LITURGIE

Marţi - Bucuria pentru oaia regăsită
(Mt 18,12-14)

Ce părere aveţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, oare nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă pe munte şi se duce să o caute pe cea rătăcită? Şi dacă ajunge să o găsească, adevăr vă spun că se bucură pentru ea mai mult decât pentru cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră. Tot aşa Tatăl vostru care este în ceruri nu vrea să se piardă pe nici unul dintre aceştia mai mici.

Oaia rătăcită

În catacombele romane a fost descoperită o pictură a bunului Păstor care-şi duce oile pe umeri. Unii cred că imaginea nu e creştină, şi că creştinii au luat-o din tradiţii precedente, pentru că se potrivea de minune cu parabola Evangheliei.

Dacă într-o turmă se pierde o oaie, este o mică dramă. Alte animale sunt capabile să-şi regăsească grupul, dar o oaie singură este, într-adevăr, pierdută. Parabola exprimă, aşadar, foarte adecvat adevărul din teologia dogmatică: fără graţia lui Dumnezeu omul nu poate să se convertească din păcat şi să găsească drumul cel bun. Sfântul Augustin o înţelesese pe pielea sa şi de aceea se opunea viguros pelagienilor, conform cărora pentru convertire e destul să ai o voinţă puternică. Dar ce le spunem celor cărora le lipseşte voinţa şi care nu au forţă suficientă pentru a se schimba? Răspunsul e unul pentru toţi: nici un păcătos nu se poate converti de unul singur, fie că are o voinţă puternică sau una slabă. Trebuie să se roage pentru ca Isus să-l ia în spate, pentru ca graţia să-l conducă. Cu ea trebuie, apoi, să colaboreze după puterile sale. Atunci voinţa sa va fi întărită şi va putea face miracole.

Se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzecişinouă care nu s-au rătăcit

Parabola nu judecă în mod metafizic, folosind principii abstracte, ci vorbeşte într-un limbaj foarte omenesc. Este greu să ne închipuim că Dumnezeu, fiinţă perfectă, ar putea încerca un sentiment cum e bucuria. Dar Isus e Dumnezeu şi om totodată. Ca om, resimte o mare bucurie pentru convertirea Magdalenei, a lui Matei, a lui Zahei.

Bucuria e un sentiment pe care-l trăim atunci când atingem, după multe strădanii, o ţintă. Ţelul lui Hristos este mântuirea lumii, convertirea celor pierduţi. Mai suntem cuprinşi de bucurie atunci când ne depăşim pe noi înşine sau reuşim într-o lucrare dincolo de orice aşteptări. Resimte bucurie un doctor care salvează viaţa unui bolnav fără speranţă. O bucurie şi mai mare este atunci când e salvat un suflet pentru viaţa eternă. Contemporanilor săi cinici şi blazaţi, mereu în căutare de alte distracţii, Sfântul Ioan Gură de Aur le recomanda: "Încercaţi să salvaţi măcar un suflet, să conduceţi pe drumul cel bun măcar o persoană pierdută, şi veţi cunoaşte adevărata bucurie!"

Vrerea Tatălui vostru Cel din ceruri nu aceasta este, să piară vreunul din aceştia mici

A salva pe cineva: un cuvânt! În multe cazuri nu e nimic de făcut; decât, poate, să ne rugăm! Uneori o spunem suspinând, cu scepticism, asemeni medicului ce-şi zice: voi încerca acest tratament, poate, cine ştie, funcţionează. Şi în acest caz ne e de folos o vorbă a Sfântului Ioan Gură de Aur. Ştim că unele rugăciuni sunt împlinite, spune el, iar altele nu. De ce? Dumnezeu împlineşte rugămintea care e conformă cu voinţa Sa, nu împlineşte dorinţa care e contrară proiectelor Sale. Bun, dar cum ştim care e voinţa lui Dumnezeu? Putem fi siguri de a fi "una" cu Dumnezeu atunci când ne rugăm pentru iertarea păcatelor şi pentru convertirea păcătoşilor. Asta e voinţa lui Dumnezeu, şi dacă asta e şi voinţa noastră, rugăciunea are o mare forţă. Când şi cum va fi împlinită, rămâne ascuns în misterele lui Dumnezeu.

Cardinal Tomas Spidlik