LITURGIE

Marţi - Maternitatea Fecioarei Maria
(Lc 1,39-45)

În zilele acelea, Maria a pornit şi s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu. Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!"

Binecuvântată eşti tu între femei

În Biblie se vorbeşte frecvent de binecuvântare. Binecuvântarea este contrariul blestemului. O întâlnim deja chiar la început, în Geneză. Dumnezeu creează peştii în mare, păsările în văzduh, vede că e lucru bun şi îi binecuvântează (Gen 1,22); de aceea ei cresc şi se înmulţesc. Binecuvântarea îi face fertili. Acelaşi lucru se întâmplă la crearea omului. "Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l!" (Gen 1,27-28).

Maria este numită "binecuvântată între femei", adică în ea fertilitatea este la culme, pentru că va da naştere chiar autorului vieţii. Această naştere o va face foarte asemănătoare cu Dumnezeu Tatăl, care din eternitate îl naşte pe Fiul.

Maternitatea în sine este cel mai mare miracol din natură. Maternitatea Fecioarei Maria este reflexul misterului însuşi al lui Dumnezeu şi al vieţii Sale intime.

Săltat-a pruncul de bucurie în pântecele mele

Referindu-se la acest verset, unii autori folosesc termenul de "maternitate apostolică". Tradiţia crede că Sfântul Ioan Botezătorul a fost sanctificat în pântecul mamei sale după vizita Fecioarei Maria, pentru că se recurge la principiul general: cine e sanctificat, sanctifică pe cei cu care vine în contact.

Philon din Alexandria, filosof evreu din timpul lui Hristos, analizează fraza: "cunoaşte-te pe tine însuţi", frază care, în acele vremuri, în şcoli, era considerată ca început al înţelepciunii. El se întreabă: care cunoaştere de sine este mai importantă? Şi răspunde: nu cunoaşterea anatomică a propriului corp, şi nici cea psihologică sau morală. Lucrul cel mai important este a şti ce poate cineva să facă şi ce poate să devină. Şi Philon, deşi nu era creştin, învăţase din lectura Vechiului Testament că cel mai mare privilegiu al omului este să primească cuvântul lui Dumnezeu, să devină divin şi să sfinţească întreaga lume.

Fericită este aceea care a crezut

Când teologii vorbesc despre Maria, ei disting între maternitatea fizică şi cea morală. Fizică înseamnă corporală, este procesul fizic care determină venirea vizibilă a lui Mesia în lume. Maternitatea morală este o realitate spirituală, care survine în primul rând în credinţă. Credinţă înseamnă a primi gândirea divină, a o apropria. Gândurile divine sunt fertile, devin izvor de inspiraţie. Ne dăm seama mai bine dacă le confruntăm cu contrariul lor: gândurile rele şi inutile ne înlănţuiesc în închisoarea limitelor şi inutilităţii noastre, şi ne simţim nefericiţi, tulburaţi. Gândirea divină, dimpotrivă, ne repune pe picioare, ne dă iniţiativă şi forţă. Adesea ea ne schimbă toată viaţa. Sfântul Anton (Abatele) era încă tânăr când a auzit, în biserică, un pasaj al Scripturii care spunea: "Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile" (Mt 19,21). Şi noi ascultăm acelaşi cuvânt, dar ne intră pe-o ureche şi iese pe cealaltă fără a lăsa vreo urmă. Sfântul Anton acceptă gândul ca al său, şi toată viaţa lui se schimbă. Maria acceptă cu încredere cuvintele îngerului şi devine mamă a lui Dumnezeu.

Cardinal Tomas Spidlik