LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Ci iubiți pe vrăjmașii voștri...
Duminica a II-a după Înălțarea Sfintei Cruci,
a XIX-a după Rusalii, 2 octombrie 2005
Lectura: Luca 6,31-36
pr. Anthony M. Coniaris

Adevăratul test al iubirii nu este iubirea prietenilor noștri, ci iubirea dușmanilor noștri. Un mare Sfânt rus întreba: "Cum știm dacă o anume persoană trăiește în Dumnezeu și dacă este sinceră în credința sa? Nu există cale să fim siguri decât examinând viața ei, pentru a vedea dacă își iubește dușmanii. Căci unde este iubirea dușmanilor, este și Dumnezeu." Acesta este marele test prin care vedem dacă suntem pe o frecvență cu Dumnezeu; pentru că tocmai aceasta face Dumnezeu: El trimite ploaia Sa peste cei drepți și peste nedrepți. Chesterton spunea odată: "A iubi înseamnă să iubești ce este de neiubit, căci altfel cum ar mai fi o virtute?"

 

Nepractic?

Să îți iubești dușmanii într-o lume ca a noastră pare foarte nepractic. A-ți iubi dușmanii - obiectează unii - înseamnă să le permiți să se folosească de tine. A-ți iubi dușmanii înseamnă să te lași călcat în picioare.

Să vedem însă ce ne spune psihologia și psihiatria despre ostilitate și despre oamenii ostili. Aceste științe afirmă că o persoană ostilă urăște deoarece se teme de celălalt că îl va lovi; așa că, pentru a se apăra pe sine, atacă el primul. Este ostil deoarece se așteaptă să fie înjosit și urât de celălalt. Ultimul lucru pe care îl așteaptă este iubirea. Așa că dacă în loc de ură îi dai iubire... îl dezarmezi. De iubire are el cel mai mult nevoie. Iubirea este singura care îi poate distruge ostilitatea.

"Dă-l dracului!", îi spuse cineva unui prieten care avusese parte de o nedreptate din partea cuiva. Răspunsul primit a fost cu adevărat inspirat: "Este deja la dracul. Mai bine l-aș trimite la Dumnezeu." A-ți iubi dușmanii înseamnă a-i trimite la Dumnezeu, a-l da lor pe Dumnezeu.

Dar oare așteaptă Dumnezeu de la noi să iubim păcatul și răul pe care îl fac oamenii? Evident că nu. El așteaptă de la noi să urâm păcatul și să iubim păcătosul. Să nu îți vină să te iei cu mâinile de cap? Cum ar putea cineva să facă distincție între păcat și păcătos? Și totuși, facem această distincție zi de zi în ceea ce ne privește pe noi înșine. Facem lucruri teribile; comitem erori enorme. Urâm greșelile noastre, dar continuăm să ne iubim. Faceți la fel și cu ceilalți, ne spune Isus. "Iubiți-vă semenii ca pe voi înșivă." Urâți păcatul; iubiți păcătosul. Cineva exprima această idee astfel: "A-ți iubi dușmanul nu înseamnă să iubești noroiul în care se află perla, ci a iubi perla care se află în noroi."

 

De ce?

De ce trebuie să îmi iubesc dușmanul? Pentru ca să fiu un copil al Tatălui. "Iubiți pe vrăjmașii voștri [...] și veți fi fiii Celui Preaînalt". Dumnezeu dorește ca eu să fiu ca El. El își iubește dușmanii. Face bine celor care îl urăsc. Pregătește pășuni verzi pentru noi atunci când răsplata pe care o merităm ar fi deșertul. Ne conduce la ape limpezi când noi ne-am aștepta la un ținut uscat. Pe când eram încă păcătoși, Dumnezeu ne-a iubit și a murit pentru noi. Cu puțin timp înainte să moară, Isus le-a spus apostolilor: "Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul."

"Iubiți-vă dușmanii." Pe omul care face din nenorocirile tale bucuria lui, care te calcă în picioare, care îți pune șarpele în sân, care îți răstălmăcește cuvintele, care nu e sănătos până nu îți face viața amară... pe dușmanul tău, iubește-l. Iubește-l de dragul Meu, spune Isus. Iubește-l chiar "cum v-am iubit Eu". Dar iubește-l și pentru că dușmanul tău este mai înainte de toate chiar dușmanul lui. Tristețea pe care o toarnă în paharul tău este din veninul ce îl otrăvește pe el. Lasă uitării rănile superficiale pe care ți le face ție și gândește-te la rănile adânci pe care și le face el singur. Ție îți provoacă tristețe; el însă se ucide pe sine.

