LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Paul și preoția
Duminica a V-a de peste an, 5 februarie 2006
Lecturi: Iob 7,1-4.6-7 Ps 146 1Cor 9,16-19.22-23 Mc 1,29-39
(predică pe marginea lecturii a doua)
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Religia este cea mai înfloritoare industrie în Africa. Poți întâlni până la zece biserici diferite pe aceeași stradă. Sunt cazuri în care chiar trei biserici diferite sunt amplasate în aceeași clădire. Aceasta îi ridică creștinului obișnuit întrebarea cum să deosebească autenticul de fals. Isus ne previne că într-adevăr vor exista falși predicatori, slujitori și biserici. "Nu oricine îmi zice 'Doamne! Doamne!' va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri. Mulți vor spune în ziua aceea: 'Doamne! Doamne! Nu am profetizat în numele tău, nu am alungat diavoli în numele tău și nu am făcut atâtea minuni în numele tău?' Atunci le voi declara: 'Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtați-vă de mine, voi care săvârșiți nelegiuirea!'" (Matei 7,21-23).

În a doua lectură de astăzi din prima Epistolă către Corinteni, Paul vorbește despre propria lui slujire. Folosindu-l pe Paul ca model pentru evangheliști, misionari și predicatori, putem să evaluăm autenticitatea și fidelitatea slujitorilor de astăzi față de idealul pe care îl vedem în Paul. În lectura de astăzi, Paul nu ne spune totul despre slujire. Ceea ce ne spune, însă, poate fi rezumat sub trei titluri: (a) de ce a devenit el slujitor, (b) cum își măsoară succesul său ca slujitor, și (c) cum își îndeplinește el slujirea.

Legat de motivul pentru care a devenit predicator, Paul ne spune că nu a fost alegerea lui naturală a profesiei ci o chemare din partea lui Dumnezeu. Este o obligație divină așezată pe umerii lui, o însărcinare încredințată lui de Dumnezeu Însuși. În consecință el nu se poate lăuda cu slujirea sa, sau să o privească pur și simplu ca pe o carieră. Este o vocație: "Dacă vestesc evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia. Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am răsplată dar dacă o fac fără de voie, îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredințată" (1Corinteni 9,16-17).

Există persoane care se fac preoți pentru că nu și-au găsit o altă slujbă. Există persoane care aleg preoția pentru că se plătește bine. Pentru astfel de persoane prima poruncă este aceasta: "Adu-ți aminte să plătești zeciuiala". Zeciuiala devine mai importantă pentru ele decât orice altceva din ceea ce ne-a învățat Isus. Paul, asemenea lui Isus, vedea preoția ca o chemare la a sluji, nu la a fi slujit (Matei 20,28).

Al doilea punct pe care îl vedem în slujirea lui Paul este felul în care își evaluează el succesul ca predicator. Paul nu evaluează succesul slujirii sale așa cum o fac mulți predicatori din ziua de astăzi după mărimea clădirii bisericii lor, a contului lor din bancă sau după cât de mult se adună la colectă. El își măsoară succesul pur și simplu după la cât de multe suflete poate să ajungă cu Evanghelia eliberatoare a lui Isus Cristos. Pentru a face pentru oameni mai ușor să primească predicarea sa, el o oferă gratuit, deși cunoaște foarte bine porunca Domnului ca "cei care predică evanghelia să trăiască din evanghelie" (1Corinteni 9,14). "Așadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia și să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia. Căci, deși sunt liber față de toți, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câștig pe cât mai mulți" (versetele 18-19).

Ajungem acum la punctul final, stilul slujirii lui Paul. El are o singură veste bună, dar o prezintă diferit la audiențe diferite. O adaptează la diferitele lor situații. El adaptează nu doar stilul său de a predica, ci și stilul său de viață personal - ceea ce mănâncă, felul în care se îmbracă, și obiceiurile lui sociale - pentru ca acesta să slujească și să sporească interesul pentru Evanghelie la audiența care este înaintea lui. "Am devenit iudei pentru iudei, ca să-i câștig pe iudei. Am devenit supus legii [...] ca să-i câștig pe cei supuși Legii. Am devenit un fărădelege pentru cei fărădelege, ca să-i câștig pe cei fărădelege. [...] Am devenit slab pentru cei slabi, ca să-i câștig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toți, ca să-i câștig măcar pe unii" (1Corinteni 9,20-22).

Majoritatea predicatorilor de astăzi acuză persoanele care dorm în timpul predicii. Paul ar fi acuzat predicatorul. Dacă vedeți pe cineva care doarme în timpul predicii, treziți-l pe predicator. Paul își adaptează mesajul după audiența sa. El prezintă aceeași Evanghelie ca veste bună pentru audiențe diferite. Aceasta este una dintre marile provocări pentru Bisericile din timpurile noastre, deoarece vedem grupuri întregi părăsind bisericile - tineri, adulți, persoane cu educație... Provocarea pentru noi este aceea de a deveni toate pentru toți, pentru ca oamenii din orice clasă socială, cultură sau sub-cultură să poată auzi în prezentarea pe care o facem Evangheliei vestea cea bună care bucură inima oricărui om.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire