LITURGIE

Dacă bobul de grâu nu moare
Duminica a V-a din Post, 2 aprilie 2006
Lecturi: Ier 31,31-34 Ps 50 Evr 5,7-9 In 12,20-33
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Filosoful grec Socrate este considerat ca unul dintre cei mai înţelepţi oameni din toate timpurile. Acest om care a trăit între anii 470 şi 399 îC şi-a dedicat viaţa demascării ignoranţei, ipocriziei şi a orgoliului la confraţii lui atenieni şi chemării lor la o radicală re-examinare a vieţii. "Viaţa ne-examinată", a spus el, "nu merită să fie trăită". El a atacat opiniile populare cu privire la religie şi politică şi a căutat să îi aducă pe oameni la o mai bună înţelegere a virtuţii, dreptăţii, pietăţii şi a conduitei corecte. A atras mulţi discipoli, în special din rândul tinerilor. Însă cei de la putere l-au arestat, l-au judecat şi l-au condamnat la moarte. A fost acuzat de false învăţături cu privire la stat, că a propagat idei revoluţionare şi a corupt tinerii din Atena. Familia şi prietenii lui au dorit să intervină pentru a răsturna sentinţa dar el nu i-a lăsat. Avea opţiunea să plece în exil din Atena, dar nu a dorit. A acceptat în schimb să bea otrava şi să moară. Generaţiile următoare de greci au ajuns să îl considere pe Socrate un martir pentru adevăr. Ei au hotărât să nu mai persecute pe nimeni în baza convingerilor lui.

În timpul lui Isus grecii au ajuns unul dintre popoarele cele mai liberale în gândire din lume. Diferite tradiţii religioase şi filozofice au înflorit în mijlocul lor şi au concurat pentru popularitate. Vedem în Evanghelia de astăzi că în mijlocul mulţimilor care au venit în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştilor se aflau şi câţiva greci. Nu le-a luat mult acestor greci să vadă că nu toate mergeau bine la Ierusalim. Astfel că au mers să îl vadă pe Isus. De ce au dorit oare să îl vadă? Deşi Ioan a spiritualizat oarecum relatarea, dând astfel impresia că ei au venit pentru a căuta să fie primiţi în "trupul" lui Cristos (Ioan 12,32), este mai probabil ca ei să fi venit pentru a-l avertiza pe Isus cu privire la gravitatea pericolului care îl înconjoară şi a-i sugera să plece cu ei în Grecia, pământul libertăţii. Răspunsul pe care l-a dat Isus la cererea lor arată că era vorba într-adevăr despre moartea lui iminentă şi că El a ales să rămână şi să o înfrunte în loc să caute un mod de a scăpa.

Mulţi oameni văd moartea ca pe o întrerupere a vieţii şi misiunii lor. Însă Isus a văzut moartea ca împlinirea vieţii şi misiunii Sale. De multe ori în trecut oamenii plănuiseră să îl prindă, dar Isus a scăpat întotdeauna din mâinile lor deoarece "nu venise încă ceasul Lui" (Ioan 7,30; 8,20). Acum însă a venit ceasul Său. "A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului... Dar ce să zic, «Tată, scapă-mă de ceasul acesta?» Nicidecum! Căci tocmai de aceea am ajuns la ceasul acesta" (Ioan 12,23.27). Isus foloseşte parabola bobului de grâu pentru a explica faptul că fugind de moarte atunci când vine ceasul, nu facem decât să ne limităm viaţa şi misiunea ("rămâne singur"), în timp ce dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte atunci când vine ceasul, o sporim ("aduce mult rod"). Astfel, Isus refuză în mod categoric să caute orice ajutor, uman sau divin, pentru a-şi prelungi viaţa pe pământ dincolo de voinţa Tatălui Său. Glasul din cer confirmă că această decizie este într-adevăr voinţa lui Dumnezeu şi că pentru Isus, slujitorul fidel al lui Dumnezeu, moartea şi slava sunt într-adevăr două feţe ale aceleiaşi medalii.

Această relatare trebuie să fi constituit o încurajare puternică în credinţă pentru creştinii persecutaţi cărora le-a scris Ioan. Le arăta că doar prin supunerea lui Isus la o moarte nemeritată ei beneficiază de credinţă şi mântuire. Dar apoi continua reamintindu-le cuvintele lui Isus că ucenicii Lui trebuie să meargă pe urmele Lui până la moarte. "Cine-şi iubeşte viaţa o va pierde, iar cine-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-mi slujeşte cineva, să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu" (Ioan 12,25-26). Unde este Isus? Este în slavă. Însă pentru a ajunge acolo a trebuit să treacă prin porţile morţii în ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu. Aceasta este povestea. Aceasta trebuie să fie şi povestea noastră.