LITURGIE

Inima Preasfântă a lui Isus

VI

Aşa a iubit Dumnezeu lumea

Inima lui Isus unită substanţial cu Cuvântul lui Dumnezeu este simbolul natural cel mai expresiv al imensei sale iubiri, precum şi al inepuizabilei sale mile faţă de neamul omenesc. Dumnezeu este iubire (1In 4,16). Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unic (In 3,16). În centrul creaţiei se află Cristos cu inima sa larg deschisă, ca să răspândească asupra oamenilor bogăţiile iubirii şi milei sale infinite. Isus, care este calea, adevărul şi viaţa, izvorul iubirii, constituie echilibrul lumii, al sufletelor, al popoarelor, al societăţii. Iubindu-l pe Isus şi pe fraţii noştri în el, ne vom afla într-un adevărat echilibru sufletesc.

Legea dragostei, stabilită de Domnul, trebuie să joace în lumea spirituală acelaşi rol strict pe care îl joacă legea gravitaţiei din lumea materială. Când Dumnezeu a creat materia, el a fixat ca principiu fundamental al mişcării şi al vieţii lumii atracţii şi gravitaţii, în care poate fi văzut preludiul şi simbolul tuturor atracţiilor, care îi îndreaptă pe cei drepţi şi pe îngeri spre Dumnezeu, spre Isus şi dumnezeiasca sa inimă. Întregul univers gravitează în jurul lui Cristos. Inima lui Isus este regele şi centrul de atracţie a tuturor inimilor, ca să-i facă să trăiască în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Cultul Preasfintei Inimi a lui Isus este, în natura sa intimă, cultul iubirii cu care Dumnezeu ne uneşte prin Isus şi în acelaşi timp este practica iubirii, pe care o avem faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi oameni (Pius al XII-lea). Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni o descoperim în întreaga revelaţie divină. Este iubirea Creatorului faţă de opera mâinilor sale, este iubirea unui Tată faţă de fiii săi; este iubirea unui mire faţă de mireasa sa; iubirea unei mame faţă de copiii săi. Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi întrece orice iubire omenească (cf. Ex 34,6; Ier 31,3; Is 49,15; Os 2,21-22; 11,3-5).

Dumnezeu, care îl atrage la el pe poporul său ales prin legături de iubire, îşi revarsă torentele iubirii sale infinite în întruparea Fiului său. Iubirea îl determină pe Cristos să ia trup omenesc; ea îi inspiră viaţa retrasă de la Nazaret şi îi alimentează zelul vieţii publice. Dacă Isus merge la moarte pentru noi, e pentru că cedează unei iubiri fără măsură. Din iubire, el ne dăruieşte Biserica şi sacramentele. Se dăruieşte pe el însuşi, în toate veacurile, prin Euharistie. Din iubire, ne-o dă pe preasfânta Fecioară Maria ca mamă a noastră. A treia zi după moartea sa, el învie pentru mântuirea noastră. Apoi la patruzeci de zile după înviere, el se înalţă la ceruri ca un înainte-mergător al nostru, ca să ne pregătească un loc în această şedere de fericire. Din iubire ni-l trimite pe Duhul Sfânt cu bogăţiile darurilor sale. Toate misterele lui Isus îşi au izvorul în iubire.

Pe cruce, Inima lui Isus a fost străpunsă de suliţa ostaşului roman. Din această rană - emblema iubirii şi milei infinite - ţâşneşte sânge şi apă, imagine a torentului de haruri care va da naştere Bisericii şi care, prin revărsarea Duhului Sfânt, aduce sufletelor bogăţiile vieţii veşnice. Dacă Inima ta, Doamne, spune sfântul Bonaventura, a fost rănită, aceasta s-a întâmplat ca, prin rana văzută, noi să vedem rana nevăzută a iubirii. Tuturor creştinilor, din toate timpurile, li se adresează aceste cuvinte ale profetului Zaharia, aplicate de Ioan evanghelistul lui Isus cel răstignit: Îl vor vedea pe acela pe care l-au străpuns (In 19,37).

Când adorăm Inima Preasfântă a lui Isus Cristos, noi adorăm în acelaşi timp, în el şi prin el, iubirea necreată a Cuvântului lui Dumnezeu şi iubirea sa umană, împreună cu celelalte sentimente şi virtuţi ale sale. Într-adevăr, şi o iubire şi alta este pentru întreaga Biserică, mireasa sa (Pius al XII-lea).

Pentru sufletele care au slujit atât de bine cauza cultului Inimii lui Isus, sfânta Margareta Maria Alacoque ocupă un loc cu totul aparte! Datorită zelului arzător al acestei sfinte, ajutată de directorul său spiritual, fericitul Claudiu de la Colombiere, acest cult a cunoscut, spre admiraţia poporului creştin o foarte mare dezvoltare şi s-a distins prin notele sale particulare de iubire şi de reparaţie.

Isus a voit, într-un ultim efort al iubirii sale, să-şi descopere Inima sa dumnezeiască la Paray-le-Monial, ca să ne amintim de iubirea sa nesfârşită şi astfel să ne atragă mai aproape de dânsul şi să atingă inimile indiferente şi vinovate. În numeroasele sale apariţii făcute sfintei Margareta Maria, Mântuitorul a făcut cereri şi promisiuni care ne arată cât de mult ne iubeşte; şi că doreşte arzător să reverse asupra noastră belşugul darurilor sale dumnezeieşti, al căror izvor este Inima sa.

