LITURGIE

III. Şarpele şi Mielul

Dacă ar fi să dau un titlu predicii din seara aceasta, titlul ar fi: Şarpele şi Mielul. Titlul care ar putea să ne ducă cu mintea la vreo fabulă a lui Esop sau a lui Lafontaine, dar în realitate vrea să ne să ne spună cu totul altceva. Este vorba de luptă crâncenă purtată între Satana, ispititorul pe care Sfânta Scriptură îl prezintă sub imaginea unui şarpe şi Fiul femeii, Cristos pe care Ioan Botezătorul îl numeşte Fiul lui Dumnezeu, Mielul de jertfă care a luat asupra sa păcatele lumii spre a le ispăşi în trupul său, pe cruce. Lupta dintre şarpe şi Miel s-a terminat cu victoria Mielului pe Calvar. Vechile icoane îl reprezentau pe Cristos răstignit la marginea unei grădini: grădina lui Iosif din Arimateea în care Isus avea să fie înmormântat, amintind de grădina paradisului pământesc din care Adam fusese izgonit. Capătul crucii adânc înfipt în pământ atingea ţeasta, căpăţâna lui Adam. Nu întâmplător colina răstignirii se numea Calvar sau Golgota, ceea ce înseamnă căpăţână. Jos la picioarele lui Isus şarpele încolăcit în jurul crucii mort din cauza sângelui supt din trupul lui Isus după ce l-a muşcat provocându-i numeroase răni.

După ce Satana a reuşit să-l separe pe om de Dumnezeu, el a reuşit în mod misterios să exercite asupra omenirii o pseudo-suveranitate. De aceea Isus avea să-l numească principele, stăpânul acestei lumi, iar sfântul Pavel îl numeşte Dumnezeu acestei lumi (Şi se consideră ca atare: cunoaştem oferta pe care o făcea în evanghelie ispitirilor: Iată, toate împărăţiile pământului cu toată strălucirea lor ţi le dau ţie dacă te închini mie. Căci toate sunt ale mele, îmi aparţin).

Pe cruce, pe Calvar, uzurpatorul a primit lovitura de moarte. "Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului" (1In 3,8). Autorul scrisorii către Evrei scrie: "El, Cristos, prin moartea sa l-a nimicit pe cel care avea puterea asupra morţii adică pe diavol" (2,14).

Dacă după ce am citit evanghelia am vorbi despre Cristos fără a vorbi despre războiul permanent pe care l-a dus cu Satana e ca şi cum am vorbi despre Napoleon fără a vorbi ceva despre războiul lui.

Războiul public, deschis, a început în pustiu, după primirea botezului în Iordan, cu cele trei ispitiri:

- Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu fă cutare şi cutare.

Mai pe înţelesul nostru, strategia Satanei era aceasta:

- Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu şi vrei să fii Salvatorul lumii, renunţă a ceea ce a hotărât Tatăl; suferinţa, umilinţă, cruce, vărsarea sângelui, moartea, şi ia în mână armele pe care înţelepciunea omenească ţi le recomandă când vrea să învingă şi să obţină succese: banul, reputaţia, forţa, armamentele: toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor ţi le dau ţie.

Într-una din zile Isus le-a spus ucenicilor că El, Fiul Omului, trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât. Petru l-a tras deoparte şi a început să-l dojenească: "Doamne, ferească Dumnezeu să ţi se întâmple aşa ceva"; - Cum poţi să vorbeşti în felul acesta? Tu ai toate armele succesului: ai darul vorbirii cu care fascinezi mulţimile, care pentru a te asculta te urmează zile de-a rândul uitând şi de mâncare şi care e gata orişicând să te proclame rege; ai atâta ştiinţă că îi laşi fără replică pe fariseii şi pe cărturarii care se pretind savanţi, ai puterea de a face minuni, de a învia morţii? Cine se poate atinge de tine să-ţi facă vreun rău? Răspunsul cade ca un fulger: Pleacă de la mine, Satană... Satana îi inspira lui Petru aceste cuvinte. Apoi îndreptându-se către popor: - Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.

