LITURGIE

POSTURILE DIN CURSUL ANULUI BISERICESC

1. Ce este postul? Diferite păreri despre originea lui

Pe lângă instituţia sacră a sărbătorilor, despre care am vorbit până acum, o altă rânduială disciplinară cu care Biserica îndrumează viaţa credincioşilor ei pe căile adevăratei trăiri creştine, ale virtuţii si ale cinstirii de Dumnezeu este aceea a posturilor din cursul anului bisericesc.

Postul, adică abţinerea totală sau parţială de la anumite alimente, pe un timp mai lung sau mai scurt, este o practică existentă, în diferite forme, în mai toate religiile, vechi şi noi, ale omenirii.

Asupra originii postului părerile sunt împărţite. Cei mai mulţi îl leagă de cultul morţilor din vremuri străvechi. Astfel, după unii, postul îşi are originea în sacrificiile de animale, care erau aduse pentru cei morţi şi de care cei vii nu trebuiau să se atingă. Alţii cred că durerea pricinuită de moartea fiinţelor dragi a avut ca urmare firească neglijarea mâncării si băuturii, ceea ce cu timpul a devenit un semn convenţional de doliu, făcând astfel parte din riturile legate de cultul morţilor. Unii cred că originea postului ar trebui căutată în frica de contaminare; atingerea obiectelor sau consumarea alimentelor contaminate de mort ar fi produs o mare frică, lucru care ar fi determinat familia la abţinerea, pe un anumit timp, de la mâncare şi băutură; deci şi aici ar fi vorba de o practică tot în legătură cu cultul morţilor. În fine, unii cred că originea postului trebuie căutată într-o simplă practică de sobrietate şi de temperanţă, recomandată si uneori experimentată de marii înţelepţi, filosofi sau întemeietori de religii. De la acest post igienic s-ar fi ajuns la ideea unui post cu caracter religios, mai ales pentru faptul că, în anumite cazuri, postul a prilejuit viziuni religioase. Uneori el este practicat ca un exerciţiu de penitenţă, alteori ca un mijloc de pregătire pentru săvârşirea unor acte religioase sau unor fapte importante din viaţă, alteori ca un rit de doliu (formă de exprimare a durerii sau a tristeţii) sau de purificare (curăţire). Uneori a fost considerat si practicat ca un mijloc pentru a avea viziuni, alteori - dezbrăcat complet de caracterul religios - se practică pur şi simplu ca un mijloc igienic pentru refacerea sau păstrarea sănătăţii fizice, fiind recomandat ca atare chiar de ştiinţa medicală.