LITURGIE

24 ianuarie: Imperativul iubirii: toţi împreună

Este necesar să ne salvăm împreună. Este necesar să ajungem împreună la Bunul Dumnezeu. Este necesar să ne prezentăm împreună. Nu putem ajunge să-l găsim pe Dumnezeu unii fără alţii. Trebuie să ne întoarcem împreună la casa Tatălui. Ce ne-ar spune Tatăl, dacă ne-am întoarce unii fără alţii? (Peguy). Cine ne va ierta păcatul că nu ne unim? a întrebat papa Ioan Paul al II-lea în discursul său de la Patriarhia Română în ziua de 8 mai 1999.

Ce răspuns am da, dacă ne-ar întreba Dumnezeu despre aproapele nostru, aşa cum l-a întrebat pe Cain: Unde este fratele tău, Abel? (Gen 4,9). O dată ce scuza lui Cain - Sunt eu, oare, păzitorul fratelui meu? - este reprobată de Dumnezeu, la fel, nu ne putem scuza de vină, dacă alţii rămân şi trăiesc în greşeală, cu atât mai mult dacă i-am respinge pe motivul că ei sunt vinovaţi.

Călăuzită de Duhul Sfânt (In 16,13), Biserica este coloana şi temelia adevărului (1Tim 3,15), capabilă să păzească depozitul doctrinei sănătoase primit de la apostoli (2Tim 1,13 ş.u.), adică de a propovădui şi de a explica învăţătura revelată, fără teama de a greşi. Ea vrea să-i conducă pe toţi la mântuire fiindcă este conştientă de ţinta, destinaţia, pe care o are: împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. De aceea fiecare credincios trebuie să-şi trăiască cu bucurie menirea sa şi de dânsa să-i molipsească şi pe cei din jur, chiar dacă pentru aceasta ar avea ceva de suferit.

Diaconul Ştefan a murit fericit văzând cerul deschis şi pe Fiul Omului şezând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fap 7,56), dar conştient că nu se poate prezenta în faţa lui de unul singur, s-a rugat ca şi ucigaşii săi să aibă parte de această fericire, zicând: Doamne, nu le lua în seamă acest păcat! (id. 7,60). Cine ar putea să se îndoiască de faptul că rugăciunea lui nu l-a convertit pe cel mai aprig prigonitor al Bisericii, pe Saul din Tars? Nu numai că rugăciunea lui l-a convertit, dar l-a făcut renumit apostol al neamurilor.

Mulţi s-au jertfit pentru unirea Bisericilor creştine.

În noaptea de 28-29 decembrie 1170, patru călăi ai regelui Henric al II-lea Plantagenetul al Angliei au intrat în catedrala din Canterbury şi l-au asasinat pe arhiepiscopul Tomas Becket (nr. 1117). Ultimele lui cuvinte au fost: Pentru Dumnezeu şi pentru Biserică, accept moartea... Doamne, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul meu.

Un alt Thomas, cancelarul Angliei, nefiind de acord cu intenţiile împăratului Henric al VIII-lea de a se rupe de Biserica romană, este silit să-şi plece capul sub securea călăului în ziua de 6 iulie 1535. Ultimele lui cuvinte au fost: Să-mi fiţi martori că mor în credinţa Bisericii Catolice şi pentru credinţa ei. Mor ca un slujitor credincios al lui Dumnezeu şi al regelui. Rugaţi-l pe Dumnezeu pentru rege, ca să-l lumineze şi să-l călăuzească!

Nu trebuie uitat nici sfântul Iosafat. Născut din părinţi ortodocşi, la vârsta de douăzeci de ani se ruga: Doamne, fă să dispară dezbinarea şi dă-ne harul iubirii depline! Dezbinarea produsă în 1054 este anulată la 10 octombrie 1596 de o mare parte a bisericii ortodoxe din imperiul rus. Iosafat devine un mare animator al unirii printre cei rămaşi în schismă. Pentru puterea de convingere şi mai ales pentru succesele obţinute este supranumit "răpitor de suflete". Duşmanii năvălesc într-o noapte în camera lui şi-l măcelăresc. Îşi cunoştea duşmanii şi-i iubea conform poruncii lui Isus. Într-o zi le-a spus în faţă: Voi mă urâţi de moarte, în timp ce eu vă port pe toţi în inima mea şi voi fi fericit să mor pentru voi. Şi a murit martir în 1623.

Tot în rândul martirilor, pentru menţinerea unirii în credinţă, îl putem număra şi pe domnul Ţării Româneşti, pe Constantin Brâncoveanu, măcelărit de turci împreună cu cei patru fii ai săi în 1714, fiindcă n-a voit să se lepede de credinţa ortodoxă şi să accepte islamul.

Verba movent, exempla trahunt - Cuvintele mişcă, exemplele ne trag - spune un proverb latin.

Să respectăm puterea de jertfă a iubirii şi să ne lăsăm pătrunşi de ea, pentru a înţelege căile Domnului care ne conduc la unire.

Separarea este păcat, unirea este virtute, spunea Origene.

Să ne rugăm pentru unire cu cât mai multă virtute şi va dispărea păcatul!