LITURGIE

Sâmbătă - Împărăţia cerurilor este aproape
(Mt 9,35-38; 10,1-8)

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite şi părăsite, ca nişte oi care nu au păstor. Atunci le-a spus discipolilor săi: "Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui". Chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge, şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeu; Simon Canaaneul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat. Isus i-a trimis pe aceştia doisprezece poruncindu-le: "Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în cetatea samaritenilor. Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Mergând, predicaţi: "S-a apropiat împărăţia cerurilor". Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli. În dar aţi primit, în dar să daţi.

Isus străbătea toate cetăţile şi satele

În tradiţia Bisericii au existat dintotdeauna două metode diferite de apostolat. Eremiţii fugeau din oraşe şi din sate pentru a fi singuri, doar cu Dumnezeu. Dar cu trecerea timpului se întâmpla ca lumea să se simtă împinsă să-i caute şi să-i viziteze. În asemenea cazuri, ei nu-i refuzau pe aceşti vizitatori. În acelaşi fel, în timpuri mai apropiate de noi, padre Pio a trăit izolat într-un sat din sudul Italiei. Drumul pentru a ajunge acolo era incomod, şi totuşi San Giovanni Rotondo s-a populat tot mai mult, devenind centrul multor iniţiative.

Alţii, în schimb, simţind o vocaţie misionară, au plecat ei înşişi în căutarea sufletelor pe care Hristos vroia să le salveze. Lungile distanţe parcurse pe jos de către Sfântul Francisc Xaveriu în India şi Japonia sunt, fără îndoială, o mare prestaţie şi din punct de vedere sportiv.

Care din aceste metode este mai eficace?

E greu de spus, pentru că nu se poate generaliza. Fiecare are de la Dumnezeu vocaţia sa, iar Spiritul Sfânt îi inspiră ceea ce e mai adaptat timpului său. Dar în viaţa fiecărui creştin soseşte momentul luării iniţiativei de a se ocupa cu adevărat de aproapele lui care trăieşte în boală, în abandon, în sărăcie. Trebuie, însă, să fie un gest împlinit cu iubire, doar pentru a consola şi ajuta, nu pentru a face propagandă.

Isus, oriunde mergea, în primul rând îi vindeca pe cei infirmi, câştigând astfel încrederea tuturor.

Şi văzând El mulţimile, I S-a făcut milă de ele, că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor

Oamenii de la oraş nu sunt obişnuiţi cu oile şi nu ştiu ce înseamnă pentru ele a fi fără păstor. Situaţia era total diferită pentru locuitorii Palestinei, şi ea e oglindită în Ps 23,1, "Domnul este păstorul meu", unde se descrie bine funcţia păstorului. El conduce oile spre locul de păscut, pe cărări pline de verdeaţă, le adapă şi le scoate din valea închisă şi periculoasă în care turma se rătăcise. Evreii aplică, aşadar, în mod spontan, imaginea păstorului la Dumnezeu. În Evanghelie Hristos îşi însuşeşte această imagine.

În omiliile Părinţilor este dezvoltată frecvent tema păstorului şi a providenţei divine. Teodor din Cir alătură parabolei păstorului metafora cârmaciului de pe navă. Marinarii fără experienţă se descurajează dacă, în timpul furtunii, privesc valurile înspăimântătoare, dar se liniştesc uitându-se la expertul lor timonier. Hristos însuşi se oferă să conducă barca vieţii noastre într-un port sigur.

Şi mergând, propovăduiţi grăindu-le: S-a apropiat împărăţia cerurilor!

Oamenii se încurajează uneori spunând că mâine va fi mai bine decât azi. Această credinţă ne susţine în viaţă, iar cine şi-o pierde e ca şi cum ar înceta să mai trăiască. De aceea Dante pune pe poarta infernului "Lăsaţi orice speranţă voi ce intraţi aici". Dimpotrivă, împărăţia cerului exprimă împlinirea tuturor făgăduinţelor.

Evreii se simţeau deţinătorii unei făgăduinţe pe care, mai devreme sau mai târziu, se aşteptau s-o vadă împlinită. Erau, deci, foarte sensibili la vestea că "împărăţia cerurilor este aproape". Biserica reia speranţa lor şi o repetă neîncetat de două mii de ani. Şi atunci, cum trebuie să înţelegem expresia "împărăţia cerurilor este aproape"? Autorii spirituali îi dau diverse semnificaţii. Împărăţia cerurilor este aproape pentru că e la îndemână, oricine o poate apuca. Este aproape pentru că e interioară, iar în sufletele celor care cred în Dumnezeu ea deja domneşte. Este aproape pentru că cei ce primesc trupul lui Hristos trăiesc deja viaţa eternă şi învierea în propriile lor trupuri. Este aproape pentru că celor ce cred li se deschid ochii, şi văd în toate lucrurile plenitudinea graţiei divine.

Cardinal Tomas Spidlik