LITURGIE

Alături de Cristos nu ne temem de nimic
Duminica I-a din Postul Mare

Matei 4,1-11: Atunci Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol. După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame. Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini". Dar el i-a răspuns: "Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu". Atunci, diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine şi te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră". Isus i-a zis: "Mai este scris: Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău". Diavolul l-a dus apoi pe un munte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi măreţia lor şi i-a spus: "Îţi voi da toate acestea, dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora". Atunci Isus i-a spus: "Pleacă, Satană! Căci este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji". Atunci diavolul l-a lăsat. Şi iată că veneau îngeri şi îi slujeau.

Răul, satanismul şi alte fenomene din aceeaşi serie câştigă tot mai mult teren, un fapt desigur îngrijorător. Lumea noastră tehnologizată şi industrializată este plină de vrăjitori, magicieni, ocultişti, spiritişti, ghicitoare, vânzători de vrăji şi amulete, precum şi de autentice secte satanice. Aruncat afară pe uşă, răul s-a întors înăuntru pe geam. Sau mai exact: dat afară din credinţă, el s-a întors sub forma superstiţiilor.

Episodul cu ispitirea lui Isus în deşert ne ajută să clarificăm problemele. În primul rând, există diavolul? Cuvântul "diavol" indică cu adevărat o persoană, una dotată cu inteligenţă, sau este doar un simbol, un mod de a vorbi despre răul moral din lume? Printre intelectuali sunt mulţi care nu cred în existenţa lui reală. Să amintim însă că mari scriitori şi gânditori, precum Goethe şi Dostoevski, au considerat existenţa lui Satana ca fiind foarte reală. Charles Baudelaire, fără să fie un sfânt, a afirmat: "cea mai mare viclenie a diavolului este să îi facă pe oameni să creadă că el nu există". Principala dovadă în Evanghelii despre existenţa diavolului nu stă în numeroasele episoade de exorcizare a posedaţilor, deoarece interpretarea acestor evenimente poate să fi fost influenţată de credinţele privind rădăcina acestor boli. Adevărata dovadă stă în sfinţi!

Iar faptul că Isus a fost ispitit în deşert de către diavol este o evidentă confirmare a existenţei diavolului. Dovezi găsim de asemenea şi în vieţile multor sfinţi care au luptat de-a lungul vieţii lor cu prinţul întunericului. Iar lupta lor a fost una cât se poate de reală, şi nu una ca a lui Don Quijote cu morile de vânt. Iar dacă multora li se pare absurd să creadă în existenţa diavolului este pentru că se bazează în opinia lor doar pe cărţi, pe când diavolul nu este interesat de cărţi, ci de oameni, în special de sfinţi. Ce poate să ştie cineva despre Satana dacă nu a avut niciodată de-a face cu realitatea acestuia, ci doar cu ideea de Satana, adică cu tradiţiile culturale, religioase, etnologice legate de el? Aceşti oameni clasifică rapid problema, cu multă siguranţă şi superioritate, punându-i eticheta: "obscurantism medieval".

Este însă o siguranţă falsă. Este ca şi cum cineva s-ar lăuda că nu îi este frică de lei, aducând ca dovadă faptul că a văzut multe picturi şi fotografii cu lei, în faţa cărora nu s-a îngrozit niciodată. Mai mult, este foarte normal, şi consecvent în acelaşi timp, ca cineva care nu crede în Dumnezeu să nu creadă nici în existenţa diavolului. Ar fi foarte tragic ca cineva care nu crede în Dumnezeu să creadă în diavol! Cel mai important lucru pe care credinţa creştină ni-l spune nu este că diavolul există, ci că Cristos a învins diavolul. Cristos şi diavolul nu sunt pentru creştini doi prinţi egali şi aflaţi în opoziţie. Isus este singurul Domn. Satana este doar o creatură "decăzută". Dacă are putere asupra oamenilor este doar pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să facă alegeri libere, şi să nu devină mândri că sunt auto-suficienţi şi că nu au nevoie de răscumpărare.

Cu Cristos împreună, nu avem de ce să ne temem. Nimeni şi nimic nu ne poate face rău, dacă noi înşine nu permitem aceasta. Satana, spunea un Părinte al Bisericii, a devenit, după venirea lui Cristos, asemenea unui câine legat cu lanţul: poate să latre şi să se agite cât vrea, căci dacă noi nu ne apropiem de el, nu are cum să ne muşte. Isus, în deşert, s-a eliberat de Satana pentru a ne elibera pe noi de Satana! Aceasta este vestea bună cu care începem itinerarul nostru în Post.

pr. Raniero Cantalamessa