LITURGIE

Schimbarea la Faţă - vedere de deasupra
Schimbarea la Faţă, 6 august 2006
Lecturi: Dan 7,9-10.13-14 Ps 96 2Pt 1,16-19 Mc 9,2-10
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Există o poveste misterioasă în 2Regi care ne poate ajuta să înţelegem mai bine Schimbarea la Faţă. Israelul se luptă cu Aram, iar Elisei, omul lui Dumnezeu, se foloseşte de puterile sale profetice pentru a dezvălui planurile strategice ale armatei siriene împotriva israeliţilor. La început regele Aram crede că unul dintre supuşii săi îl trădează, dar când a aflat adevărul şi-a trimis trupele să îl prindă pe Elisei, care se afla în Dotan. Trupele siriene au mers noaptea şi au înconjurat cetatea. Dimineaţa, slujitorul lui Elisei a descoperit situaţia şi a început să se teamă pentru viaţa stăpânului său. A alergat la Elisei şi i-a spus: "Vai, stăpânul meu! Ce să facem?" Profetul i-a răspuns: "Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei." Cine ar fi crezut aceasta, când privea împrejurimile cetăţii pline de trupele duşmane? Elisei s-a rugat atunci: "Doamne, deschide-i ochii ca să vadă!" Atunci Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut mulţime de "cai şi care de foc împrejurul lui Elisei" (2Regi 6,8-23). Această viziune era tot de ce avea nevoie slujitorul lui Elisei pentru a avea din nou încredere. La sfârşitul zilei nu doar că profetul lui Dumnezeu se afla în siguranţă, dar armata invadatoare fusese complet umilită.

Schimbarea la Faţă a lui Isus s-a întâmplat într-un moment al slujirii Sale publice ce poate fi comparat cu situaţia lui Elisei. Compatrioţii Lui căutau să îl prindă, iar discipolii Lui, conduşi de Petru, se simţeau asemenea slujitorului lui Elisei, fiind îngrijoraţi şi speriaţi pentru soarta Stăpânului lor. Cu ceva timp înainte de Schimbarea la Faţă, Isus şi-a întrebat discipolii cine crede lumea că ar fi El. Petru a dat răspunsul corect, că este Cristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu. Isus l-a felicitat şi l-a avertizat apoi, pregătindu-l pentru inevitabila suferinţă, moarte şi înviere a Sa. Dar Petru nu era dispus să accepte aşa ceva: l-a luat pe Isus de-o parte şi i-a spus hotărât: "Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!" (Matei 16,13-23). El avea nevoie, ca şi slujitorul lui Elisei, să vadă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, să vadă că în ciuda sentinţei de condamnare la moarte ce plana asupra lui Isus, Dumnezeu era încă cu El, Dumnezeu controla încă evenimentele; să vadă că Dumnezeu poate în final să triumfe asupra duşmanilor, aşa ca în cazul lui Elisei. Petru şi ceilalţi discipoli aveau nevoie ca Dumnezeu să le deschidă ochii, să vadă preţ de o secundă prezenţa lui Dumnezeu alături de Isus. Schimbarea la Faţă a fost tocmai experienţa de care aveau nevoie.

Putem spune deci că Schimbarea la Faţă a fost o modalitate folosită de Dumnezeu pentru a-i scoate pe discipoli din criza de credinţă prin care treceau. Cauza crizei credinţei lor era modul în care vedeau oamenii şi lucrurile de lângă ei. Dumnezeu i-a ajutat să iasă din această situaţie luminându-le vederea, pentru ca, pentru un moment cel puţin, să vadă lumea prin ochii lui Dumnezeu. Văzute de jos, în lumina umană obişnuită, persoanele şi lucrurile pot părea plicticoase, banale, uneori respingătoare. Dar văzute de sus, în lumina divină, aceleaşi persoane şi aceleaşi lucruri devin mai onorabile, strălucitoare, plăcute. Experienţa vederii adevăratei naturi a persoanelor şi lucrurilor poate fi numită o experienţă a transfigurării. Este tipul de experienţă care ne face să spunem cu Iacob: "Domnul este cu adevărat în locul acesta (persoana aceasta, situaţia aceasta) şi eu n-am ştiut!" (Geneză 28,16).

Unde putem să avem parte de o astfel de experienţă de transfigurare? Oriunde. Participarea noastră duminicală la jertfa liturgică este un bun punct de plecare. În afara bisericii, chiar din parcare, tindem să îl vedem pe celălalt ca fiind în competiţie cu noi. Pe şosea îi vedem pe ceilalţi ca pe nişte obstacole, ce ne împiedică să ajungem rapid la destinaţie. La locul de muncă îi vedem pe colegi ca rivali în lupta pentru avansare. Dar aici, la Liturghie, avem parte de experienţa unică a unui timp în care ne privim în ochi şi ne spunem "frate", "soră". Aceasta este cu adevărat o transfigurare. Provocarea pentru noi este să trăim în această lumină până când vom veni la biserică duminica viitoare, pentru a ne înnoi viziunea credinţei.