LITURGIE

Miercuri - Întrebarea Sfântului Ioan Botezătorul
(Lc 7,19-23; Mt 11,2-25)

Şi i-a trimis la Domnul, spunând: "Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?" Când au ajuns la el, bărbaţii aceia i-au spus: "Ioan Botezătorul ne-a trimis la tine, spunând: «Tu eşti acela care trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?»" În ceasul acela îi vindecase pe mulţi de boli, de infirmităţi şi de duhuri rele, iar multor orbi le dăruise vederea.Atunci le-a răspuns: "Mergeţi şi spuneţi lui Ioan ceea ce aţi văzut şi aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună şi fericit este cel care nu se scandalizează de mine".

Tu eşti Cel ce va să vină?

Aşteptarea este semn de viaţă. Când mă duc să mă culc, sper că mă voi trezi a doua zi dimineaţa. La începutul unei noi zile ne punem pe lucru şi sperăm să ne odihnim seara. Cine nu mai aşteaptă nimic, într-un anumit sens nu mai trăieşte, e, din punct de vedere psihologic, mort. Desigur, aşteptările sunt de diverse tipuri, în funcţie de gradul de succes în viaţă. Cea mai simplă este aşteptarea zilei de mâine, speranţa că viaţa va continua, că pentru mine nu e încă terminată. Dar, în sine, acest comportament este fără conţinut. De aceea nutrim speranţa că mâine se va întâmpla ceva bun. Înaintînd în viaţă, această speranţă devine mai concretă: unii speră să facă o frumoasă carieră, unii să-şi construiască o casă, unii să câştige la pronosport, unii să termine de scris cartea la care lucrează. Toate sunt speranţe parţiale, dar dacă nu se împlinesc, ne întristăm, iar dacă se împlinesc avem sentimentul că viaţa s-a sfârşit şi nu mai e nimic de aşteptat. Şi totuşi, viaţa e mare şi mari sunt speranţele ei. Toţi evreii îşi puneau speranţele în aceeaşi promisiune: venirea lui Mesia. Dar Hristos este, şi pentru creştini, singurul conţinut deplin al speranţei vieţii.

Sau pe altul să aşteptăm?

Evreii aşteptau venirea lui Hristos; noi, creştinii, credem că a venit deja. Dar această venire a fost doar începutul istoriei Noului Testament. La sfârşitul veacurilor, El se va întoarce iarăşi în slavă. Câteodată teologii se întreabă: "A doua venire va însemna vestirea definitivă a sensului istoriei noastre? Nu s-ar putea, oare, să mai apară încă un Mesia, iar după Vechiul şi Noul Testament să urmeze un al treilea testament, o revelare încă şi mai completă a lui Dumnezeu?"

Răspunsul la aceste întrebări este negativ. Credem că Isus este cuvântul întrupat al lui Dumnezeu. Cu acest Cuvânt, Dumnezeu a spus tot ce vroia să le reveleze oamenilor. Asta nu înseamnă că ei au şi înţeles. În înţelegerea lui Hristos, noi înşine şi toată Biserica trebuie să creştem progresiv.

Adesea auzim spunându-se: "Biserica se schimbă, nu mai e ce-a fost". Tot ceea ce creşte are două aspecte: se schimbă şi rămâne la fel. Şi noi suntem mult schimbaţi faţă de tinereţea noastră, şi totuşi rămânem aceeaşi persoană. La fel e şi cu toate schimbările din Biserică. În ea e prezent Hristos viu, Hristos cel de ieri, azi şi de totdeauna, Hristos care creşte până la deplinătatea Sa.

Hristos "stă să vină"

În Crez recităm fraza: "Va veni să judece viii şi morţii". De obicei o înţelegem într-un mod simplu: la capătul secolelor, Fiul Omului va apărea pe norii cerului (Mt 24,30) pentru a încheia evoluţia lumii printr-un act solemn. În icoane, scena e reprezentată cam în acest fel: în înalturi sunt îngerii, care închid cercul bolţii cereşti cu soarele, luna, stelele. Se sfârşeşte lumea care a început prin facerea cerului şi a pământului (Gen 1,1). E de la sine înţeles că e vorba de o reprezentare imaginară care nu trebuie luată a la lettre, dar nu putem vorbi despre aceste mari mistere altcumva decât prin intermediul imaginilor.

Echivocul se naşte din traducerea textului grecesc al Crezului: "va veni", care ne duce într-un viitor foarte îndepărtat. Dimpotrivă, atât termenul originar latin, cât şi cel grec au un sens prezent, ne pun în prezenţa lui Hristos care "vine", care, deci, încet, dar sigur pătrunde în lumea noastră, chiar dacă asta se întâmplă în mod invizibil. Orice faptă bună, orice rugăciune constituie o parte din marea venire a lui Hristos din momentul final al timpului. Zi după zi, Hristos ne e tot mai aproape, iar aşteptarea devine, cu fiecare zi, tot mai intensă.

Cardinal Tomas Spidlik