LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Joi - Mărturia lui Isus despre Ioan
(Lc 7,24-30; cf. Mt 11,11-13)

Când au plecat trimișii lui Ioan, a început să spună către mulțimi despre Ioan: "Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie legănată de vânt? Dar ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce sunt îmbrăcați în haine scumpe și trăiesc în desfătare sunt în palate regale. Dar ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, și mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care s-a scris: Iată, îl trimit pe îngerul meu înaintea feței tale, care va pregăti calea înaintea ta. Căci eu vă spun: nimeni dintre cei născuți din femeie nu este mai mare decât Ioan; însă cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Tot poporul care-l asculta și vameșii l-au recunoscut pe Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Dar fariseii și învățații Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu cu privire la ei, căci nu s-au lăsat botezați de el.

 

Ce-ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?

Tradiția orientală îl consideră pe Ioan Botezătorul ca fondator al vieții monastice, deoarece încă de tânăr el ar fi trăit în deșert. Astăzi unii sunt de părere că a primit o educație ascetică la Qumram, pe malurile Mării Moarte, unde trăiau așa-numiții esenieni, care practicau o viață de tip monastic.

Cert e că Ioan, atunci când a început să predice, a făcut o mare impresie. Într-o societate care se agita numai pentru a mânca, a se îmbrăca și a se distra, iată că sosește un om indiferent la toate aceste lucruri, care arată pe viu că adevăratele nevoi ale corpului sunt puține și ajunge puțin pentru a le satisface. Tot timpul care rămâne, și e mult, poate fi folosit gândindu-ne la Dumnezeu. Asceții de pretutindeni și din toate religiile văd în realizarea acestui ideal misiunea lor în societate. Nu disprețuiesc pe nimeni și nici opțiunile nimănui, dar pentru ei înșiși aleg să trăiască fără gândul la nevoile materiale, înălțându-și mintea la idealul pur. Prin ei se arată până la ce culmi poate ajunge măreția omului.

 

El este cel care a fost anunțat de proorocul Isaia când a zis: "Iată glasul celui ce strigă în pustie"

Ascetismul nu e un fenomen tipic creștin. Exista din vechile timpuri în Egipt, în India, în Extremul Orient. Fundamentul său e simplu: este căutarea înțelepciunii. E înțelept cine știe să distingă ceea ce e important de ceea ce e secundar, cine știe să acorde precedență sufletului mai degrabă decât corpului, intereselor eterne mai degrabă decât celor vremelnice și trecătoare. Nu toți asceții sunt religioși. Există asceți umaniști, ba chiar și atei care știu să sacrifice mult pentru idealurile lor. Dar e tragic dacă atari idealuri se dovedesc, la urmă, false, simple iluzii.

Ascetismul biblic pleacă de la o altă presupoziție. El e unul și același cu viața profetică. Profetul este un om trimis de Dumnezeu pentru a împlini o mare lucrare, și, prin urmare, sacrifică tot ce constituie un obstacol în calea acestei misiuni. El are plăcuta certitudine că sacrificiile sale nu sunt în zadar, că nu urmărește o zână înșelătoare; nu are nici un fanatism. Dumnezeu îi arată unde să meargă, iar el înaintează încrezător pe drumul său.

 

Îți va pregăti calea de dinaintea Ta

Cât efort costă să pregătești o nuntă, o întrunire familială, o petrecere! Dar îl cheltuim bucuroși pentru că așteptăm cu încîntare momentul. Iată un alt aspect al ascetismului creștin: așteptarea, expectativa escatologică. Acel ceva la care am renunțat va reveni într-o formă încă și mai frumoasă.

Și vechea uzanță a postului de dinaintea marilor sărbători este un simbol al speranței creștine. Sau scandarea timpului: după cele șapte zile ale săptămânii, care semnifică viața terestră, o așteptăm pe "cea de a opta", ziua bucuriei eterne, a vieții veșnice. Astfel înțelegem că greutățile din viața noastră, fie ea lungă sau scurtă, sunt nimic în comparație cu viața eternă. Cine o așteaptă dă un sens deplin vieții sale și trăiește o bucurie firească până și în mijlocul dificultăților. Va putea fi și neliniștit, dar e acea neliniște inseparabilă de dinamismul vieții, care găsește bucurie și în sacrificiu. Un creștin nu va putea fi trist, nici dacă viața lui se scurge în permanente renunțări. Speranța în ziua de mâine dă sens și bucurie vieții de azi.

Cardinal Tomas Spidlik
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire