LITURGIE

Femeia în aşteptarea lui Dumnezeu
Duminica a IV-a din Advent, 18 decembrie 2005
Luca 1,26-38
pr. Enzo Bianchi

Crăciunul este de acum aproape şi amintirea naşterii lui Isus apare ca zălog al venirii sale în glorie: cel care a venit în trup şi în umilinţă la Betleem, va veni în glorie, viu pentru totdeauna în Împărăţia sa. Pasajul Evangheliei de astăzi ne prezintă evenimentul care precede venirea lui Mesia în trup: conceperea sa, începutul vieţii sale pământeşti. Şi totul se petrece ca împlinire a unui cuvânt al lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu împlineşte întotdeauna promisiunile sale.

Prin profetul Natan, Dumnezeu i-a făcut într-adevăr lui David promisiunea unei case, a unei dinastii regale: "Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa... voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea ta" (2Regi 7,12). Aşadar un fiu îi este promis lui David, un fiu căruia Dumnezeu însuşi îi va fi Tată, şi care va domni pentru totdeauna asupra poporului lui Dumnezeu. Iată originea speranţei şi a aşteptării mesianice nutrite de generaţii de credincioşi, care se manifestă în ora împlinirii; mulţi sunt în aşteptarea acestei veniri a lui Mesia, dar mai presus de toate un Israel spiritual, un grup mic de săraci şi umili se încred doar în Domnul şi nu încetează să invoce în fiecare zi venirea Împărăţiei.

Şi tocmai în mijlocul lor vine Mesia, datorită unei tinere femei din Nazaret, Maria, căreia îi este vestită de către înger împlinirea promisiunii: Domnul a umplut-o cu harul său, cu iubirea sa, Domnul este cu ea. Această iubire face fecund pântecele ei de fecioară, şi Maria zămisleşte un fiu, un om pe care doar Dumnezeu poate să îl dăruiască lui Israel şi întregii omeniri: "Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit" (Luca 1,31-33). Fiu al lui David, aşadar, însă fiu născut din Dumnezeu, nu rod al dorinţei - deşi sfinte - a unui bărbat şi a unei femei, ci gândit, dorit şi născut de Dumnezeu!

Depăşită tulburarea iniţială în faţa acestei veşti extraordinare, Maria dialoghează cu sine însăşi, încercând să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu: cum poate avea loc un eveniment cunoscut dintotdeauna ca rod al unirii dintre doi soţi, ca şi consecinţă a unui act hotărât de oameni, dacă Maria nu s-a hotărât pentru aceasta ci, dimpotrivă, nu cunoaşte bărbat? Şi revelaţia se clarifică puţin câte puţin: un astfel de fiu poate fi dat doar de Dumnezeu care l-a promis, şi de aceea Spiritul lui Dumnezeu, prezenţa sa, va veni asupra Mariei, la fel cum norul Prezenţei mergea deasupra poporului lui Israel; astfel Maria va putea da carne şi sânge unui fiu născut nu din voinţă umană, care este "opera lui Dumnezeu", este Fiul lui Dumnezeu!

Da, prin Isus Dumnezeu alege să devină Emanuel, Dumnezeu-cu-noi, cunoscând conceperea, naşterea, viaţa, moartea... Eternul se face muritor, cerescul se face pământesc, invizibilul se face vizibil, divinul se face uman; şi toate acestea prin intermediul unei femei credincioase, care îl aşteaptă pe Dumnezeu.

Din acel moment această femeie, datorită prezenţei Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei, este locul în care noi îl putem găsi pe Dumnezeu prezent "în mijlocul nostru". Dacă vestirea îngerului către Maria constă într-un discurs articulat, lung, răspunsul umilei fecioare din Nazaret este în schimb scurt: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău". Maria consimte cu simplitate hotărâtă la iubirea lui Dumnezeu şi astfel îi face loc în ea fiului pe care doar Dumnezeu ni-l putea da.

Noi ce spaţiu lăsăm acţiunii lui Dumnezeu în vieţile noastre?