LITURGIE

A-l vinde pe Dumnezeu cu reducere
Duminica a III-a din Post, 19 martie 2006
Lecturi: Ex 20,1-17 (Ex 20,1-3.7-8-12-17) Ps 18 1Cor 1,22-25 In 2,13-25
pr. Ernest Munachi Ezeogu
(predică pe marginea lecturii a doua)

Un tânăr preot nigerian a scris o cărticică intitulată "A-l vinde pe Dumnezeu cu reducere". Cartea este o critică tăioasă a aşa-numitei evanghelii a prosperităţii care domină în predicarea din noile mişcări religioase din creştinism. Potrivit acestor predicatori de astăzi, prosperitatea personală imediată, sănătatea şi bogăţia sunt semnele adevăratei credinţe. Dumnezeu a promis să îi binecuvânteze pe cei care vin la El şi această binecuvântarea ia întotdeauna şi în mod invariabil forma prosperităţii vizibile, materiale. Chiar dacă această învăţătură se găseşte mai mult în nou fondatele Biserici şi comunităţi decât în cele tradiţionale, principale, nu este de fapt nimic nou în teologia prosperităţii. Aceasta se găseşte şi la evreii din Vechiul Testament. În a doua lectură de astăzi, din 1Corinteni, Sf. Paul condamnă gândirea religioasă care nu recunoaşte crucea ca o parte esenţială a adevăratei credinţe creştine.

Pentru Paul, mesajul creştin, departe de a fi o Evanghelie a prosperităţii, este mesajul crucii. "Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (1Corinteni 1,18). Paul recunoaşte că acest mesaj, care pentru adevăraţii credincioşi este puterea lui Dumnezeu, este perceput ca nimic altceva decât nebunie de către falşii credincioşi. Teologia crucii, spre deosebire de teologia prosperităţii, recunoaşte că nenorocirile şi suferinţele pot merge împreună cu adevărata credinţă în Domnul răstignit şi înviat. În cele din urmă, răsplata pentru adevărata credinţă este în afara acestei lumi. A crede că răsplata credincioşiei se găseşte întotdeauna în această viaţă nu este altceva decât materialism haine religioase.

Paul recunoaşte că adevărata învăţătură creştină, teologia crucii, nu are sens potrivit standardelor umane. Crucea reprezintă slăbiciunea şi nebunia lui Dumnezeu. Însă, aşa cum spune Paul, "fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor" (1Corinteni 1,25).

Paul găseşte exemple ale gândirii umane în răspunsul evreilor şi al grecilor din timpul său la predicarea mesajului creştin. "Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Cristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Cristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu" (1Corinteni 1,22-24).

Evreii cereau semne. Potrivit credinţei lor, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, va trebui să dovedească cine este prin semne şi minuni. Însă Isus a spus în mod fundamental nu unei vieţi a semnelor şi minunilor. Atunci când diavolul l-a ispitit să sară de pe templu şi să-i uimească pe oameni pentru ca să creadă, El a refuzat. Atunci când cei care priveau la cruce l-au luat în derâdere: "Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva! Dacă este regele Israelului să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el" (Matei 27,42), a acţionat Isus după aşteptările lor? Nu. El a provocat în fiecare punct teologia prosperităţii dominantă la evrei. Şi ca şi când aceasta nu ar fi fost de ajuns, le-a dat un semn negativ. Crucea a fost un semn negativ. Scripturile evreieşti spuneau că "blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn" (Deuteronom 21,23). Pentru evrei faptul că Isus a fost răstignit pe cruce, departe de a dovedi faptul că a fost Fiul lui Dumnezeu, l-a combătut. Evreii au căutat semne şi minuni. Ceea ce au primit în schimb a fost însă crucea, un semn negativ.

Grecii, pe de altă parte, cereau înţelepciune. Ei au dezvoltat o filozofie logică cu privire la Dumnezeu şi s-au aşteptat ca Dumnezeu să acţioneze în concordanţă cu filozofia lor. De exemplu, ei credeau că Dumnezeu nu poate suferi. Aşa că oricine suferă şi moare pe cruce nu poate să se pretindă a fi divin. Din nou, răstignirea lui Isus Cristos devine un obstacol în acceptarea mesajului creştin.

Crucea a fost un obstacol în calea spre adevărata credinţă pentru evreii şi grecii din vremea lui Paul. Dar astăzi? Este încă o problemă. Credem încă în Evanghelia prosperităţii? Îl lăudăm şi îl preamărim pe Dumnezeu atunci când lucrurile merg bine pentru noi. Dar îl mai lăudăm şi preamărim atunci când lucrurile merg rău? Fie ca Domnul să ne dea adevărata credinţă pentru ca să-l putem iubi şi sluji necondiţionat, pentru a continua să credem în soare chiar şi atunci când nu străluceşte, pentru a continua să credem, să îl iubim şi să îl slujim pe Dumnezeu, chiar dacă ne agăţăm de crucea aparent abandonată de Dumnezeu.