi aceea care îl va zămisli şi naşte pe Mesia, Emanuel, Dumnezeu cu noi. Este numită Regina apostolilor, fiindcă aceştia au început să creadă în Isus datorită intervenţiei ei la nunta din Cana Galileii şi l-au primit pe Duhul Sfânt, ea fiind în mijlocul lor în Cenacol. Este numită Regina martirilor, fiindcă sabia i-a străpuns sufletul de la naşterea lui Isus şi până pe Calvar. Este numită Regina mărturisitorilor, fiindcă prin Magnificat-ul ei dă cea mai frumoasă mărturie despre milostivirile lui Dumnezeu. Este numită Regina fecioarelor, ea fiind prima care s-a dăruit total slujirii Domnului în calitate de roabă pentru împărăţia cerurilor. Este numită Regina tuturor sfinţilor, fiindcă numai ea poate sta în fruntea tuturor prin plinătatea harului şi numai în sânul ei şi-a aşezat Sfântul sfinţilor tronul său. Este numită Regină zămislită fără de prihana strămoşească, ea singură fiind scutită anticipat de păcat prin meritele lui Isus pentru a zdrobi capul Şarpelui. Este numită Regina preasfântului rozariu, fiindcă deţine primatul în rugăciune printr-o credinţă şi o evlavie divină: Duhul Sfânt s-a adresat lui Dumnezeu cu numele de Tată prin buzele ei care dădeau la iveală plinătatea inimii. Este numită Regină ridicată cu sufletul şi trupul la cer, fiindcă ea, care s-a asemănat cu Fiul în pătimire, se cuvenea să se bucure total cu el în slavă. Este numită Regina păcii, fiindcă numai pacea este climatul divin, adică armonia totală în care ea s-a bucurat de privilegiul de a fi fiica Tatălui, mama Fiului şi mireasa Sfântului Duh, devenind calea noastră spre Isus, principele păcii.

Dacă analizăm cu atenţie aceste titluri de regină, uşor ne vom da seama că regalitatea ei nu este de origine pământească, dar derivă în mod exclusiv din cea a Fiului, conform rânduielii Tatălui şi are menirea să ne întărească în credinţă, speranţă şi iubire.

Profetul Isaia l-a prevestit pe Mesia ca pe acela care poartă pe umerii săi semnul suveranităţii, şi va fi numit tată veşnic, principe al păcii (9,5). Îngerul Gabriel l-a numit pe Mesia în mod expres drept: Fiul Celui Preaînalt, căruia: Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David tatăl său şi va domni... în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit (Lc 1,32-33).

Devenind fiul Mariei, Isus primeşte de la dânsa firea omenească şi o face părtaşă de regalitatea sa divină. Fecioarei, atât de umilită dar şi atât de înălţată, Biserica îi adresează cu emoţie cuvintele psalmistului: Ascultă, fiică, priveşte şi pleacă-ţi urechea: uită poporul tău şi casa părintească. Regele doreşte frumuseţea ta (Ps 45,11-12).

Nici o altă creatură nu a fost mai iubită de Dumnezeu ca preacurata Fecioară Maria, dar nici o altă creatură nu a răspuns iubirii lui cu atâta iubire ca dânsa, care s-a dăruit lui Cristos, Regele său şi Fiul său, uitând din iubire faţă de dânsul orice drept ce i s-ar fi cuvenit, chiar şi pe acela de mamă, singură proclamându-se roabă a Domnului.

Cel dintâi care a preamărit lucrurile mari pe care Dumnezeu le-a făcut preacuratei a fost îngerul care a salutat-o cu: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine (Lc 1,28), bucură-te în aşa fel încât să poţi deveni mama Domnului. Ce demnitate poate fi mai mare pentru o simplă creatură decât aceasta? Urmează Elisabeta care exclamă cu voce tare: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul" (id. 42.45). Asupra preacuratei Maria a coborât cea mai mare dintre binecuvântările lui Dumnezeu care a făcut-o rodnică în aşa fel că a devenit mamă şi a rămas fecioară, atingând în acest fel graniţele divinităţii. Fecioara Maria este proclamată binecuvântată fiindcă este mama Domnului şi fericită fiindcă a crezut în cuvântul său. După mai mulţi ani o altă femeie o laudă făcând să cadă asupra ei admiraţia pe care o nutrea faţă de Isus, fiul ei: Fericit sânul care te-a purtat şi pieptul care te-a alăptat (Lc 11,27). Preacurata regină a Regelui veşnic este atât de conştientă de măreţiile sale şi este atât de convinsă de necesitatea smereniei încât o poate cânta fără să se neliniştească: Toate neamurile mă vor numi fericită, fiindcă mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic (Lc 1,48-49). Cu cea mai mare umilinţă a profetizat propria glorie fără să reţină pentru sine nici cea mai mică părticică; gloria proprie trebuie să slujească numai şi numai spre slava celui care a ştiut să facă dintr-o creatură atât de mică pe cea de o valoare unică: Mama lui Dumnezeu.

Întreaga regalitate a preacuratei Fecioare Maria este pătrunsă de această umilinţă suavă, care o face să fie mai mult mamă decât regină. Dar este mamă-regină printr-o regalitate blândă şi plăcută care se concretizează în a aduce oamenilor mântuirea realizată şi meritată de Fiul său. Regalitatea ei de mamă o face puternică asupra inimii Fiului în a obţine harul convertirii şi al iertării; o face puternică în a-i chema pe cei păcătoşi, în a susţine pe cei slabi, în a umple de curaj pe cei descurajaţi şi de putere pe cei persecutaţi, pentru a-i aduna pe cei dispersaţi şi îndepărtaţi de unitatea eclezială. Biserica o invocă cu încredere şi-i cheamă pe fiii săi să o roage ca acum, ridicată la cer mai presus de toţi fericiţii şi îngerii... să mijlocească pe lângă Fiul său, ca toate familiile lumii... să fie reunite în armonia unui singur popor al lui Dumnezeu, spre slava preasfintei şi indivizibilei Treimi (LG 69). Melania, după ce a văzut-o la Salette, spunea: "A o vedea pe Maria înseamnă a vedea paradisul întreg". Pe coroana statuii Sfintei Fecioare Maria de la Pilar (Spania), de-a lungul veacurilor, creştinii au aşezat un milion de pietre preţioase, de diamante. Dar nu pietre preţioase ne cere Regina noastră cerească, ci inimile noastre de aur în care să strălucească lumina harului, acea disponibilitate de a uita de noi înşine pentru slava lui Dumnezeu pe care ea însăşi a avut-o pe pământ, să strălucească virtuţile evanghelice şi mai ales iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, faţă de cei nevoiaşi din lume, ca să ne asemănăm cât mai mult cu dânsa, mama şi Regina noastră, despre care Conciliul Vatican II spune atât de convingător: "Ridicată la cer, Maria, în iubirea ei de mamă, are grijă de fraţii Fiului său care sunt încă pe cale, ameninţaţi încă de primejdii şi de necazuri, până când vor ajunge în patria fericită unde şi ei vor primi o coroană veşnică" (LG 62). (Predica este conformă în majoritate cu meditaţia Maria regina din Intimita divina pag. 1554-1556).