LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Buna-Vestire

II

Domnul este cu tine

(25 martie)

Sfântul Augustin, considerând sublimitatea primei pagini din Evanghelia după sfântul Ioan unde se istorisește veșnicia și inefabila naștere a Cuvântului în sânul Tatălui, dorea ca ea să fie scrisă cu litere de aur pe săpătura în marmură și așezată în toate bisericile din lume.

Cu această pagină sublimă se poate asemăna o alta din Evanghelia după sfântul Luca unde se povestește Întruparea Cuvântului în sânul Fecioarei din Nazaret, ca apoi să apară om între noi oamenii, pentru noi și a noastră mântuire. Pe drept pagina evanghelică a Bunei-Vestiri merită să fie scrisă cu focul iubirii în toate inimile oamenilor de pe întreg rotocolul pământului în orice timp al istoriei.

Buna-Vestire în Vechiul Testament.

Buna-Vestire, deși nu în forma reală cum s-a petrecut la Nazaret, o avem totuși în promisiune. Aceasta o face Tatăl ceresc protopărinților noștri, Adam și Eva, în paradisul pământesc blestemându-l pe Șarpele viclean: Dușmănie voi pune între tine și femeie, între seminția ta și seminția ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei împunge călcâiul (Gen 3,15).

Promisiunea a avut menirea să aprindă o licărire de speranță în ochii înlăcrimați care părăseau fericirea, părăseau pomul vieții din mijlocul raiului.

Pomul vieții îl prefigura pe Isus. Unii exegeți afirmă că: dacă Adam și Eva ar fi mâncat imediat din el după păcat, n-ar fi murit. Dar cum să se apropie, dacă îngerii cu săbii de foc îl apărau? Promisiunea lui Dumnezeu le-a dat speranța că va veni o zi în care îngerii îi vor lăsa să se apropie și să mănânce din acest pom și atunci vor ști cât de bună este "pâinea îngerilor".

Speranța devine realitate: arhanghelul Gabriel o invită pe Fecioara din Nazaret Maria să mănânce din Pomul vieții, să primească în sânul ei pe dătătorul vieții, pe acela care într-o zi se va adresa tuturor oamenilor cu invitația: Cine mă mănâncă pe mine nu va vedea moartea în veci (In 6,51), pe Fiul lui Dumnezeu.

Isaia, prevăzând ziua Bunei-Vestiri, exclamă: Iată, fecioara va zămisli și va naște fiu și-i va pune numele Emanuel (Is 7,14).

Isus este prefigurat în coloana de foc din pustiu, care îi călăuzea pe israeliții ieșiți din Egipt spre Țara Făgăduită. Mai era prefigurat în mama din pustiu. Acum, în sânul Fecioarei, poate spune cu adevărat: Eu sunt pâinea vieții, fiindcă sânul Mariei nu a gustat niciodată o hrană care să-i aducă atâta mulțumire, nici o hrană pământească nu i-a putut oferi săturarea deplină ca acum, fericirea divină.

Socrate (469-399), părintele psihologiei, prin dictonul Cunoaște-te pe tine însuți! și reprezentant de frunte al culturii grecești, mărturisea învățăcelului său Alcibiade ignoranța și neputința de care suferea lumea: lipsa unui îndrumător atotștiutor și atotputernic. El îi mărturisea cu nostalgie: Cea mai bună hotărâre pe care trebuie să o luăm noi este aceea de a aștepta cu răbdare ca să vină cineva de sus, ca să ne instruiască despre felul cum ar trebui să ne comportăm față de divinitatea supremă și față de oameni. Și când Alcibiade i-a cerut alte explicații despre acel cineva menit să schimbe lumea din temelie, i-a spus: Afară de cazul că i-ar plăcea lui Dumnezeu să trimită pe cineva de sus pentru a ne instrui, nu-i nici o speranță că filozofii vor reuși să schimbe moravurile oamenilor.

