LITURGIE

Cine m-a atins?
Duminica a VII-a după Înălţarea Sfintei Cruci,
a XXIV-a după Rusalii, 6 noiembrie 2005
Lectura: Luca 8,41-56
pr. Anthony M. Coniaris

Există un limbaj pe care ar trebui cu toţii să învăţăm să îl vorbim. Este un limbaj care comunică cu adevărat ceva; un limbaj care exprimă efectiv căldura iubirii; un limbaj care poate să spargă formidabile bariere ale comunicării. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescoperă acum acest limbaj uitat. Dar este în fapt un limbaj străvechi. Isus l-a folosit. Când copiii veneau la El, îi lua în braţe şi în binecuvânta. Când dorea să vindece un lepros sau un orb, îi atingea. Când dorea să demonstreze profunzimea iubirii sale, El se folosea din nou de atingere, spălând picioarele discipolilor săi.

Un judecător povestea odată că nu a văzut niciodată la tribunal un tată care se judeca cu fiul său să se atingă reciproc, ca semn de afecţiune. Dacă tatăl ar pune mâna pe umărul fiului său, spunea judecătorul, i-ar transmite ceva. Dar nu o face. Eu, când vizitez un preot în vârstă, îi iau mâna în mâinile mele în timpul rugăciunii. Atingerile umane făcute din iubire au ceva anume. Sunt atingerile lui Cristos însuşi.

Dr. Smiley Blanton, un medic psihiatru, obişnuia să întrebe cuplurile căsătorite care aveau probleme: "Spuneţi-mi, de când nu v-aţi mai plimbat cu soţia ţinând-o de după umeri? Din când în când vă aşezaţi pe covor pentru a vă juca cu copiii? Când spuneţi rugăciunea la masă, vă ţineţi de mână?" Acelaşi psihiatru se plângea de faptul că în maternităţi, bebeluşii sunt izolaţi de mamele lor imediat după naştere. "Aş prefera să îi văd pe aceşti copiii în braţele mamelor, sau în leagăne lângă patul lor, chiar şi ţinuţi stângaci de către taţi. Bebeluşii care au acest privilegiu de a nu fi despărţiţi după naştere de mamă tind să fie ulterior mai stabili emoţional." Chiar şi bebeluşii înţeleg limbajul magic al atingerii.

"Cine m-a atins?"

Evanghelia de astăzi ne prezintă una dintre cele mai remarcabile istorii din Noul Testament. Este povestea unei femei care a fost vindecată atingându-l pe Isus. Ea era bolnavă de doisprezece ani. A încercat tot felul de tratamente şi a consultat nenumăraţi medici, dar nimic nu pare să o fi ajutat. Suferea de hemoragie, care pe vremea aceea era o boală incurabilă. Astăzi s-ar apela la histerectomie, dar această procedură chirurgicală nu era cunoscută pe vremea lui Isus. Astfel, femeia pur şi simplu suferea.

Nu era doar disconfortul fizic şi durerea motive de mâhnire pentru ea; mai era şi faptul că, după legea evreiască, femeia cu hemoragie era considerată necurată. Orice şi pe oricine atingea ea, era infectat cu murdărie, credeau evreii. De aceea, o astfel de persoană trăia într-o izolare totală, neputând nici participa la cult, nici să facă parte din comunitate alături de ceilalţi. Ea nici nu ar fi trebuit să se afle atunci în mulţimea care îl înconjura pe Isus. Dacă oamenii ar fi recunoscut-o, ar fi strigat la ea să dispară de acolo, pentru a nu-i murdări. Ea se temea să nu fie descoperită, aşa că s-a strecurat în spatele lui Isus şi l-a atins pe nepusă masă. Căuta disperată să se atingă de ceva, de orice ar putea-o scăpa de viaţa singuratică şi umilitoare ce o avea.

Înainte de a ajunge la Isus, Sf. Marcu ne spune că femeia ar fi gândit în sinea ei: "De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!". Dacă l-aş putea atinge, trebuie că a gândit ea, nu pe cap, căci nu se cade; nu pe mână, căci ar fi prea familiar. Dacă aş putea să îi ating măcar un ciucure al hainei, şi ştiu că aş fi vindecată. Învăţătorii evrei din timpul lui Isus purtau robe cu ciucuri, pentru a-şi aminti de fiecare dată când le îmbrăcau că sunt oameni ai lui Dumnezeu, angajaţi să respecte legile lui Dumnezeu. Astăzi ciucurii se mai găsesc în ornatele ortodocşilor din Ierusalim, dar se poartă în interior. În vechime ciucurii se purtau însă în exteriorul robei, şi astfel a putut femeia să atingă. Când l-a găsit pe Isus, acesta era înconjurat de mulţime mare, şi era dificil să îl atingă. Dar a insistat şi în final a reuşit. Şi cum l-a atins, a simţit o putere vindecătoare ce îi inundă trupul, ca un şoc electric: "şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei". Ea a ştiut că a fost vindecată.

Când Isus a întrebat: "Cine este cel ce s-a atins de Mine?", Petru s-a gândit că e o întrebare copilărească, din moment ce sute de oameni erau în jurul lui Isus tot timpul, majoritatea înghiontindu-l. El s-a apucat să îi explice lui Isus că a fost atins de o mare de oameni. Dar Isus nu este mulţumit de răspuns. El ştie că cineva din mulţime l-a atins în mod special, cu credinţă şi din disperare. Cineva l-a atins cu adevărat şi vital. Cineva a primit puterea vindecătoare. "S-a atins de mine cineva", spune El, referindu-se nu la mulţime ci la acel cineva cu credinţă. Apostolii credeau că este absurd ca dintr-o mulţime de oameni care te ating să poţi să distingi una anume. Dar El a distins atingerea! Aceasta este iubirea lui Dumnezeu! Aceasta este sensibilitatea Lui la nevoile umane şi la atingerea credinţei!

"S-a atins de mine cineva." Sunt cuvinte minunate, pentru noi şi pentru femeia care a atins haina lui Isus.

Ele ne spun că atunci când ne întindem cu credinţă către Domnul, pentru a primi ajutorul său, Domnul ştie. Aşa după cum Isus a simţit uşoara atingere a ciucurelui de pe haina sa, în mijlocul unei mulţimi, aşa şi Dumnezeu ştie de rugăciunea fiecăruia dintre noi. Uneori oamenii întreabă: "Cu miliarde de oameni în această lume, cum poate să ştie Dumnezeu de mine şi să vegheze asupra mea?" Isus ne arată în această pericopă că ştie şi are grijă chiar şi de cei mai mici dintre noi. Mulţimile ar putea să ne ignore, dar Isus nu. Nici mulţimea, nici chiar universul cât este de mare, nu îl poate bloca de la a simţi o atingere de credinţă.

Trebuie să nu uităm de faptul că atunci când femeia l-a atins pe Isus, El era într-o misiune urgentă. Singura fiică a unei persoane importante şi respectate, Iair, mai-marele sinagogii, era pe moarte. Isus era în drum spre casa lui Iair. Dar chiar dacă era în drum spre o situaţie de viaţă şi de moarte, Isus s-a oprit. Nu era atât de ocupat încât să treacă cu vederea o persoană ce avea nevoie de El. Uitând de mulţime, El a văzut-o şi a tratat-o pe femeie de parcă ar fi fost singura persoană din lume. Pentru Isus nimeni nu este pierdut în mulţime. El i-a acordat atenţie femeii. "Cine m-a atins?", a întrebat El. Când femeia a recunoscut în public că l-a atins şi că a fost vindecată imediat, El i-a spus: "Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace." Oare nu aşa face Isus cu fiecare dintre noi atunci când mergem la El cu credinţă şi cu umilinţă, ca femeia din Evanghelia de astăzi?

Putem să îl atingem şi astăzi

Pericopa de astăzi nu ne prezintă doar ceva ce s-a întâmplat în Palestina acum mult timp. Cristos care era îmbrâncit atunci de mulţimi este în mijlocul nostru şi astăzi. Încă îl putem atinge întinzându-i inimile noastre atunci când ard şi când sunt în dificultăţi. Dar cum îl putem atinge astăzi pe Isus? Îl putem atinge prin rugăciune. Ce este rugăciunea dacă nu atingerea lui Isus, conversaţia cu El, invitaţia pe care i-o adresăm să intre în vieţile noastre? Femeia bolnavă l-a atins prin simplu gest al întinderii mâinii. Nici astăzi nu este mult mia dificil să îl atingem pe Isus. Ajunge să ne întindem către El prin rugăciune!

În al doilea rând, pentru ca rugăciunea să îl atingă cu adevărat pe Isus şi pentru a stabili un contact cu El, ea nu trebuie să fie un ritual, o repetare în van a unor cuvinte goale, ci o rugăciune ce vine din inimă şi care este înrădăcinată în credinţă. În mulţimea de oameni care îl înconjoară pe Isus, mulţi îl ating dar doar unul trăieşte puterea Sa vindecătoare - acela care l-a atins cu credinţă. La fel şi astăzi mulţimi largi de oameni i se roagă lui Isus; mulţimi de credincioşi merg la biserică, dar cei care îl ating pe Isus sunt cei care se roagă cu credinţă. Evanghelia spune cât se poate de clar - credinţa este cea care a provocat contactul cu Isus: "Fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace."

În al treilea rând, îl atingem pe Isus în Biblie şi în Sfânta Împărtăşanie. Când citim cuvintele Sale în Biblie, îl ascultăm pe Cristos nu ca şi cum ar vorbi cuiva care a trăit acum două mii de ani, ci ca şi cum ne-ar vorbi nouă. Isus sălăşluieşte în Evanghelii. Când ascultăm cuvintele Sale, îi atingem hainele. Când primim Sfânta Împărtăşanie îl atingem pe Isus, dar nu doar o parte a Lui, ci pe El întreg. El vine să îşi facă în noi casă. "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el."

În fine, Cristos ne atinge astăzi prin oameni. Atingerea sa o regăsim prin măiestria chirurgului, prin competenţa asistentelor medicale, prin sfatul înţelept al unui prieten, prin rugăciunile persoanelor pioase. Dumnezeu a ales să lucreze prin oameni. "Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem", scrie Sf. Pavel. Primii creştini l-au atins pe Isus şi apoi au atins lumea cu puterea pe care au primit-o de la El. Au atins murdăria şi au transformat-o în puritate. Au atins sclavia, schimbând-o în libertate. Au atins slăbiciunea, devenită astfel tărie.

Există atâtea feluri în care îi putem atinge astăzi pe oameni. Putem să îi atingem cu inimile noastre. Putem să îi atingem cu cuvintele noastre. Putem să îi atingem cu privirea. Putem să îi atingem cu un zâmbet. Putem să îi atingem cu credinţa noastră, cu rugăciunea noastră, cu compasiunea noastră, cu iubirea noastră, cu speranţa noastră, cu umilinţa noastră, cu disponibilitatea noastră de a sluji.

Scopul creştinismului este să îi facă pe oameni să îl atingă pe Dumnezeu în Cristos. "Dacă aş putea să îl ating - chiar şi doar ciucurii hainei - ştiu că mă voi face bine", spunea femeia bolnavă. Şi noi astăzi putem să îl atingem aşa cum au făcut-o şi o mai fac nenumăraţi oameni. Alcoolici, dependenţi de droguri, hoţi, adulteri, bolnavi, orbi, surzi, leproşi - cu toţii l-au atins şi au primit o viaţă nouă şi puteri noi. Ieşiţi din mulţime, zi de zi, pentru a-l atinge pe Cristos. Atingeţi-l cu credinţă. Atingeţi-l pentru a primi iertare, pentru a primi tărie împotriva tentaţiilor, împotriva temerilor, împotriva neliniştilor. Atingeţi-l. Nu va întreba "Cine m-a atins?" El va şti aceasta.