Spune evanghelistul că diavolul, după ce a fost respins de Isus în pustiu, după cele trei ispitiri, l-a lăsat pentru un timp în pace. Pentru un timp numai, căci în Vinerea Mare pe Calvar şi-a reluat atacul cu forţe reînnoite.

De trei ori repetase în pustiu: dacă eşti fiul lui Dumnezeuź de trei ori repetă pe Calvar prin gura arhiereilor, prin gura soldaţilor romani, prin gura tâlharului răstignit la stânga: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, dă-te jos de cruce. S-ar fi putut da; i-ar fi putut face una cu pământul pe toţi... Să-i calce în picioare... Dar nu a făcut-o. Lucru absurd, ridicol, după calculele minţii şi după criteriile înţelepciunii omeneşti. Dar Dumnezeu hotărâse să salveze omenirea nu prin demonstraţie de forţă, ci prin suferinţă. Corintenilor care ar fi aşteptat poate de la sfântul Pavel să le expună un mare tratat de filozofie, vreo nouă născocire a minţi omeneşti, apostolul le scrie: nici nu mi-a trecut prin minte că ştiu printre voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe acesta răstignitź căci noi îl predicăm pe Isus Cristos cel răstignit: scandal pentru evrei, nebunie pentru păgâni: dar pentru cei chemaţi la mântuire este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu (1 Cor. 1-2).

Cărţile de istorie sunt pline de războaie şi victorii glorioase; cea mai glorioasă victorie din istoria omenirii a avut loc pe calvar când Mielul a învins şarpele înfăptuindu-se astfel mântuirea lumii. Sfântul Ioan în apocalipsul său ne descrie cântarea de bucurie care se cântă fără încetare în ceruri: "vrednic este Mielul care a fost înjunghiat ca să primească puterea şi bogăţia, înţelepciunea şi tăria, cinste, slava şi mărirea" (5,12).

Prin sângele lui Cristos suntem iertaţi suntem salvaţi noi cei răniţi de atâtea păcate, suntem recuperaţi pentru viaţa supranaturală.

Am avut cu toţii ocazia să intrăm într-un salon de reanimare şi să vedem bolnavii în care abia pâlpâie viaţa, cu nişte ace înfipte în mâini; printr-un furtunaş le vine sânge dintr-un vas de deasupra capului: li se face perfuzie. La sfântul Botez noi cei grav răniţi am fost conectaţi la rănile lui Cristos. E o perfuzie continuă care ni se face. Sângele lui Cristos ni se transmite apoi mereu prin nişte conducte, prin sfintele sacramente, mai ales prin sfânta euharistie când mâncăm trupul Domnului şi bem sângele lui. Un cunoscut savant din zilele noastre a reuşit să realizeze un lucru extraordinar: a reuşit să creeze o nouă varietate de garoafe trecându-le prin câmpul radioactiv al unui mare reactor nuclear. Garoafele erau la origine de culoare albă. Au devenit roşii purpurii. Toate celulele au fost modificate, transformate, şi în forma aceasta avea să se perpetueze noua varietate de garoafe. Ne învaţă sfântul Pavel că prin botez noi am fost înmormântaţi în moartea, în sângele lui Isus, am fost trecuţi ca să spun aşa, prin câmpul radioactivi al sângelui lui Cristos şi am fost complet transformaţi, ne-am renăscut la o viaţă nouă, omul cel nou, dator să ducă o viaţă nouă conform promisiunilor făcute la botez: mă lepăd de satana şi de toate faptele lui şi de toată mândria lui. Cristos şi-a vărsat sângele pentru noi şi pentru mântuirea noastră, dar prin aceasta noi nu suntem încă neapărat salvaţi, căci noi prin păcat putem zădărnici. Sângele lui Cristos; prin păcat distrugem, ca să spun aşa, acele furtunaşe cu care la botez am fost conectaţi la rănile lui Cristos; perfuzia, pătrunderea în noi a sângelui salvator al lui Cristos e stopată, e întreruptă. Şi în acest caz calitatea noastră de botezaţi, de creştini, e un motiv în plus de osândă.

O povestire din literatura vechilor anahoreţi ai Egiptului ne spune că într-o zi sfântul Macariu a dat peste craniu unui mort. A început un dialog cu el:

- Al cui cap eşti?