LITURGIE

POSTURILE DIN CURSUL ANULUI BISERICESC

4. Postul în creştinismul primar. Primele reglementări privitoare la post

În primele zile ale creştinismului nu găsim prescripţii precise cu privire la timpul (datele) şi formele practicării postului. Primii creştini au postit, probabil, după obiceiul iudaic, dar trebuie subliniat că Biserica creştină n-a adoptat nici unul din posturile evreilor.

Dacă, la început, postul era practicat ca un act de pietate personală, lăsat la libera voie şi la râvna religioasă sau la posibilităţile fiecăruia, cu timpul conducerea Bisericii a formulat treptat reguli şi îndrumări, mai mult sau mai puţin precise şi obligatorii pentru toţi în această privinţă, reglementând timpul, durata şi felul postirii, precum se va vedea mai departe. Astfel de norme apar mai ales din sec. IV înainte, concomintent cu reglementarea disciplinei catehumenatului şi a penitenţei şi cu desăvârşirea organizării Bisericii, după creştinarea totală a păgânilor din cuprinsul imperiului roman. Totuşi, preocupări pentru reglementarea disciplinei postului găsim în Biserică foarte de timpuriu, şi anume încă de la sfârşitul secolului I.

Astfel, primele prescripţii cu privire la post se găsesc în Didahia (învăţătura) celor 12 apostoli (cap. VIII), care fixează zilele de miercuri şi de vineri ca zile de post pentru creştini, în locul postului iudaic de luni şi joi. Mai târziu, Canoanele Apostolice (66 şi 69), Didascalia (cap. XXI) şi Constituţiile Apostolice prescriu postul înainte de hirotonie, practicat încă din epoca apostolică (vezi Fapte XIII, 2-3), înainte de botez şi de împărtăşire, înainte de Paşti, postul pentru penitenţi, precum şi posturile de miercuri şi vineri şi cele din preajma sărbătorilor mari. La început, întrucât Sfânta Euharistie se săvârşea seara, creştinii posteau ziua întreagă, abţinându-se cu totul de la mâncare şi băutură (adică ajunau). Din scrierile lui Tertulian, ca si din alte documente posterioare, rezultă că postul nu era totdeauna sau peste tot la fel de aspru şi de lung.

Fiind împreunat cu căinţă şi zdrobire de inimă, postul era interzis în zilele de bucurie, ca duminica, şi de sărbători mari, ca Naşterea Domnului, Bobotează (Arătarea Domnului), Învierea şi Pogorârea Sfântului Duh. Creştinii nu posteau, de asemenea, joia, care la evrei era zi de post, iar la păgâni era închinată zeului Jupiter.

Cu vremea, dispoziţiile oficiale care reglementează disciplina postului se înmulţesc treptat, ele fiind numeroase mai ales în canoanele sinoadelor ecumenice şi locale şi ale Părinţilor bisericeşti. În Biserica Răsăriteană ele se fixează definitiv şi se uniformizează peste tot mai ales în epoca premergătoare marii schisme (secolele VIII-IX), cristalizându-se în rânduiala posturilor şi ajunărilor, pe care vom expune-o mai departe.