LITURGIE

Joi - Casa pe nisip sau pe stâncă
(Mt 7,21-27)

Nu oricine îmi zice "Doamne! Doamne!" va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri. Mulţi vor spune în ziua aceea: "Doamne! Doamne! Nu am profetizat în numele tău, nu am alungat diavoli în numele tău şi nu am făcut atâtea minuni în numele tău?" Atunci le voi declara: "Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtaţi-vă de mine, voi care săvârşiţi nelegiuirea!" Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea, dar ea n-a căzut, pentru că fusese construită pe stâncă. Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi nu le împlineşte, va fi asemenea cu bărbatul necugetat care şi-a construit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Iar prăbuşirea ei a fost mare.

Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne!, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu

În mod opus faţă de scolastică, filosofia antică greacă nu făcea o distincţie netă între raţiune şi voinţă. Grecii nu concepeau că se poate gândi într-un fel şi comporta în altul. Pentru Socrate, păcatul este ignoranţa: dacă cineva ar şti ceea ce pentru el e bine, l-ar face. Poetul latin Ovidiu este mai realist: "văd ceea ce e bine şi îl aprob, dar fac ceea ce e rău".

Este o contradicţie şi o absenţă de unitate tipic omeneşti; omul modern este afectat de ea, mai ales în raporturile sale cu aproapele.

Aparent nu ne plac certurile, şi ne comportăm ca şi cum în comunitatea noastră umană ar domni o armonie perfectă. Dar în acelaşi timp suntem foarte atenţi ca nimeni să nu ne calce pe coadă. Aceeaşi ipocrizie o transferăm în raportul cu Dumnezeu. Recităm "Tatăl nostru" fără să ne mai gândim; dar pentru a spune din toată inima "facă-se voia Ta", e nevoie de curaj şi determinare. Şi, totuşi, Dumnezeu priveşte în inima noastră şi nu la punerile noastre în scenă.

Casa pe nisip

În unele locuri de pe pământ, de exemplu în Congo, casele sunt construite literalmente pe nisip. În timpul anotimpului ploios violenţa apei ia orice lucru, iar casele fără fundament sunt distruse. Terenul nisipos este simbol al perisabilului, inconstanţei, pericolului, instabilităţii. O instabilitate care în viaţa morală se manifestă în multe moduri.

O căsătorie bazată numai pe îndrăgostire riscă să sfârşească într-un divorţ. De aceea li se recomandă logodnicilor să se păzească de sentimentele uşoare, de primele impulsuri, şi mai bine să facă o alegere serioasă, ajutată de raţiune şi dusă înainte de o voinţă fermă şi constantă. Dar voinţa rareori este fermă: sufletul uman este supus schimbărilor, şi nu rareori îşi schimbă până şi decizia de a rămâne împreună "pentru eternitate". Voinţa umană are nevoie de susţinere: poruncile lui Dumnezeu sunt chiar asta, nişte araci pentru voinţa omenească.

În anumite cărţi vechi de rugăciune se găsea adeseori imaginea lui Isus grădinar, legând un lăstar de un par de susţinere. Nu o face pentru a limita creşterea plantei, ci pentru a-i da stabilitate şi forţa de a se opune vântului, pentru a nu se rupe. Iată sensul poruncilor.

Casa pe stâncă

Castelele medievale italiene sunt numite simplu "rocca" (stâncă), pentru că sunt construite, în general, pe o înălţime stâncoase. Sunt castele stabile, ca şi fundamentele lor, făcând una cu peisajul şi natura. Dar ce este natura? Este tot ceea ce este produs de voinţa lui Dumnezeu. Deci a face voinţa lui Dumnezeu este ca şi cum ai construi o "stâncă", un castel pe stâncă.

Nefericit este omul a cărui casă cade în ruină şi trebuie să construiască alta. Nefericit cel care face o investiţie greşită şi falimentează. Dar mai rău decât toate este falimentul moral: studentul care devine bătrân tot schimbând facultăţi fără a reuşi vreodată să-şi termine studiile, sau o familie care se destramă. Astăzi oamenii, mai mult ca oricând, au nevoie de sprijinul poruncilor şi de stabilitatea stâncii care este Hristos, pentru a putea rămâne nevătămaţi în cursul violentelor schimbări din lume.

Cardinal Tomas Spidlik