Un mare preot rus, pr. Ioan de Kronstadt scria în inspirata sa carte "Viața lui Cristos": "Fiecare persoană care face răul, care dă frâu patimilor, este suficient pedepsită de răul pe care l-a făcut, de patimile cărora s-a dedat, dar mai ales de faptul că s-a îndepărtat de la Dumnezeu și Dumnezeu s-a îndepărtat de la el: ar fi deci nebunește și inuman să ai simțăminte de mânie împotriva unui astfel de om; este ca și cum ai vrea să îneci un om care deja se scufundă în apă; sau ca și cum ai vrea să arunci în flăcări pe unul care arde deja. Unui astfel de om trebuie să îi arătăm dragoste dublă și să ne rugăm cu ardoare lui Dumnezeu pentru el; să nu îl judecăm și să nu ne bucurăm de necazul lui. De dragul Meu, spune Isus, dar și de dragul lor, "iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc".

Trebuie să îi iubim pe oameni nu pentru că sunt atrăgători. Chiar faptul că o persoană nu te place poate să însemne că are nevoie de tine. Sufletul său este învăluit de ura pentru tine și doar tu îl poți elibera. Ashley Montagu scria: "Arată-mi un criminal înrăit, un delicvent juvenil, un psihopat și aproape în fiecare caz îți voi arăta o persoană care a recurs la măsuri disperate pentru a atrage căldura emoțională și atenția pe care nu a reușit să o obțină, dar pe care o dorește atât de mult. Comportamentul 'agresiv', când este deplin înțeles, este de fapt doar o iubire frustrată, o tehnică de a smulge iubire - precum și un fel de a te răzbuna pe societatea care te-a lăsat la pământ, deziluzionat, părăsit, dezumanizat. De aici se vede că cea mai bună cale de a aborda comportamentul agresiv al copiilor nu este să fii tu însuți agresiv cu ei, ci să îi iubești. Iar acest adevăr nu este valabil doar pentru copii, ci pentru toate ființele umane, de orice vârstă ar fi."

Avem deci două motive majore pentru care trebuie să ne iubim dușmanii: în primul rând pentru că ei au nevoie de iubire; și în al doilea rând pentru că doar iubirea are forța necesară pentru a transforma un dușman într-un prieten.

Dar mai există și un al treilea motiv, evident. Răspunzând la ură cu ură, nu faci decât să multiplici ura. Doar iubirea poate să spargă cercul vicios. Un bărbat a cumpărat odată o fermă și a ieșit să își inspecteze pământul. Deodată în față i-a ieșit vecinul. "Să nu te mire, dar când ai cumpărat pământul să știi că ai cumpărat și un proces cu mine", i-a spus amenințător acesta. "Gardul tău intră cu câțiva metri în pământul meu!" Iată un scenariu de debut pentru un conflict ce se transmite de regulă din generație în generație. Dar noul stăpân al fermei i-a răspuns zâmbind: "Am crezut că voi găsi vecini prietenoși... și așa va fi. Iar tu mă vei ajuta. Mută te rog gardul unde vrei. Tu vei fi satisfăcut, iar eu fericit." Ghiciți! Gardul nu a mai fost niciodată mutat, iar potențialul dușman a devenit un bun prieten. Iubirea a stins rapid focul urii.

Și în fine, tot un motiv pentru ca să ne iubim dușmanii este exprimat în cuvintele lui Isus: "Iubiți pe vrăjmașii voștri [...] și veți fi fiii Celui Preaînalt". Suntem cu toții fii potențiali ai lui Dumnezeu. Prin iubire, potențialitatea devine actualitate. Trebuie să ne iubim dușmanii pentru că doar iubindu-i putem să îl cunoaștem pe Dumnezeu și să trăim frumusețea sfințeniei Sale.

 

Cum?

Cum este posibil să îți iubești dușmanul?

1. Nu este posibil dacă înainte nu îl iubim pe Dumnezeu. Isus ne-a sugerat aceasta când ne-a spus: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Luca 10,27). Dacă îl iubești pe Dumnezeu cu toată ființa ta, atunci vei putea să îți iubești și aproapele, chiar dacă este dușmanul tău. Această iubire este un dar al Spiritului Sfânt care sălășluiește în noi.

2. "Faceți bine celor ce vă urăsc", spune Isus. Iar Sf. Pavel spune: "Dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea [...] biruiește răul cu binele" (Romani 12,20-21). Fă binele pentru dușmanul tău și vei fi surprins să descoperi cât de ușor este să îl iubești. Pe el îl va ajuta să își scoată răutatea din inimă. Dar a birui răul cu binele înseamnă că noi trebuie să facem primul pas; noi trebuie să începem, făcând ceva.

Un medic spunea odată: "Practic medicina de 30 de ani și am prescris multe la viața mea. Dar cu timpul am aflat că ceea ce vindecă cel mai bine problemele oamenilor este medicamentul numit iubire." "Și dacă nu funcționează?", a fost întrebat de cineva. "Dublează doza", a răspuns el.

3. Isus spune: "Rugați-vă pentru cei care vă persecută". Amintiți-i în rugăciune în genunchi. Este cel mai mare privilegiu pe care îl pot primi de la tine - să fie amintiți atunci când ești față în față cu Dumnezeu. Nici o persoană nu se poate ruga pentru cineva, și să o urască în același timp. Unul din cele mai bune mijloace de a nu urî pe cineva este să ne rugăm pentru respectivul.

4. Căutați ceva bun în dușmanul vostru. Pr. Ioan de Kronstadt scria: "Când fratele tău îți greșește cumva - de exemplu vorbind rău despre tine, sau pervertindu-ți vorbele, sau calomniindu-te - nu ne enerva pe el, ci caută să găsești în el calitățile, care există fără nici o îndoială în fiecare om, și iubește-l pentru acestea. Căutătorii de aur nu bagă în seamă nisipul și noroiul din site, ci caută doar bobițele de aur; deși sunt puține, le prețuiesc și aruncă peste umăr tot ceea ce nu este de folos. Dumnezeu face tot așa, curățindu-ne cu mare dărnicie."

6. Faceți binele, rugați-vă, căutați binele în dușmanii voștri, și la final dezvoltați-vă capacitatea de a iubi. Fără iertare este imposibil chiar și să începi să îți iubești dușmanul. Această iertare trebuie să înceapă de la cel căruia i s-a greșit. Doar cel nedreptățit poate să spele cu apele calde ale iertării. Iată un exemplu:

La 9 aprilie 1968 - ziua funeraliilor lui Martin Luther King - un șofer alb pe nume Martin Whitted a fost dat jos din autobuzul pe care îl conducea în San Francisco, și bătut cu animalitate de 11 tineri negri. Bărbatul a murit la puțin timp după aceea. Tensiunile dintre comunitatea negrilor și cea a albilor au început să crească. Se anunțau noi valuri de violențe. Atunci însă, Dixie Whitted, soția șoferului, devenită văduvă, a apărut la televizor. Reacția ei la moartea soțului a fost impresionantă, extraordinară, cum nu prea vezi în această lume. Cu voce joasă a vorbit despre iubirea pe care i-a purtat-o soțului și de credința ei în Cristos. Le-a spus oamenilor să se abțină de la acte violente și în schimb să construiască pacea. Prin puterea lui Cristos, a spus ea, nu simte nici întristare și nici ură. A cerut să se înființeze un fond de donații nu pentru ea, ci pentru toți tinerii din zona în care a fost ucis soțul ei.

Rezultatele actului ei de compasiunii au fost uimitoare. Echipa din studioul de televiziune a început să plângă. Un negru i-a scris mai apoi doamnei Whitted: "Vă sunt dator. Nu m-ați fi cunoscut niciodată, dar datorită gestului Dvs, datorită modului minunat în care ați refuzat să urâți... nu voi mai putea niciodată să îi urăsc la un loc pe toți albii. Sunteți un adevărată monument în memoria soțului Dvs."

Isus ne spune: "Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv." Să luăm aminte!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire