LITURGIE

Scuturându-ne de praful eşecului
Duminica a XV-a de peste an, 16 iulie 2006
Lecturi: Am 7,12-15 Ps 84 Ef 1,3-14 (Ef 1,3-10) Mc 6,7-13
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Un fermier a angajat un tâmplar ca să îl ajute să îşi repare vechea fermă. Prima zi a tâmplarului a fost groaznică. A ajuns târziu la fermă pentru că i s-a spart un cauciuc, la jumătatea lucrului fierăstrăul electric i s-a stricat, iar când să plece acasă seara maşina nu i-a mai pornit. Fermierul l-a dus atunci cu maşina sa acasă. Ajunşi acolo, tâmplarul l-a invitat să intre, să îi cunoască familia. Dar înainte să intre, tâmplarul s-a oprit puţin în faţa unui copac, atingându-i trunchiul cu ambele mâini. Apoi a intrat în casă şi cu un zâmbet călduros şi-a îmbrăţişat copiii şi şi-a sărutat soţia. După cină l-a condus pe fermier la maşină. Trecând pe lângă copac, fermierul nu şi-a mai putut stăpâni curiozitatea şi l-a întrebat de ce făcuse mai înainte acel gest. "O, ştii, acesta este copacul necazurilor mele", i-a răspuns tâmplarul. "Ştiu că inevitabil mai am necazuri când lucrez, dar un lucru este sigur: aceste probleme nu ţin de copiii şi de soţia mea. Aşa că atârn necazurile de copac în fiecare seară când vin acasă. Apoi dimineaţa le iau din nou. Şi ştii ce este interesant? Când vreau să le ridic dimineaţa nu mai sunt atât de multe pe cât mi se părea cu o seară înainte."

Copacul necazurilor este o soluţie pentru a face faţă eşecurilor şi problemelor care uneori pot părea copleşitoare. Deoarece ele fac parte din viaţă, cu toţii avem nevoie de un copac al necazurilor. De aceea Isus, când şi-a trimis apostolii să evanghelizeze lumea, s-a gândit că ar fi bine să le dea şi un copac al necazurilor: "Dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor" (Marcu 6,11). Cu alte cuvinte, dacă încercaţi să predicaţi oamenilor dintr-o anume localitate şi lucrurile nu merg bine, nu lăsaţi ca eşecul să vă copleşească. Scuturaţi-vă de praful acelui loc şi mergeţi în altul, ca un nou început. Scuturarea prafului de pe picioare este modul lor de a-şi atârna problemele în copacul necazurilor.

Asemenea apostolilor şi tâmplarului, şi noi avem nevoie de un copac al necazurilor. De ce? Deoarece pentru oricine vrea să trăiască o viaţă în care să facă ceva, eşecurile şi problemele sunt inevitabile. Dar uneori ne adâncim prea mult în nereuşitele trecutului şi le permitem să ne răpească entuziasmul şi bucuria. Uneori le permitem problemelor şi presiunilor de la locul de muncă să ne ruineze pacea vieţii de familie. Pentru ca aşa ceva să nu se întâmple, avem nevoie de un copac al necazurilor unde să ne agăţăm şi uităm de cele rele, cel puţin pentru o vreme. Trebuie ca la sfârşitul zilei să putem să ne scuturăm de praful grijilor şi nereuşitelor, ştiind că ziua de mâine va aduce cu ea noi oportunităţi. Este ca la un meci de fotbal. Poate că ieri ai pierdut cu 5-0, dar astăzi începe un meci nou, şi scorul porneşte de la 0-0.

Ce se întâmplă dacă nu avem un copac al necazurilor? Dacă nu avem o modalitate de a ne scutura de praful eşecurilor de ieri, praful se acumulează pe picioare şi ni le îngreunează. Rezultatul este depresia şi disperarea. Şi atunci renunţăm. Renunţăm în loc să mergem într-un loc nou, să ne asumăm un proiect nou. Dar Isus nu doreşte ca noi să clacăm în faţa greutăţilor. El doreşte ca noi să fim oameni care încep cu curaj fiecare zi. O nouă zi, noi provocări, noi ocazii!

Suntem oamenii lui Dumnezeu şi trebuie să îi fim recunoscători chiar şi pentru eşecurile noastre, pentru slăbiciunile noastre, pentru imperfecţiunile noastre. Oamenii lui Dumnezeu nu sunt cei care nu greşesc niciodată, ci sunt cei care îşi conştientizează greşelile, se luptă cu ele, şi când este cazul le pun în urmă şi merg mai departe, începând fiecare zi nouă cu o speranţă nouă. Dumnezeu în milostivirea sa ne oferă un copac al necazurilor: Cristos. El însuşi a luat păcatele noastre în trupul său pe cruce (1 Petru 2,24). Prin sacramente, în special prin sacramentul spovezii, avem acces la acest copac al vieţii. De asemenea prin rugăciunea zilnică, atunci când facem aşa după cum ne spune Sfântul Petru: "Lăsaţi pe seama Lui orice amărăciune a voastră, căci El vă poartă de grijă" (1 Petru 5,7).