LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Adormirea Maicii Domnului

II

Toate neamurile te vor numi fericită

(15 august)

Un semn mare s-a arătat în cer: o femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare și pe cap purtând o coroană de douăsprezece stele (LR, Introit). Astfel salută Liturgia pe Maria ridicată la cer, aplicându-i cuvintele din Apocalips (12,1) care azi se citesc și în prima lectură. În viziunea profetică a lui Ioan, această doamnă excepțională apare în așteptarea unui fiu și în luptă cu balaurul, veșnicul dușman al lui Dumnezeu și al oamenilor. Acest cadru de lumini și de umbre, de slavă și de bătălie, ne duce cu gândul la realizarea profeției mesianice conținută în cuvintele lui Dumnezeu adresate Șarpelui viclean din paradisul pământesc: dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și a ei: ea îți va zdrobi capul (Gen 3,15). Toate acestea s-au împlinit prin Maria, mama Mântuitorului, contra căreia Satana s-a răzvrătit, dar a fost învins definitiv. Cristos, Fiul Mariei, este biruitorul; cu toate acestea, deoarece omenirea se poate bucura din plin de victoria repurtată de el, este necesar ca, împreună cu el, să susțină și lupta. În această luptă încrâncenată, omul este susținut de credința în Cristos și de puterea harului său; dar mai există încă protecția Mariei din slava cerească: ea nu încetează să mijlocească pentru cei care luptă mergând pe urmele Fiului ei divin. Ei vor învinge prin puterea sângelui Mielului (Ap 12,11), sânge care i-a fost dat de Fecioara mamă. Maria l-a dat omenirii pe Mântuitorul; prin mijlocirea ei, prin urmare, ne-au venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și puterea Unsului său (Cristos) (v. 10). Așa s-a făcut că s-a împlinit voința celui care a stabilit ca noi să primim toate prin mijlocirea Mariei (Sfântul Bernard, De aqued, 7).

În timp ce viziunea din Apocalips ni-l arată pe fiul femeii răpit la Dumnezeu și la tronul său - aluzie la înălțarea lui Cristos la cer - ne-o prezintă pe femeie în fugă spre un loc pregătit pentru dânsa de Dumnezeu (Ap 12,5-6), înfățișând astfel ridicarea Mariei în slava cerească a veșnicului Dumnezeu. Maria este prima făptură omenească menită să participe din plin de soarta Fiului său divin; legată de el ca mamă și însoțitoare disponibilă care a cooperat în chip unic la opera sa de mântuitor (LG 61) și care acum împarte slava, ridicată fiind la cer cu sufletul și cu trupul.

Ideea din prima lectură este completată de cea din a doua (1Cor 15,20-26). Sfântul apostol Paul, vorbind despre Cristos, primul dintre cei înviați, trage concluzia că într-o zi toți care cred vor avea parte de slava sa. Totuși și aici există o ordine: Mai întâi Cristos, care este primul; apoi cei care sunt ai lui Cristos (v. 23). Și dintre cei ai lui Cristos, pe primul loc se situează, fără îndoială, mama sa, care a fost mereu a sa, fiindcă a fost zămislită fără de păcatul strămoșesc. Ea este singura creatură în care strălucirea chipului și asemănării cu Dumnezeu nu a fost niciodată umbrită; ea este neprihănit zămislită, operă intactă a Preasfintei Treimi, în care Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt s-au bucurat întotdeauna, găsindu-și în ea un răspuns total la iubirea lor.

Din acest răspuns total, marii teologi ai Biserici din secolele precedente au dezvoltat ideea revelației învierii și ridicării preacuratei Fecioare Maria cu sufletul și trupul în slava cerească. Papa Pius al XII-lea în "Munificentissimus Deus" - Dumnezeu nespus de darnic - din 1950, când a declarat această dogmă, l-a citat pe sfântul Ioan Damaschinul care spune: Aceea care în naștere și-a păstrat intactă fecioria, trebuia ca și după moarte să-și păstreze trupul incorupt. Aceea care a purtat în sânul ei pe Creatorul însuși, făcut prunc, trebuia să locuiască în lăcașurile divine. Aceea care, dată fiind ca mireasă chiar de Tatăl, nu putea să-și găsească altă locuință decât printre cele cerești. Trebuia să-și contemple propriul Fiu în slavă la dreapta Tatălui, ea care l-a văzut pe cruce, ea care, fiind scutită de dureri când l-a adus la lumină, a fost străpunsă de sabia durerii când l-a văzut murind. Era drept ca mama lui Dumnezeu să ajungă în stăpânirea care aparține Fiului, ea care a fost onorată de toate creaturile ca mamă și slujitoare a lui Dumnezeu. Papa îl mai citează și pe sfântul German din Constantinopol, care scoate în evidență sfințenia trupului preacuratei cu aceste cuvinte: Tu, după cum a fost scris, ești toată numai strălucire (cf. Ps 44,14); și trupul tău feciorelnic este total sfânt, total curat, în totalitate este templul lui Dumnezeu. Din acest motiv nu putea să cunoască putreziciunea mormântului, dar, spre a păstra energiile sale naturale, trebuia să se schimbe în lumină incoruptibilă, să intre într-o existență nouă și glorioasă, să se bucure de deplina libertate și de viața desăvârșită. Un alt scriitor din vechime afirmă: Cristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, dătătorul vieții și al nemuririi, a fost de datoria lui de a-i reda viața mamei. A fost de datoria lui de a o învia din morți și de a o primi alături de el, traversând o cale numai de el cunoscută.

Răspunsul total al Mariei la iubirea lui Dumnezeu, iubire care singură este mai tare ca moartea și înalță mai presus de îngeri, este sintetizată în Evanghelia zilei (Lc 1,39-59), fie în cuvintele Elisabetei care laudă marea credință a Mariei și care a dus-o să accepte fără ezitare voința divină, fie în cuvintele Fecioarei care izbucnește în imnul de laudă la adresa Celui Preaînalt ca recunoștință pentru cele săvârșite în ea. Maria nu se îndreaptă asupra sa și nici măcar nu aruncă o privire asupra vredniciilor personale, ci doar spre a pune în evidență propria micime și de pe aceasta se înalță spre Dumnezeu spre a-i preamări demnitatea și milostivirea, opera și puterea cu care acționează în favoarea celor mici, smeriți, săraci din rândul cărora face parte și ea cu toată smerenia.

Răspunsul ei total la iubirea lui Dumnezeu care a ales-o dintre toate femeile ca să fie mamă a Fiului său divin este, indubitabil, cel dat îngerului: Iată roaba Domnului (v. 38). Pentru Maria, ca să fie roabă, înseamnă să fie total deschisă, disponibilă la planul lui Dumnezeu: el poate face din ea tot ceea ce-i place. El este Dumnezeu, după ce a asociat-o la pătimirile Fiului (ba chiar și ale Bisericii până la sfârșitul lumii; fapt pentru care vine și plânge, uneori chiar cu lacrimi de sânge, în atâtea locuri de pe pământ), într-o zi a înălțat-o, realizând în ea cuvântul cântării ei: Dă jos de pe tronuri pe cei puternici și-i înalță pe cei smeriți (v. 52), prevestind astfel înălțarea celor răscumpărați. Sperăm și a noastră, ca acolo unde este Fiul ei, să fim și noi. Smerita slujitoare, de fapt, a fost "ridicată la slava cerească cu sufletul și trupul, deoarece a fost în totalitate asemenea Fiului său, Domnul Domnilor (LG 59) cu trup și suflet omenesc, înviat și înălțat de Duhul Sfânt, căruia Maria i-a fost mireasă aleasă.

În Maria ridicată la cer, întreaga creștinătate are o puternică mijlocitoare și un minunat exemplu. De la ea poate învăța oricine ca să-și recunoască propria micime, să se ofere lui Dumnezeu cu toată disponibilitatea față de voința lui, de a crede în iubirea lui plină de milostivire și atotputernică cu o credință neșovăielnică.

(După Intimita divina și Liturgia orelor, 15 august, lectura a II-a).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire