LITURGIE

"Şi i-au spus că trece Isus Nazarineanul"
Duminica a XXXI-a după Rusalii, 22 ianuarie 2006
Lectura: Luca 18,35-43
pr. Anthony M. Coniaris

Faimosul chirurg austriac Dr. Lorenz se plimba într-o zi printr-un oraş american. Pe neaşteptate s-a pornit o furtună violentă. Atât de puternică era ploaia, încât a fugit până la cea mai apropiată casă şi a sunat la sonerie. Când a deschis o femeie uşa, el a întrebat dacă poate să intre. Însă femeia care era deja vizibil nervoasă, a strigat: "Du-te în altă parte! E destul necaz în casa aceasta."

Şi a trântit uşa, închizând-o. Când neprimitoarea femeie s-a uitat în ziar în ziua următoare, a scos un ţipăt de descurajare. A văzut acolo fotografia marelui vindecător, Dr. Lorenz, care venise de la Viena în acel oraş pentru trata o bogătaşă care avea acelaşi tip de boală rară ca şi fiica ei suferindă. Dr. Lorenz era singurul medic din lume care putea face genul de operaţie de care era nevoie pentru ca fata ei să se vindece. El venise chiar la uşa ei, însă ea îi trântise uşa în nas. Acum plecase, se întorsese la Viena.

Lecţia din Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre Marele Vindecător al lumii, Domnul Isus, care vizitează oraşul Ierihon. Un orb, auzind agitaţia din mulţime, a întrebat ce se întâmpla. "Şi i-au spus că trece Isus Nazarineanul."

Marea lui credinţă

Acest cerşetor orb ar fi putut spune: "Isus? Ce poate face El pentru mine? Sunt orb." Dar nu a făcut aşa. Când o persoană crede cu adevărat în Isus, nu spune niciodată: "Nu se poate face nimic." El ştie că la Dumnezeu "toate sunt cu putinţă ". Aşa că orbul, dându-şi seama că şansa vieţii sale tocmai trece pe lângă el, s-a agăţat de ea. A strigat: "Isuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!"

Trecătorii au încercat să îl oprească. "Şi cei care mergeau înainte", spune Evanghelia, "îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga". Era hotărât să ajungă faţă în faţă cu Isus. Nimic nu l-ar fi oprit. A refuzat să tacă, a refuzat fie reţinut. Nevoia lui l-a condus neabătut în prezenţa lui Isus. Dacă un om doreşte un miracol, trebuie să aibă exact acest gen de atitudine. Trebuie să fie perseverenţă în căutarea sa.

Într-un grup de studenţi de colegiu avea loc o discuţie. Subiectul era: "Putem crede în Dumnezeu?" Un student a spus: "Aş da orice să pot crede în Dumnezeu. Dar pur şi simplu nu pot." Cel care conducea discuţia i-a pus cinci întrebări una după alta: "În ultima lună, cât de multe ore ai petrecut încercând să îţi reconsideri felul în care crezi în Dumnezeu?" "Nici una", a venit răspunsul. "În ultimul an, cât de multe cărţi care ar fi putut să arunce lumină asupra acestei probleme pentru tine ai citit?" "Nici una." "Cu cât de mulţi oameni care ar fi putut să te ajute în dificultăţile tale ai discutat?" "Cu nici unul." "Ai mers la biserică?" "Nu." "Te-ai rugat pentru călăuzire?" "Nu." Acest student a spus: "Aş da orice să pot crede în Dumnezeu", dar nu a dat absolut nimic.

Cerşetorul orb, pe de altă parte, a dat totul. El l-a strigat pe Isus cu insistenţă şi cu credinţă puternică în ciuda mustrării din partea mulţimii: "Isuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!" Rezultatul a fost acela că l-a găsit pe Dumnezeu. "Şi oprindu-Se", spune Evanghelia, "Isus a poruncit să-l aducă la El". Întreg cerul s-a oprit din cursul său; lumea de dincolo de lumea noastră este adusă în atenţie, cu toată puterea ei vindecătoare, de către un strigăt al nevoii umane. Dumnezeu se opreşte întotdeauna pentru un strigăt onest de credinţă.

Puterea rugăciunii

Oamenii din jurul lui încercau să îl oprească, însă orbul striga mai tare "Isuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!" Auzind strigătul, Isus s-a oprit. Ce minunată revelaţie despre Dumnezeu este aceasta! Fără îndoială Isus se îndrepta către o misiune importantă. Însă mai presus de zarva mulţimii El aude strigătul de ajutor, şi se opreşte. Atotputernicia se opreşte din drumul ei pentru a asculta strigătul durerilor şi nenorocirilor umane! Rugăciunea are puterea de a-l opri pe Dumnezeu şi a atrage atenţia Lui asupra ta - doar a ta. Dacă orbul nu s-ar fi rugat? Isus ar fi trecut pe lângă el. Cât de multe nevoi care există în viaţa ta nu au fost împlinite pur şi simplu pentru că nu te-ai rugat? De câte ori nu a trecut Dumnezeu pe lângă tine pentru că nu l-ai rugat să se oprească?

"Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi" (Matei 21,22). Limita pe care o pune Dumnezeu nu este capacitatea sau bunăvoinţa lui de a da, ci disponibilitatea noastră de a cere şi capacitatea noastră de a crede. Nu există un moment mai mare din viaţa unei persoane decât atunci când, recunoscând o nevoie şi având încredere în puterea lui Cristos de a împlini acea nevoie, aceasta cade cu umilinţă în genunchi şi începe să se roage.

Acest om a cărui rugăciune l-a oprit pe Isus nu era un conducător al oraşului, şi nici vreo persoană remarcabilă şi influentă; a fost un simplu cerşetor. Era un om aflat în partea cea mai de jos a scării sociale. Însă în faţa nevoii unei singure persoane obscure, Fiul lui Dumnezeu s-a oprit, i-a acordat întreaga sa atenţie, şi şi-a folosit puterea.

"Şi oprindu-Se, Isus... l-a întrebat: Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Şi Isus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El..." Isus i-a deschis ochii. I-a redat vederea. Şi orbul a văzut. A văzut nu doar lumina zilei. A văzut de asemenea lumina vieţii: pe Isus. "Şi mergea după El", spune Evanghelia. Când mergem la Isus El ne redă întotdeauna vederea spirituală. Ne ajută să vedem lucruri pe care nu le-am mai văzut până atunci. O astfel de vedere schimbă viaţa unui om. El nu mai trăieşte pentru lucrurile trecătoare ale acestei lumi, ci pentru lucrurile care durează, care dăinuie până în veşnicie. O astfel de vedere cere ca omul să renunţe la rogojina lui de cerşetor pentru a deveni discipol al lui Cristos, să renunţe la prejudecăţi pentru o viaţă de iubire şi fraternitate, să renunţe la păcat pentru o viaţă nouă în Isus Cristos. Când cerşetorul orb şi-a recăpătat vederea, l-a urmat pe Isus. Trăise destul în întuneric. Acum dorea să trăiască în prezenţa Aceluia care a fost, este şi va fi întotdeauna "lumina lumii".

Atunci când cerşetorul orb a auzit că "trece Isus Nazarineanul", a profitat de cea mai mare oportunitate a vieţii şi şi-a recăpătat vederea. Cea mai mare oportunitate a vieţii, şi pentru noi, este aceea că trece Isus Nazarineanul - astăzi, acum! El bate în continuu la uşa inimilor noastre. Ni se revelează în Biblie. Ne vorbeşte prin Biserică. Ni se oferă pe Sine prin Sacramente. Este întotdeauna la distanţă de doar o rugăciune de noi. Cu toate acestea, suntem noi, asemenea cerşetorului orb, conştienţi de faptul că trece Isus? Profităm de prezenţa Lui sau rămânem tăcuţi şi pasivi până când se îndepărtează? Cerşetorul orb ar fi putut sta la marginea drumului, ascultând şi mirându-se, însă nefăcând nimic până când marea lui oportunitate ar fi trecut pe lângă el, şi ar fi rămas doar cerşetorul orb de la marginea drumului. Câţi dintre noi nu facem exact acest lucru? Dacă, din lipsă de atenţie, îl lăsăm pe Isus să treacă, vom rămâne săraci, cerşetori orbi care au eşuat în a răspunde, în a profita de oportunitatea care ne-ar fi redat vederea, lumina, fericirea, bucuria şi împlinirea dincolo de cele mai mari aşteptări ale noastre, ducându-ne în viaţa eternă ca împreună moştenitori cu Isus.

Ca în cazul femeii cu fiica bolnavă care a trântit uşa în faţa singurei persoane care ar fi putut să îi vindece copilul, cea mai mare tragedie a vieţii nu constă în ceea ce suferim, ci în ceea ce pierdem! A-l pierde pe Cristos înseamnă a pierde totul. A-l câştiga pe Cristos înseamnă a câştiga totul. "Iată, stau la uşă şi bat", spune Isus. Uşa este inima ta şi a mea. Vei trânti uşa prin indiferenţa ta, sau vei profita de cea mai mare oportunitate a vieţii şi îl vei invita în viaţa ta?