LITURGIE

Trei feluri de creştini
Duminica I-a după Rusalii, 18 iunie 2006
Lectura: Matei 10,33.37-38.19,27-30
pr. Anthony M. Coniaris

Un muncitor la căile ferate a spus la un moment dat: "Duminica nu lucrez niciodată decât pentru Domnul". "Şi care este plata?" a fost întrebat. El a răspuns: "Ei bine, plata nu e chiar aşa de grozavă, dar pensia da."

În Evanghelia de astăzi, Isus vorbeşte parcă despre planul de pensii; vorbeşte despre răsplată. Petru îl întreabă: "Noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?" Isus îi răspunde: "Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri... Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică."

Când citim aceste cuvinte, unii ne întrebăm dacă Isus încearcă să ne mituiască să venim în Împărăţia cerurilor cu promisiunea unor tronuri. Nici vorbă! Isus a arătat adesea că a fi creştin nu este uşor. El le-a promis ucenicilor săi persecuţii şi cruce. El Însuşi spune în Evanghelia de astăzi: "Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine". Isus nu a încercat niciodată să îi mituiască pe oameni ca să îl urmeze; a încercat să îi provoace. El nu a promis niciodată că în această lume se va face un fel de balanţă a faptelor bune, ci ne-a făcut cunoscut faptul că în această lume ni se va părea că nu merită să fii bun şi că virtutea nu este răsplătită. Însă Dumnezeu nu are doar această lume pentru a răsplăti. El are întreaga eternitate. În fond şi la urma urmei, dacă faptele noastre ar primi întotdeauna o răsplată imediată în această lume, atunci virtutea ar deveni o meserie.

Sunt însă unii care simt că motivul recompensei nu ar trebui să aibă vreun loc în viaţa creştină. După cum spunea dr. Steimle: "Ei sunt deranjaţi de continua subliniere a recompensei în Biblie: viaţa veşnică, viaţa din belşug, comori în ceruri". Aceşti oameni simt că trebuie să fim buni pentru simplu fapt că trebuie să fim buni, virtutea fiind însăşi răsplata pentru aceasta. Ei cred chiar că ideea de recompensă ar trebui să fie eliminată din viaţa creştinului. Cineva spunea odată că ar dori să stingă tot focul iadului cu apă şi să ardă toate bucuriile raiului în foc, pentru ca oamenii să caute să fie buni nu pentru vreo recompensă, ci pentru binele lor. Nu putem să nu fim de acord. Dar totuşi, Isus vorbeşte despre recompense în mod repetat.

El vorbeşte despre recompensă în Evanghelia de astăzi: "oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică". Altundeva spune că iubirea dreaptă, rugăciunea dreaptă şi postul drept vor avea recompensele lor. Iar la Fericiri ne spune: "Când veţi fi persecutaţi în numele meu, bucuraţi-vă căci răsplata voastră mare este în ceruri". La Luca 14,12-14 El spune: "Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor."

Dacă nu doreşte să ne mituiască, atunci de ce tot vorbeşte Isus despre recompense? Este simplu: pentru a ne asigura că viaţa nu este fără sens, că culegem ceea ce semănăm, că astfel nu trăim într-un univers nebun, că există un Dumnezeu care îl conduce, care se asigură ca cei credincioşi, precum şi cei necredincioşi, să îşi primească răsplata cuvenită.

Să ne amintim că tot ceea ce Dumnezeu ne dă este HAR. Nu putem să câştigăm ceea ce ne dă Dumnezeu; nu putem să merităm; nu ne poate fi Dumnezeu dator. Ceea ce ne dă ne dă din bunătatea Inimii Sale. Ceea ce ne dă nu este o plată ci un dar, nu o recompensă ci un har. Tocmai de aceea ceea ce dă Dumnezeu este atât de disproporţionat cu ceea ce putem noi face vreodată: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (1Corinteni 2,9).

Există trei tipuri de creştini. Primii sunt creştinii care fac voia lui Dumnezeu deoarece se tem să nu ajungă în iad. Putem să spunem că aceştia sunt ca nişte sclavi, care fac totul din teama de ce le-ar putea face lor Stăpânul. Al doilea tip de creştini sunt angajaţii. Ei lucrează asemenea muncitorilor. Dacă fac ceva bun este doar pentru că aşteaptă ca Dumnezeu să îi recompenseze pentru aceasta. Ei vor să fie plătiţi pentru tot ce fac. Sunt persoanele care negociază cu Dumnezeu: "Eu fac aceasta Doamne pentru Tine, dacă Tu faci aceasta pentru mine". Isus a vorbit despre angajaţi atunci când i-a pomenit pe oamenii care fac binele pentru a primi aprecierea oamenilor. "Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor" (Matei 6,2). Al treilea şi cel mai înalt creştin este acela care îşi iubeşte aproapele în mod spontan fără a se gândi vreodată la iad sau la a primi răsplată pentru ceva. În "Pelerinul rus" citim: "Dumnezeu doreşte ca noi să venim la El nu ca şi sclavi sau mercenari ci asemenea unor fii şi fiice care duc o viaţă cinstită din iubire pentru El şi din dorinţa de a-l sluji".

