LITURGIE

Vineri - Liturghia de dimineaţă: Benedictus
(Lc 1,67-79)

Zaharia, tatăl său, a fost umplut de Duhul Sfânt şi a profetizat zicând:
"Binecuvântat este Domnul,
Dumnezeul lui Israel,
pentru că l-a vizitat
şi l-a răscumpărat pe poporul său
şi a înălţat cornul mântuirii pentru noi
în casa lui David, slujitorul său,
după cum a promis
prin gura sfinţilor săi profeţi,
încă din vechime:
mântuirea de duşmanii noştri
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc;
astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri,
şi-a amintit de alianţa lui sfântă:
jurământul pe care l-a făcut lui Abraham,
părintele nostru,
să ne dea ca,
eliberaţi fiind din mâna duşmanilor,
să-i slujim fără teamă,
în sfinţenie şi dreptate înaintea lui,
în toate zilele noastre.
Iar tu, copile,
vei fi numit profet al Celui Preaînalt,
căci vei merge înaintea Domnului
ca să pregăteşti căile sale,
să dai poporului său ştiinţa mântuirii
spre iertarea păcatelor,
datorită inimii îndurătoare
a Dumnezeului nostru;
pentru aceasta ne va vizita
Cel care Răsare din înălţime,
ca să-i lumineze pe cei ce zac
în întuneric şi în umbra morţii,
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii".

Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel

Imnul lui Zaharia, numit Benedictus, este o compoziţie analoagă Magnificat-ului Mariei. Dar conţinutul este puţin diferit. Maica Domnului mulţumeşte pentru tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ea. Zaharia, sacerdot al Domnului, reparcurge istoria poporului lui Israel. Se spune, şi este adevărat cel puţin simbolic, că Zaharia ar fi ultimul sacerdot al Vechiului Testament, pentru că e tatăl ultimului profet vetero-testamentar, Sfântul Ioan Botezătorul. În faţa fiului bătrâneţilor sale, Zaharia reflectează asupra istoriei salvării şi o rezumă într-o frază: "Dumnezeu a cercetat poporul". Este evidentă în această cântare dubla atitudine a oamenilor faţă de religie. Sistemele păgâne şi religiile necreştine se caracterizează prin faptul că omul este în căutarea lui Dumnezeu şi vrea să se ridice către El prin propriile forţe (o atitudine care se reflectă în imaginea turnului Babel, Gen 11). În istoria lui Israel se întîmplă contrariul. Dumnezeu îi caută pe oameni, coboară lângă ei, îi vizitează. În acest moment suprem al istoriei mântuirii, Zaharia îl percepe în mod special.

Mântuire de vrăjmaşii noştri

Bătrânii povestesc bucuroşi, poate chiar surâzând, nenorocirile din care au scăpat. Virgiliu îl face pe eroul său, aflat în dificultate, să spună: "Şi asta ne va bucura când ne vom aminti". Dacă o persoană ne-a salvat dintr-un pericol oarecare, îi vom fi recunoscători pentru toată viaţa.

Micuţul stat al lui Israel trăia ca "un stat tampon" între puterile timpului: de-o parte - Egiptul faraonilor, de alta - imperiile asirian şi babilonian. Trăia mereu sub ameninţarea unei ocupaţii; dar cu toate acestea a supravieţuit. Când evreii priveau înapoi către istoria lor, se minunau de acest miracol, care pentru ei avea o singură explicaţie: exista cineva care îi proteja, îi scăpa din mâinile duşmanilor: a fost Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, Domnul cerului şi al pământului, cel care ne-a ales.

O descoperire asemănătoare putem face şi noi, dacă privim în urmă la desfăşurarea vieţii noastre.

Fără frică în faţa lui să-I slujim

În bisericile romanice şi gotice figura maiestuoasă a lui Hristos domină din cupola de deasupra altarului. Mântuitorul este reprezentat ca un împărat roman, cu însemnele puterii. Astăzi, această imagine ne pare triumfalistică, inadaptată la persoana umilă a Mielului lui Dumnezeu. Şi, totuşi, e o imagine care s-a conservat de-a lungul secolelor. Apare deja în primele edificii religioase, după recunoaşterea definitivă a libertăţii de cult pentru Biserică, odată cu edictul din Milano, când creştinii au ieşit din catacombe. Principalii lor persecutori, împăraţii romani, s-au lăsat botezaţi. Imaginea lui Hristos aşezat pe tron pare să spună: "Aici şedeau cei care, cu puterea lor, credeau că pot distruge noua credinţă". Însă nu ei erau adevăraţii guvernatori ai lumii, ci tocmai Acela care, din puterea lor, a fost crucificat. Acum nu mai trebuie să ne temem de nimeni în lume. Totul se află, într-adevăr, în mâinile Atotputernicului (în greacă Pantocrator). Aşadar, nici destinul nostru nu depinde de puternicii acestei lumi, ci numai de El.

Cardinal Tomas Spidlik