Platon (427-347), ucenicul lui Socrate, în cartea sa "Timeu", pe care avea obiceiul să o poarte mereu cu sine sub braț, spune, argumentând necesitatea apariției lui Dumnezeu în lume sub chipul omului: Aceasta a fost în ansamblul ei rațiunea lui Dumnezeu care există de-a pururi, față de Dumnezeu care avea să se nască într-o zi, adică Dumnezeu trebuia să se descopere făpturilor sale pe înțelesul lor, după felul lor de a fi, pentru a le instrui cum trebuie să se comporte față de Dumnezeu și față de semeni.

În ziua Bunei-Vestiri a încetat chinuitoarea așteptare și trimisul lui Dumnezeu o spune clar Mariei: sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema, adică: împărăția lui nu va avea sfârșit nici în timp, nici în loc, nici în dărnicie, nici în fericire.

Trebuie să-i mulțumim în primul rând lui Dumnezeu că a avut milă de noi, dar nu trebuie s-o uităm nici pe Fecioara mamă, fiindcă: dacă ea ar fi refuzat să accepte misterul Întrupării, sunt de părere unii exegeți, Dumnezeu n-ar fi putut, cu toată atotputernicia sa, să creeze o altă ființă umană mai perfectă care să-i ia locul. Preacurata atinge limitele maxime ale posibilității de perfecțiune umană, ea este cea plină de har, adică mai mult nici nu se poate.

Prin Buna-Vestire ni se deschide cel de-al doilea mare izvor al binecuvântărilor cerești: Maria, care prin Cristos devine și mama noastră cerească.

Stalingrad 1943. "În lagărul nostru, mărturisește un prizonier, în noaptea de început al Adventului, ne-am adunat și am început să cântăm Dorit Mesie, vino! Am făcut și o coroană pe care am prins patru bucățele de lumânare. Le aprindeam numai pentru câteva clipe, de teamă să nu se termine. Într-una din zilele Adventului s-a răspândit zvonul prin lagăr că un deținut știe să picteze (Kurt R.). Acest deținut era chiar medicul nostru. Ne-am adunat mai mulți în jurul lui și l-am rugat să ne picteze ceva. Unul zicea: Să ne pictezi ceva de mâncare; altul:... un peisaj din țara noastră; altul:... niște copilași, care să ne amintească de cei de acasă etc. Văzând că părerile se împart și el nu ne putea împlini dorințele tuturor, l-am rugat să ne picteze ceea ce va crede el de cuviință că ne poate aduce un crâmpei de bucurie tuturor.

Cu un cărbune, pe spatele unei hărți vechi, medicul nostru s-a apucat să picteze, mai întâi, șovăind, trasează o schiță, dar apoi, tot mai sigur pe sine, face să apară un portret al sfintei Fecioare Maria cu pruncul Isus în brațe.

În ziua de Crăciun, un șir lung de deținuți așteptau să vadă ce le-a pictat medicul atâta timp în secret. Când tabloul a fost desfășurat în fața noastră, l-am privit uimiți, am îngenuncheat ca la Betleem. Unii dintre noi au stat toată ziua în rugăciune. În mijlocul stepei rusești, rupți de foame, de frig și de alte boli, ne-am simțit mângâiați de chipul Fecioarei pictat cu cărbune pe spatele unei hărți vechi, de medicul-pictor care era protestant".

Prin anul 1965 făceam pregătire cu copiii pentru întâia sfântă Împărtășanie la Traian, Roman. Împreună cu surioara sa mai mare venea și Mihaela, de vreo 4-5 anișori. Într-o zi a venit răcită și tușea mereu. I-am zis: Mihaela, nu te temi că mori, tot tușind mereu? Mi-a dat un răspuns spontan și uimitor: Nu, fiindcă știu "Bucură-te, Marie" și merg în rai.

Buna-Vestire are menirea să ne învețe și pe noi, ca astfel să spunem "Bucură-te, Marie", încât, în orice clipă am muri, să mergem în rai. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire