LITURGIE

ANUL LITURGIC

Ciclul temporal

Timpul de peste an sau ciclul temporal este format din 33 sau 34 de săptămâni şi cuprinde două perioade: de luni după Botezul Domnului până la Miercurea Cenuşii şi de luni după Rusalii până la Advent. În ciclul temporal sunt patru solemnităţi mobile care variază în funcţie de data Paştelui. Acestea sunt: Sfânta Treime, Preasfântul Trup şi Sânge al lui Cristos, Inima Preasfântă a lui Isus şi Cristos Rege.

Sfânta Treime

Această solemnitate a fost celebrată dintotdeauna în prima duminică după Rusalii. În jurul anului 800, Sfântul Benedict (t 821), renumitul abate de Aniane (Franţa), a dedicat Sfintei Treimi biserica mănăstirii sale împreună cu altarul principal, iar alături de acesta a ridicat alte trei altare. Altarul principal îl simboliza pe Dumnezeul unic, celelalte trei altare reprezentau cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Sărbătoarea Sfintei Treimi a început să fie celebrată pentru prima dată la mănăstirea din Cluny şi în alte mănăstiri din Franţa în jurul anului 1000. Papa loan al XXII-lea, în 1334, în timp ce se afla în exil la Avignon (Franţa), a impus-o întregii Biserici.

Preasfântul Trup şi Sânge al lui Cristos (Joia Verde)

Această solemnitate este celebrată în prima zi de Joi după solemnitatea Sfintei Treimi. La apariţia acestei sărbători, o mare contribuţie a avut-o o călugăriţă belgiană, fericita luliana de Mont Cornillon din dieceza de Liege, care, începând cu anul 1208 a avut o serie de vedenii. Fiind în extaz în timpul rugăciunii, a văzut luna strălucind de o lumină albă, cu excepţia unei porţiuni unde apărea o pată întunecoasă. Dumnezeu i-a dat de înţeles că acea pată reprezenta lipsa în Biserică a unei sărbători în cinstea Sfântului Sacrament. Sărbătoarea a fost introdusă mai întâi în dieceza de Liege. Sărbătoarea, cu procesiunea respectivă, a fost extinsă la întreaga Biserică în anul 1264 de Papa Urban al IV-lea în urma minunii de la Bolsena, când un preot, în timp ce celebra Liturghia, la prefacere a văzut cu ochii pâinea prefăcută în carne, iar sângele din potir a pătat corporalul, altarul şi pietrele pardoselii.

Inima Preasfântă a lui Isus

Cultul Inimii lui Isus a înflorit o dată cu apariţiile pe care le-a avut Sfânta Margareta Alacoque (+ 1690), călugăriţă vizitandină de la mănăstirea Paray-le-Monial (Franţa). Sărbătoarea însă a fost aprobată pentru întreaga Biserică abia în 1856 de către Papa Pius al IX-lea, fixând-o pentru ziua de vineri după octava sărbătorii Trupului Domnului.

Cristos Rege

Solemnitatea lui Cristos Regele universului este celebrată în ultima duminică a anului liturgic. A fost orânduită de Papa Pius al Xl-lea în 1925 cu ocazia împlinirii a 1600 de ani de la primul conciliu ecumenic din Niceea (325). Pius al Xl-lea a fost determinat să orânduiască această nouă sărbătoare de realitatea tristă a apostaziei generale a naţiunilor şi a laicizării statelor moderne care nu-l mai recunosc pe Cristos ca Rege şi Stăpân al indivizilor şi al societăţii.

Sărbători mai mici din ciclul temporal

Printre sărbătorile secundare din ciclul temporal se numără:

Schimbarea la faţă a lui Isus Cristos (6 august).

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie). Sărbătoarea îşi are originea la Ierusalim. În ziua de 13 septembrie a anului 335, a fost sfinţită la Ierusalim dubla bazilică a Învierii şi a Răstignirii, construită de împăratul Constantin. În ziua următoare, 14 septembrie, episcopul Ierusalimului a înălţat crucea Mântuitorului şi a înfăţişat-o poporului spre venerare.

Cele patru anotimpuri (Quattuor tempora). Este vorba de zilele de miercuri, vineri şi sâmbătă din patru săptămâni din cursul anului care aproximativ coincid cu începutul celor patru anotimpuri, zile consacrate în mod special rugăciunii, postului şi faptelor bune. Iniţial erau dedicate sfinţirii celor patru anotimpuri.

Potrivit normelor liturgice actuale, revine conferinţei episcopale sarcina de a stabili zilele şi modul de celebrare a celor patru anotimpuri.