Într-o dimineaţă un băieţel a pus o bucată de hârtie lângă farfuria mamei lui. Pe ea scrisese: "Mama îi datorează lui John: Pentru diferite comisioane: $.25; Pentru că am fost bun: $.10; Pentru că am luat lecţii de muzică: $.15; Total: $.55." Mama lui a zâmbit dar nu a spus nimic. La amiază a aşezat "nota de plată" cu 50 de dolari pe ea lângă farfuria fiului ei. Dar mai era o altă hârtie pe care scria: "John îi datorează mamei: Pentru că am fost bună: $0.00; Pentru că am avut grijă de el când a fost bolnav: $0.00; Pentru încălţări, haine, mănuşi, jucării: $0.00; Pentru mâncare şi pentru camera lui frumoasă: $0.00. Total: John îi datorează mamei: $0.00." Lacrimile au izbucnit din ochii lui. S-a aruncat în braţele mamei lui şi dându-i înapoi cei 50 de dolari a spus: "Ia banii înapoi, mamă, şi lasă-mă să te iubesc şi să fac lucrurile gratuit."

Cât de însufleţitoare sunt exemplele de creştini care au lucrat pentru Dumnezeu nu ca sclavi sau mercenari ci în mod spontan din iubire faţă de El. A. J. Cronin povesteşte despre o asistentă medicală care timp de douăzeci de ani, a asigurat singură servicii pentru o zonă întinsă din Anglia. "M-au uimit", spune el, "răbdarea ei, curajul şi voioşia ei. Nu era niciodată prea obosită noaptea ca să se scoale pentru un apel urgent. Salariul ei era inadecvat, şi la un moment dat târziu în noapte, după o zi extrem de epuizantă, am îndrăznit să protestez în faţa ei: 'Soră, de ce nu le cereţi să vă plătească mai mult? Dumnezeu ştie că meritaţi'. 'Dacă Dumnezeu ştie că merit', a răspuns ea, 'asta e tot ceea ce contează pentru mine'." Ea lucra nu ca un sclav sau mercenar ci doar din iubire pură pentru Dumnezeu."

O voluntară din biserică făcea ture la un spital, înveselindu-i pe pacienţi şi ajutându-i în multe feluri mărunte. Un pacient a remarcat după ecusonul ei că făcea parte dintr-o anumită Biserică. A întrebat-o: "Eşti angajată de Biserică să faci această muncă?" "O nu", a răspuns ea repede. "Sunt voluntară." Înainte să poată explica mai departe, pacientul a întrebat: "De ce?" Ea a răspuns: "Îl iubesc pe Domnul, şi acesta este un mod în care pot exprima acest lucru, ajutându-i pe ceilalţi." Pacientului nu prea îi venea să creadă acest lucru. "Adică nu eşti plătită? Faci totul degeaba?" "Nu chiar degeaba", a zâmbit ea, "ci pentru speranţa că pot să vă aduc mângâiere vouă bolnavilor şi să împărtăşesc cu voi iubirea şi tăria Mântuitorului nostru". Omul a tăcut câteva momente, apoi a răspuns: "Dacă Biserica se îngrijeşte cu adevărat atât de mult de noi cei bolnavi, poate mai există speranţă pentru această lume a noastră."

Un medic misionar în Coreea care tocmai efectuase o operaţie chirurgicală importantă pe o ţărancă săracă, a fost întrebat: "Doctore, cât ai fi fost plătit pentru o astfel de operaţie în America?" El a răspuns: "Cam cinci sute de dolari." "Cât de mult vei fi plătit aici?" Privind la coreeanca săracă, el a răspuns: "Pentru această operaţie voi primi recunoştinţa ei şi zâmbetul Stăpânului. Acestea valorează pentru mine mai mult decât toţi banii pe care mi i-ar putea da lumea."

Există un lucru interesant despre promisiunea de recompensă pe care o face Isus: destinatarii sunt cei care fac ce fac, fără să se gândească la răsplată. În parabola cu Judecata de Apoi, când Isus le spune celor drepţi: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia pregătită pentru voi", aceştia sunt surprinşi. Ei întreabă: "De ce Doamne? Ce am făcut noi să merităm aşa ceva?" Iar Isus le răspunde: "Am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat. Am fost ..."

Lumea are recompensele ei: bani, recunoaştere, onoare, dar nici una dintre acestea nu se pot compara vreodată cu recompensa pe care Dumnezeu o păstrează pentru cei care îl slujesc zi de zi din iubire spontană şi recunoscătoare pentru ceea ce El a făcut pentru noi pe Cruce: "Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică".

O rugăciune a Sf. Ignaţiu de Loyola rezumă bine cele ce le-am spus: "Învaţă-mă, Bunule Domn, să te slujesc aşa cum meriţi; să dau şi să nu contabilizez costurile, să lupt şi să nu iau aminte la răni; să trudesc dar să nu caut odihnă; să lucrez şi să nu cer vreo recompensă pentru că ştiu că fac voia Ta, prin Isus Cristos, Domnul nostru. Amin."