LITURGIE

20 ianuarie: Mama care îşi adună fiii

Lumea are nevoie de Biserică, spunea Chesterton, şi ea trebuie să fie dreaptă (sfântă), nu când lumea este dreaptă, dar când aceasta se află în greşeală.

Biserica este compusă din cei drepţi, în primul rând, din toţi cei care, botezaţi fiind, trăiesc în starea harului sfinţitor. Şi cine este lumea? În primul rând ea este compusă din cei care, botezaţi fiind, trăiesc în starea păcatului de moarte. Şi aceştia nu fac parte din Biserică? Ba da, dar într-o formă specială, aşa cum se află pruncul în sânul mamei: mama în starea harului şi pruncul în lipsa lui. Pentru aceasta spunea J. Maritain că: Cea mai mare slavă a bisericii constă în faptul că este sfântă, având în mijlocul ei pe păcătoşi. După cum mama îşi iubeşte pruncul din sânul ei, aşa şi Biserica îi iubeşte pe toţi păcătoşii pe care îi poartă în sânul ei. Cea mai frumoasă imagine a ceea ce este Biserica ne-o dă sfântul apostol Ioan în cartea Apocalipsului, unde spune: Un semn mare a apărut pe cer: o femeie, îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei, iar pe cap cu o cunună de douăsprezece stele. Era însărcinată şi striga în durerile facerii (12,1-2). Este o profeţie: chinurile cele mai mari ale Bisericii vor veni mereu din interiorul ei. Când chinurile i-au venit din exterior, din persecuţiile păgânilor sau ale ateilor, ea a crescut în strălucire; când durerile i-au venit din interior, ea a strigat ca în durerile facerii. Tocmai din aceste dureri se naşte viaţa. Dacă în sânul bisericii există diviziuni, nu trebuie să ne sperie: acestea nu duc la sfârşitul ei, ci pentru a apărea ca un semn mare pe cer, ca o operă minunată a lui Cristos, ca o imagine vie, istorică, ca o prelungire peste veacuri a chipului mamei sale Maria.

Garanţia că Maria, mama Bisericii (Litaniile lauretane), îşi adună mereu fiii, stă în planul divinei providenţe: ea a început şi continuă să fărâme capul Şarpelui viclean (cf. Gen 3,15). Acest adevăr îl recunoaşte atât de frumos Vladimir Soloviov când spune: Trupul poate muri abia atunci când se îmbolnăvesc părţile principale: capul şi inima. Dar capul şi inima Bisericii- Cristos şi Maica Domnului - se află în lumea divină eternă şi nu pot cădea în nici o boală. Din părţi componente proaste şi rele nu poate rezulta un întreg sfânt şi imaculat; şi dacă Biserica ar fi numai o adunare de oameni, ea n-ar putea fi sfântă şi fără de prihană, căci nu există oameni lipsiţi de păcat pe pământ. Dar Biserica văzută îşi primeşte viaţa şi puterea nu de la oameni păcătoşi, ci de la însuşi Cristos în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Col 2,9) prin mijlocirea preasfintei şi preacuratei Fecioare şi a întregii Biserici nevăzute a Sfinţilor; de aceea nedesăvârşirile noastre nu pot suprima nicidecum sfinţenia Bisericii. Dar sarcina morală pentru noi oamenii care aparţinem Bisericii dar nu o formăm este de acum înainte aceea de a ne strădui ca viaţa noastră să corespundă şi să se modeleze după viaţa dumnezeiască al cărei germene şi figură o primim prin formele sfinte ale Bisericii văzute. Acesta este "scopul" acţiunii creştine - ca Biserica să-şi atingă plinătatea în oameni şi ca împărăţia lui Dumnezeu să izbucnească pe pământ (Fundamentele spirituale ale vieţii, Ed. Deisis, Alba Iulia 1994, pag. 110).

Aşadar, pe lângă Isus, care este capul, Biserica mai are o inimă nemuritoare, pe mama lui Dumnezeu şi a tuturor celor botezaţi, ba mai mult: chiar a celor nebotezaţi.

Crescând ataşamentul nostru faţă de mama lui Dumnezeu, va creşte şi iubirea noastră faţă de sarcina păgână a Bisericii şi vom contribui la naşterea unei lumi noi, chiar dacă nu o putem sesiza acum.

O veche relatare spune că a doua zi după naşterea Domnului, un tânăr israelit s-a dus la un renumit rabin din Ierusalim, pe care l-a găsit studiind Legea şi i-a zis: Învăţătorule, tot oraşul vorbeşte despre evenimentele stranii de la Betleem. Oare s-a născut într-adevăr Mesia? În loc de răspuns, bătrânul rabin s-a ridicat, s-a apropiat de fereastră, a privit departe peste coline, a ascultat în dreapta şi în stânga, iar apoi, aşezându-se solemn pe jilţul său, a spus: Nu este el! De ce? De unde ştii că nu este el? a întrebat el. De ce? Pentru că totul este ca mai înainte. Nu s-a schimbat nimic; aşadar încă nu a sosit împărăţia lui Dumnezeu, a replicat bătrânul rabin.

Încă nu a sosit împărăţia lui Dumnezeu, vor fi ispitiţi să spună unii şi alţii, pentru că bisericile creştine nu s-au unit. Ba sunt unite prin capul-Isus şi inima-Maria, numai mădularele bolnave continuă să sufere.

Cred că ar trebui să ne rugăm mai mult pentru însănătoşire decât pentru unire, aşa cum se ruga un bun creştin chinez: Doamne, lumea este rea. Tu fă-o mai bună, începând cu mine!