LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Temerarii și prudenții
Duminica a XXXIII-a de peste an, 13 noiembrie 2005
Lecturi: Proverbe 31,10-13.19-20.30-31; Psalmul 127; 1Tesaloniceni 5,1-6; Matei 25,14-30
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Un om s-a înfuriat pe Dumnezeu. "Dumnezeule", a spus el, "m-am rugat zilnic timp de trei ani ca să câștig la loterie. Ne-ai spus să cerem și atunci vom primi. Cum de nu am primit nimic în toți acești trei ani de când cer?" Atunci el a auzit glasul lui Dumnezeu, tare și clar. "Iubitul meu fiu", a spus Domnul. "Te rog fă-mi favoarea și cumpără un bilet de loterie". Aceasta nu este publicitate pentru loterie. Mai degrabă ilustrează zicala: "Dacă vrei să câștigi, trebuie să joci". Există astăzi două feluri de oameni în bisericile noastre: temerarii - cei care își asumă riscuri, și prudenții - cei care își fac griji. Problema cu prudenții este că ei pot ajunge la antreprenorul de pompe funebre cu prea puține de arătat despre viețile pe care le-au trăit. Isus ne avertizează împotriva acestui fapt în Parabola talanților din pericopa evanghelică de astăzi.

În parabolă auzim despre un om care, "fiind gata de plecare într-o călătorie, și-a chemat servitorii și le-a încredințat bunurile sale. Și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria pricepere" (Matei 25,14-15). Încă de la începutul parabolei, ni se spune că servitorul care a primit doar un talant este un om cu puțină pricepere. Nu este un geniu. Și totuși este interesant să remarcăm faptul că stăpânul are un talant chiar și pentru acest servitor relativ incapabil. Toți copiii lui Dumnezeu își au talanții lor, chiar și aceia care par a avea abilități minime în comparație cu cei mai dăruiți.

Stăpânul pleacă și primii doi servitori merg de îndată și lucrează cu talanții lor, câștigând alții. Al treilea servitor, pe de altă parte, sapă o groapă în pământ și își îngroapă singurul talant. De ce face acest lucru? Deoarece se teme că îl va pierde dacă va face tranzacții cu el. El trebuie să fi gândit astfel: "Ei bine, cei cu mai mulți talanți își pot permite să riște. Dacă pierd un talant, îl pot recupera mai apoi. Însă eu am un singur talant. Dacă îl pierd, s-a zis cu mine! Așa că mai bine îl pun la loc sigur și am grijă de el." Mulți dintre noi cei din biserică suntem ca acest al treilea servitor. Deoarece nu ne vedem pe noi înșine ca având daruri și talente remarcabile, tragem concluzia că nu putem face nimic. Cunoașteți vreo femeie căreia îi place să cânte dar care nu vrea să intre în cor pentru că se teme că nu este înzestrată cu o voce de aur? Cunoașteți vreun tânăr căruia i-ar place să răspândească Evanghelia, dar se teme că nu știe destulă Biblie și teologie? Când asemenea oameni sfârșesc prin a nu face nimic, ei merg pe urmele celui de-al treilea servitor care și-a îngropat talantul în pământ.

Surpriza în poveste vine atunci când stăpânul se întoarce și cere socoteală de la servitori. În primul rând, descoperim că deși primul servitor cu cinci talanți a făcut în plus cinci talanți iar al doilea servitor cu doi talanți a făcut alții doi, ambii primesc exact aceleași complimente: "Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!" (versetele 21, 23). Ei sunt răsplătiți nu proporțional cu talanții pe care fiecare i-a câștigat ci cu talanții cu care a pornit. Booker T. Washington avea dreptate când spunea că "Succesul trebuie măsurat nu atât după poziția pe care cineva a atins-o în viață cât după obstacolele pe care le-a depășit în timp ce încerca să reușească".

Există mai multe motive pentru care al treilea servitor a decis să își ascundă talantul. Poate s-a comparat pe sine cu ceilalți servitori cu mai mulți talanți, s-a văzut pe treapta de jos a scării și s-a descurajat. Nu a înțeles că cu acel talant al său, dacă ar fi făcut doar un talant în plus, ar fi fost răsplătit în mod egal cu servitorul cu cinci talanți care a mai făcut cinci. Nu suntem măsurați cu aceeași măsură. De la cel care primește mult, mult se cere.

Mulți dintre noi cei care suntem astăzi aici în biserică am primit cel puțin un talant. Am primit darul credinței. Responsabilitatea noastră ca oameni ai credinței nu este doar de a menține și "păstra" credința. Trebuie să facem tranzacții cu ea. Trebuie să o vindem oamenilor timpurilor noastre. Trebuie să o promovăm și să îi creștem valoarea. Aceasta este o aventură care aduce cu sine mult risc și multe inconveniente. Dacă însă nu facem aceasta, suntem în pericolul de a ne pierde credința așa cum cel de-al treilea servitor și-a pierdut talantul. Modul de a ne păstra credința, sau orice alt talant pe care ni l-a dăruit Dumnezeu, este acela de a-l pune la lucru și de a-l face să aducă roade.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire