LITURGIE

Luni - Plină de har
(Lc 1,26-38)

În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit". Maria a spus către înger: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" Răspunzând, îngerul i-a spus: "Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Atunci, Maria a spus: "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău". Şi îngerul a plecat de la ea.

Bucură-te, cea plină de har

În vocabularul nostru cuvântul "har" are un sens prevalent religios. În teologie vorbim despre harul sfinţitor, ajutător, sacramental etc. Când îngerul o abordează pe Fecioara Maria cu titlul special de "plină de har", ne gândim de îndată la sanctitatea supremă a Mamei lui Dumnezeu, la a sa concepţie imaculată. Pentru cititorii Evangheliei în limba greacă, cuvântul păstra încă o rezonanţă din uzul profan. Grecul charis înseamnă, originar, frumuseţe, drăgălăşenie. Deci, literalmente, îngerul îi declară Mariei că e cea mai frumoasă. În urechile noastre este un apelativ prea profan. Şi, totuşi, merită să observăm legătura dintre cuvinte. Graţie înseamnă, fără îndoială, frumuseţe, dar frumuseţe eternă, care, în lumea noastră, este mai ales interioară, chiar dacă e destinată să se reveleze în afară. În general oamenii au o cunoaştere superficială asupra frumuseţii; o cunosc pe cea exterioară, care dispare repede. Viaţa spirituală începe cu trezirea sensului pentru frumuseţea lăuntrică, eternă. O remarcase, deja, Platon. Creştinismul deschide ochii. Credinţa ne dezvăluie frumuseţea noilor orizonturi.

Domnul este cu tine

"Domnul este cu voi", "Domnul este cu tine" erau expresii banale de salut pentru evrei, expresii care, mai apoi, au trecut în liturghia noastră, unde se repetă adesea. Ele au un sens profund: sunt urarea către cel pe care îl salutăm ca Domnul să fie cu el, să-i dea graţia sanctificantă. Fecioara Maria este abordată de înger ca plină de graţie, deci Domnul era cu ea într-un fel aparte.

Pentru a înţelege sensul acestei expresii ne vine în ajutor Abraham Lincoln. Cineva i-a spus că, în viaţă, el a combătut mereu de partea lui Dumnezeu. Preşedintele american i-a răspuns: "Sunteţi sigur că şi Dumnezeu a fost de partea sa?"

Cine poate fi vreodată absolut sigur? Evreii erau siguri de prezenţa lui Dumnezeu lângă ei atunci când redepănau istoria poporului lor. Nu ei au fost cei care L-au căutat pe Dumnezeu şi s-au luptat pentru El, ci Dumnezeu a fost cel care i-a căutat şi cel care a combătut de partea lor. Uneori s-au simţit abandonaţi. Dar păstrau în inimă promisiunea că, la sfârşitul istoriei, le va fi dat lor Emanuel (Is 7,14), adică Dumnezeu cu noi, fiul Mariei şi al lui Dumnezeu.

Vei naşte Fiu

Maria este apogeul istoriei lui Israel. Dumnezeu a coborât pe pământ, este cu noi şi printre noi, dar a venit într-un mod cu totul aparte. Pe Sinai s-a manifestat prin tunete şi fulgere. Oamenii se temeau de El; a-L vedea pe Dumnezeu însemna a muri (Is 6,5). Dar nimeni nu se teme de un nou născut; iar Dumnezeu a venit tocmai aşa, în slăbiciune. Mai este încă un element foarte important: El nu vine singur: o femeie Îl naşte, deci e simultan Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al omului.

Acest adevăr fundamental al credinţei noastre este programul întregii vieţi spirituale creştine. Orice bine pe care îl împlinim îşi are originea în graţia lui Dumnezeu, care ne-a inspirat această faptă bună şi ne-a dat putere pentru a o realiza. Dar el este, concomitent, şi opera noastră, un act al nostru, ca şi cum ar fi un fiu de-al nostru. Vedem asta mai ales în rugăciune. Spiritul Sfânt deschide cerurile pentru rugăciune, dar noi o recităm şi o trăim pe pământ. Noi toţi luăm parte la misterul Mariei: binele din lume provine de la Dumnezeu care e în noi, pentru că Dumnezeu este cu noi.

Cardinal Tomas Spidlik