LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Să îl lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu
Duminica a XXVI-a de peste an, 1 octombrie 2006
Lecturi: Num 11,25-29 Ps 18 Iac 5,1-6 Mc 9,38-43.45.47
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Ned a mers într-o zi în vizită la vecinul său, care avea un câine foarte fioros. Apropiindu-se de curtea vecinului, câinele a început să latre, dar vecinul i-a spus: "Haide, Ned! Nu-ți fie teamă de câinele meu. Știi vechiul proverb: Câinele care latră nu mușcă." "Da", i-a răspuns Ned, "știu proverbul, și eu, și tu, dar mă întreb dacă îl știe și câinele tău!" Înainte să cădem de acord dacă un câine poate sau nu să muște, trebuie să ne asigurăm că respectivul câine este parte a acordului. În același spirit, orice încercare a oamenilor de a stabili unde și prin cine Dumnezeu poate sau nu poate să acționeze nu este decât o încercare inutilă de a-l limita pe Dumnezeu. Doar că Dumnezeu nu poate fi limitat.

Într-o Dieceză din Nigeria, un preot a început să organizeze întâlniri de rugăciune în centrul pastoral diecezan. Mulți alți preoți organizau astfel de întâlniri, în parohiile lor, dar la o scară mai mică. Preotul s-a dus la Episcop și l-a pus să semneze o declarație prin care întâlnirile organizate de el să fie declarate singurele oficiale. Orice persoană bolnavă sau cu probleme care dorea să meargă la o întâlnire de rugăciune, nu putea să meargă deci decât la centrul diecezan unde era preotul respectiv. Documentul spunea în fapt că Dumnezeu nu are voie să vindece pe cineva pe teritoriul Diecezei, în vreo parohie a nu știu cărui preot, ci doar în centrul diecezan! Astfel de limitări impuse lui Dumnezeu nu funcționează. Dumnezeu nu se lasă niciodată limitat de minți umane înguste.

Moise, acum peste 3.000 de ani, știa aceasta. Israeliții, pe care el îi conducea spre Țara Promisă, aveau idei clare despre "poziționarea" lui Dumnezeu. Și-au stabilit tabăra în vale, departe de muntele unde credeau că locuiește Dumnezeu. La jumătatea drumului dintre câmpie și munte au construit un cort special, un loc de întâlnire între Dumnezeu și conducătorul lor, Moise. Oricine se rătăcea pe munte era condamnat la moarte pentru încălcarea teritoriului lui Dumnezeu. În mod similar, ei credeau că Dumnezeu nu ar ieși niciodată din teritoriul Lui pentru a intra în teritoriul lor, în tabără. Liniile erau trasate clar. Totul trebuia să funcționeze ca la carte. Credeau că știu care este și care nu este locul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu poate fi însă limitat. Acest adevăr s-a revărsat asupra lor în ziua când au consacrat șaptezeci de bătrâni ca ajutoare ale lui Moise. După cum vedem în prima lectură, cei șaptezeci de bătrâni fuseseră aleși dinainte. În ziua consacrării lor, trebuiau să se prezinte în Cortul Întâlnirii unde Domnul ar fi urmat să le dea același duh pe care l-a dat lui Moise. În ziua cu pricina s-au prezentat toți conform programului, mai puțin doi: Eldad și Medad. De ce nu au ajuns și ei la Cort? Îi furase somnul? Au uitat pur și simplu? Nu știm și nici nu contează. Important este că duhul Domnului s-a coborât asupra celor șaizeci și opt de bărbați din Cortul Întâlnirii, precum și asupra celor doi care erau încă în câmpie. Și cei doi au început să profețească asemenea celorlalți șaizeci și opt din Cort.

Faptul că Dumnezeu putea trece peste liniile atât de clar trasate în mințile lor, linii ce stabileau unde Dumnezeu poate și unde nu poate acționa, a provocat un mare șoc între israeliți. Ei i s-au adresat imediat lui Moise, și Iosua i-a cerut acestuia să îi oprească pe cei doi bărbați. Suprimă dovada și neagă faptul! Dar Moise știa mai bine. I-a zâmbit simplu și i-a spus: "Nu cumva ești gelos pe mine? O, de ar fi toți prooroci în poporul Domnului și de ar trimite Domnul duhul Său peste ei!" (Numeri 11,29). Cât s-ar fi ușurat sarcina proorocilor dacă toți ar fi fost prooroci.

Minți înguste și ostile ca a lui Iosua nu au lipsit niciodată în rândul Poporului lui Dumnezeu. În Evanghelii le vedem în persoanele lui Iacob și Ioan, Fiii Tunetului, care au dorit să cheme foc din cer pentru a-i arde pe unii dintre cei care nu erau de acord cu Isus (cf. Luca 9,52-56). În Evanghelia de astăzi, din nou Ioan îi spune Domnului cum a încercat să oprească un om, care nu aparținea grupului lor, să scoată demoni în numele lui Isus. De ce a făcut aceasta? Deoarece, conform teologiei lui slabe, Dumnezeu ar fi trebuit să se limiteze la grupul lor. Dar Isus, noul Moise, era acolo să îl corecteze: "Nu-l opriți [...] cine nu este împotriva noastră este pentru noi" (Marcu 9,39-40). Nu îl opriți. Acela face o treabă bună. După roadele lor îi veți cunoaște.

Mulți creștini se plâng că Dumnezeu nu mai are un loc în lumea noastră de astăzi. Poate că privim în locul greșit. Dacă am privi dincolo de Cortul Întâlnirii și dincolo de cei care aparțin grupului nostru, am putea să fim surprinși să vedem că Dumnezeu este la fel de activ în lumea de astăzi ca întotdeauna. Poate că lucrează prin cei pe care noi îi considerăm nepotriviți și în locuri pe care noi le considerăm nepotrivite. Să ne rugăm astăzi ca Dumnezeu să ne dea umilința și bunul simț de a-l recunoaște și de a-l primi oriunde și prin oricine alege El să se facă cunoscut lumii de astăzi.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire