LITURGIE

Îndemn la a fi risipitori în iubire
Duminica Floriilor, 16 aprilie 2006
Lectura: Ioan 12,1-18
pr. Anthony M. Coniaris

Vasul de mir

Unul dintre cele mai frumoase episoade din Biblie este conţinut în lectura Evangheliei din Duminica Floriilor. Suntem cu şase zile înainte de Vinerea Mare. Pe când Isus stătea la masă, a intrat o femeie. Numele ei era Maria; oraşul ei, Magdala; reputaţia ei, o prostituată. Femeia s-a aşezat la picioarele lui Isus. Se auzea că plânge. Lacrimile cădeau pe picioarele Mântuitorului. Ea a încercat să le şteargă cu părul ei, dar izvorul de lacrimi se pornise deja, ca urmare parcă a adâncii mizerii a vieţii ei. Lacrimile vărsate pentru păcatele noastre, spun Părinţii Bisericii, constituie un al doilea botez.

Apoi ea şi-a amintit că sub haine avea un vas de mir, scump. Iuda, care punea preţ la toate, l-a evaluat cam la salariul pe un an. Mirul era cu siguranţă scump pentru Maria, dar nu prea scump pentru Fiul lui Dumnezeu. Nimic nu este vreodată prea scump pentru Isus. Maria nu s-a comportat aşa cum am face tu sau eu. Noi am lua vasul cu mirul preţios şi am turna din el încet, picătură cu picătură, pentru a da de înţeles prin această viteză generozitatea darului nostru. Nu aşa a făcut Maria! Nu aşa fac cei care iubesc. Ea a spart vasul pentru ca mirul să curgă pe capul şi pe picioarele Mântuitorului!

Ea i-a pregătit Trupul pentru înmormântare.

Peste doar câteva zile, la Cina cea de Taină, Isus va frânge pâinea ca semn al Trupului Său ce va fi frânt pe Cruce. Cu inima plină de pocăinţă, pe care Dumnezeu nu o respinge niciodată, Maria a făcut ceva ce a prefigurat moartea lui Isus. După ce i-a uns capul şi picioarele, le-a şters cu părul ei. Iuda a protestat: "Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?" Isus a răspuns: "Lăsaţi-o. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare." Maria nu a aşteptat ca Isus să moară pentru a-i unge Trupul. A făcut-o înainte de moartea Sa. Aceasta ne face să ne gândim la cât de grijulii suntem faţă de o familie care şi-a pierdut un membru, şi ce cuvinte frumoase spunem după ce cineva a murit. Cât de bine ar fi dacă am spune lucruri frumoase respectivei persoane pe când trăieşte, să îi aducem buchete de flori înainte să moară, nu când le putem pune doar pe mormântul ei. Maria a fost ultima care l-a tratat cu gingăşie pe Isus, cât timp s-a mai aflat printre noi.

Risipă oare?

"De ce risipa aceasta?" (Matei 26,8) întreabă Iuda. Este oare o risipă să răspundem impulsului de a ne exprima iubirea? A fost o risipă când Isus şi-a vărsat pe Cruce Sângele său scump pentru noi - şi nu doar câţiva stropi, ci tot Sângele -, ştiind bine că nu toţi oamenii vor accepta iubirea Sa? Sau a fost oare risipă când tatăl fiului risipitor a fost el însuşi risipitor în iubirea sa, punând un inel pe degetul fiului său şi încălţări noi în picioarele lui? Este oare vreodată risipă să trimitem scrisori de mulţumire? Este risipă să îi spunem cuiva cât de mult îl iubim şi cât de recunoscător îi suntem? Este o risipă să îi faci cuiva un dar special sau să îi adresezi nişte cuvinte speciale?

Iubirea ştie bine că există anumite momente în viaţă ce vin şi nu se mai întorc. Existau nenumărate ocazii de a-i ajuta pe săraci, dar dacă acea femeie nu s-ar fi agăţat de acel moment pentru a face cunoscută iubirea ei pentru Isus, ocazia nu i-ar mai fi apărut niciodată în viaţă. Există momente în viaţă ce nu se mai repetă. Cât de mult trebuie să îl fi uns chiar la inimă, nu doar pe cap şi picioare, gestul Mariei cu puţin timp înainte de moartea Sa. În Vechiul Testament, trei tipuri de oameni erau unşi. Erau unşi preoţii (Ieşirea 29,7). Erau unşi profeţii (1Regi 19,16). Erau unşi regii (1Samuel 9,16). Ungerea se cuvenea preotului, profetului sau regelui. Acceptând ungerea din partea acelei femei, Isus explicit a afirmat despre Sine că este Profetul care aduce oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, Preotul ce a construit pentru oameni puntea spre Dumnezeu, şi Regele ce cere oamenilor să ocupe tronul inimilor lor.

Risipa în iubire.

Există o anumită risipă în iubire. Vasul de alabastru cu parfum era destinat să fie folosit picătură cu picătură; putea să ţină ani de zile, poate chiar o viaţă întreagă; dar într-un moment de devotament total, femeia l-a vărsat pe capul lui Isus. Există în iubire o nesocotinţă care refuză să calculeze costul.

Fiecare dintre noi are în interiorul său un vas cu ulei preţios. Darul adoraţiei şi al rugăciunii trebuie să fie spart şi împărtăşit. Trebuie să spargem sigiliul de la fântâna iubirii pentru a putea să o revărsăm pentru alţii. Am spart vreodată vasul nostru de alabastru pentru Cristos? El ne cheamă să spargem vasul iubirii şi să ne revărsăm pe noi înşine în iubire şi slujire.

Odată o biserică era implicată într-un proiect destul de vast. Nevoia de bani era mare. Duminică a fost făcut un apel puternic. La uşa bisericii, o micuţă doamnă i-a cerut preotului să vină acasă la ea în ziua următoare. Era o văduvă care trăia destul de prost dintr-o pensie. Când preotul a vizitat-o acasă, ea i-a înmânat un cec. Suma i-a tăiat acestuia respiraţia. Când a protestat spunând că nu poate lua atât de mult de la ea, i-a explicat că era o moştenire. "Vă rog, lăsaţi-mă să o dau toată", a spus doamna. "Este vasul meu de alabastru."

"Părul meu nu este suficient de lung!"

Atunci când Simon, cel care îl primise în casa lui pe Isus, a văzut-o pe această femeie ungând picioarele lui Isus, şi-a spus în sine: "Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă" (Luca 7,39).

Ca şi când Simon ar fi vorbit cu voce tare, Isus i-a răspuns: "Simone, am să-ţi spun ceva... Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele" (Luca 7,44-48).

Atunci când această poveste cu Maria ungând picioarele lui Isus şi ştergându-le cu părul ei a fost citită unei femei păcătoase, ea a întrebat printre suspine: "Se va mai întoarce vreodată?" "Cine?" "El - Isus Cristos. Am auzit spunându-se, cred, că va reveni într-o zi." "De ce întrebi?" "Pentru că", a spus ea într-o nouă izbucnire în lacrimi, "părul meu nu este destul de lung încă pentru a-i şterge picioarele."

Rugăciune.

Preadulce Isuse, Tu eşti Cristos, uns de Spiritul Sfânt pentru a fi Profetul, Preotul şi Regele nostru. Împreună cu Maria acceptă şi ungerea din partea noastră, căci şi noi vărsăm pe picioarele Tale lacrimile pocăinţei noastre, spărgând în acelaşi timp pentru Tine vasul de alabastru al iubirii şi devotamentului nostru. Amin.