Iată Inima care a iubit atât de mult pe oameni, spune Isus, care n-a cruţat nimic, care a mers până la a se epuiza şi a se mistui, ca să le arate iubirea sa. Iar ca recunoştinţă, de la cei mai mulţi, Eu nu primesc decât nerecunoştinţă, datorită necuviinţelor, sacrilegiilor, răcelii şi dispreţului lor faţă de mine în sacramentul iubirii.

Mântuitorul i-a mai spus sfintei Margareta Maria: Inima mea dumnezeiască este atât de aprinsă de dragoste pentru oameni, că nemaiputând ţine în ea flăcările arzătoare, este nevoită să le răspândească cu orice preţ şi să se arate oamenilor ca să-i îmbogăţească cu aceste valoroase comori, pe care ţi le descopăr şi care cuprind harurile sfinţitoare şi mântuitoare atât de necesare, capabile să-i scoată din abisul pierzării.

Mântuitorul făgăduieşte că peste tot unde va fi expusă şi cinstită icoana Inimii sale, ea va atrage belşugul binecuvântărilor sale. El făgăduieşte că toţi cei care îi vor fi devotaţi şi i se vor consfinţi, nu vor muri în veci. Celor care se vor împărtăşi în prima vineri din lună, de nouă ori la rând, le promite harul pocăinţei finale. Inima sa va fi pentru ei în acele clipe din urmă refugiul lor sigur.

El cere ca în fiecare an să se celebreze în cinstea Inimii sale o sărbătoare specială, în vinerea care urmează după octava sărbătorii Trupul Domnului, să se primească în acea zi sfânta Împărtăşanie ca ispăşire şi să se facă şi o rugăciune de ispăşire.

El cere insistent ca sufletele să fie devotate lui, şi să se facă totul ca să fie cunoscut şi iubit. În schimb el făgăduieşte atâtea binecuvântări, încât este imposibil să fie numărate. Ele se adresează familiilor; el le va reuni pe cele dezbinate, le va apăra pe cele care sunt în nevoi. Aceste binecuvântări sunt făgăduite tuturor persoanelor din lume; el le va da toate ajutoarele necesare stării lor; pace în familie, uşurare în muncile lor, binecuvântările cereşti în toate înfăptuirile; mângâiere în necazurile lor. Sufletele vor găsi în această Inimă dumnezeiască un loc de refugiu în timpul vieţii lor şi mai ales în ceasul morţii.

Binecuvântările Inimii Preasfinte sunt făgăduite şi comunităţilor religioase. Ea va răspândi dragostea sa arzătoare asupra comunităţilor care o vor cinsti şi se vor pune sub ocrotirea sa specială. Ea va îndepărta toate loviturile dreptăţii divine îndreptate asupra lor pentru a le repune în har când s-au abătut de la el. Aceste binecuvântări sunt făgăduite tuturor acelora care muncesc la mântuirea sufletelor. Dacă lucrătorii Domnului sunt pătrunşi ei înşişi de o mare evlavie către Inima dumnezeiască, vor dobândi arta de a atinge chiar inimile cele mai împietrite şi vor repurta succese minunate în munca lor.

Isus va fi el însuşi, pentru păcătoşi, un ocean de milă. Prin harul său, sufletele lâncede vor deveni pline de râvnă, cele râvnice se vor ridica la o înaltă perfecţiune.

Toate binefacerile lui Dumnezeu faţă de noi sunt rezumate într-un cuvânt: iubirea. Şi tot un cuvânt rezumă tot ceea ce noi îi datorăm lui Dumnezeu: iubirea. Întreaga lege evanghelică se rezumă pentru un creştin la o întoarcere către Dumnezeu şi la o manifestare a acestei iubiri faţă de aproapele. Să cinstim şi să iubim Inima lui Isus care ni se dăruieşte în sacramentul Euharistiei. Ea să fie Inima inimii noastre, ca să-l iubim pe Dumnezeu cu iubirea cu care se iubeşte el însuşi, şi să-i iubim pe toţi fraţii noştri cum îi iubeşte şi Isus.

Nutriţi în voi aceleaşi simţăminte care au fost în Isus Cristos, spune sfântul Paul (Fil 2,5). Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Să fiţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste, ca să puteţi înţelege cu toţi credincioşii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea. Veţi cunoaşte dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoştinţă, atunci veţi fi copleşiţi şi veţi intra în plinătatea lui Dumnezeu (Ef 3, 17-19).

Isus i-a spus apostolului Toma: Întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea, şi nu fi necredincios, ci credincios (In 20,27). Dumnezeu este iubire. (din "Religia iubirii").

Pomul bun se cunoaşte după roadele bune. Parohiile, unde este cultul Inimii Preasfinte a lui Isus, sunt capodopere de spiritualitate; unde nu, este un colţ de iad şi lumea se zbate în teamă faţă de problema mântuirii.

Câţi bolnavi au murit după primirea sfintei Împărtăşanii la vinerea I?

Câtă pace în comunităţile religioase unde iubirea Inimii Preasfinte a lui Isus este cinstită!

Oricine este chemat să devină o capodoperă a iubirii Inimii Preasfinte şi un făuritor de "inimi de aur".

Isuse, fă inima noastră asemenea cu inima ta!

Ştim care trebuie să fie această asemănare a inimii noastre cu Inima lui Isus?

Inima lui Isus poartă rana produsă de suliţa soldatului roman. Inima noastră trebuie să poarte rana produsă de suliţa proprie, de acea "călcare pe inimă" când alţii ne supără, spre a nu ţine în seamă răul, spre a răbda, spre a ierta, spre a lăsa să iasă dintr-însa sânge şi apă care spală de orice vină şi aduce bucuria mântuirii, păcii, armoniei.