LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Slujitori sau prieteni
Duminica a VI-a a Paștelui, 21 mai 2006
Lecturi: Fap 10,25-26.34-35.44-48 Ps 97 1In 4,7-10 In 15,9-17
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Am întâlnit odată un om care mi-a spus că a declarat război parohului pentru că le permite oamenilor să primească împărtășania în mână stând în picioare în loc să îngenuncheze și să o primească în gură. "Ei neagă prezența reală", a susținut el, "dacă ar ști că îl primesc cu adevărat pe Cristos, ar îngenunchea pentru a-l primi". Ca răspuns i-am pus o întrebare relevantă: "Ce ai face dacă Isus ar apărea în fața ta?" "O!" a răspuns el, "aș cădea imediat în genunchi". "Bine", am spus, "dar există oameni care pur și simplu s-ar arunca asupra Lui de bucurie și din iubire față de El. Ai spune că astfel de oameni sunt lipsiți de respect?" A tăcut, începând să vadă că este poate mai puțin o problemă de discernere a prezenței lui Cristos în Euharistie, și mai mult una a relației personale și a apropierii în credință de Isus.

Evanghelia de astăzi ne oferă două modele de relație personală cu Isus: ca slujitor (în greacă doulos înseamnă sclav) sau ca prieten. În fiecare moment din drumul nostru de credință predomină unul dintre aceste două modele. Fie vedem relația noastră cu Cristos în principal în termeni de stăpân-slujitor sau în termeni de prieten-prieten. Cu excepția misticilor, spiritualitatea laică tradițională din Biserică a urmat modelul stăpân-slujitor. Isus este văzut mai degrabă ca un stăpân de care trebuie să ne temem, să îl respectăm și să ascultăm de El, decât ca un prieten pe care să îl iubim cu intimitate și familiaritate. Evanghelia de astăzi ne provoacă să ne regândim relația cu Cristos deoarece, în mod evident, Cristos însuși preferă o relație ca de la prieten la prieten cu ucenicii Săi, și nu una ca de la stăpân la slujitor: "Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni" (Ioan 15,15).

Isus spune că nu își mai numește ucenicii servitori. Aceasta pare a indica faptul că până atunci i-a numit astfel. Relația noastră cu Cristos trece prin diferite etape. Întâi începe ca o relație stăpân-slujitor, atunci când suntem noi în credință, dar apoi pe măsură ce relația noastră cu Cristos se aprofundează se schimbă într-una mai puțin formală de tip prieten-prieten. De ce, atunci, atât de mulți dintre noi rămân la modul stăpân-slujitor de relație cu Cristos ca și când ar fi unicul mod? Evanghelia de astăzi este o chemare pentru noi de a trece de la stadiul infantil, al relației slujitor-stăpân, la stadiul adult, al relației de tip prieten-prieten cu Cristos. Aceasta va schimba modul în care rugăm și modul în care trăim. Vom începe să ne rugăm mai bine (vezi Ioan 15,7) și să experimentăm mai multă pace și bucurie în viețile noastre, ca în cazul celor îndrăgostiți.

Una dintre obiecțiile ridicate adesea de către aceia care promovează modelul stăpân-slujitor în relația cu Cristos este îngrijorarea că suntem nedemni. Cu siguranță, nu suntem demni. Însă Isus a luat deja aceasta în considerare. El ne amintește: "Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi" (Ioan 15,16). Dacă a decis să ne aleagă pe noi în nevrednicia noastră și să ne iubească și să ne accepte așa cum suntem, atunci nu trebuie să ne fixăm privirea asupra noastră și să întrebăm: "Cine sunt eu, Doamne, ca să mă iubești?" Mai degrabă trebuie să ne ațintim privirea asupra Lui și să întrebăm: "Cine ești Tu, Doamne, de mă iubești atât de mult?"

Cum putem face diferența între lipsa de respect arătată de aceia care nu au o relație serioasă cu Domnul și adevărata familiaritate care vine dintr-o relație de iubire cu El? Cheia este păstrarea poruncilor Domnului. Da, Dumnezeu ne iubește și ne acceptă așa cum suntem, însă El ne iubește prea mult pentru a ne lăsa așa cum suntem. Iubim bebelușii așa cum sunt ei, și totuși dorim să crească. Dumnezeu așteaptă ca noi, în mod similar, să creștem în iubirea Lui. Oferta Domnului pentru noi, de prietenie și intimitate cu El, nu trebuie să fie o scuză pentru împietrire și indiferență. Așa cum Dumnezeu ne-a arătat iubirea Lui pentru noi prin fapte, trimițându-l pe Fiul Său să moară pentru noi, și iubirea adevărată pentru Dumnezeu este arătată întotdeauna în fapte prin felul în care păstrăm dubla poruncă a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui. Prin aceasta putem cunoaște dacă suntem cu adevărat prietenii lui Cristos, deoarece "Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ce vă poruncesc" (Ioan 15,14).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire