LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IX: CULTUL ŞI SĂRBĂTORILE SFINŢILOR

9. Apostolii. Sfinţii Petru şi Pavel

Deşi, după cum se observă sfântul Pavel, Biserica este întemeiată pe temelia apostolilor, avându-l ca piatră unghiulară pe Isus Cristos, activitatea misionară a celor 12 apostoli, după răspândirea lor în lume, a lăsat urme slabe în tradiţia istorică şi acestea adesea umbrite de legendă. Cea mai veche culegere de legende apocrife referitoare la apostoli, limitată doar la cinci dintre ei - este atribuită unui oarecare Leucius Chorinus, gnostic din secolul III; s-a pierdut în întregime. O a doua culegere, cuprinzându-i pe toţi apostolii, e în limba latină şi datează din secolul VI; e anonimă.

Veneraţia pe care Biserica antică a avut-o faţă de apostoli a fost determinată de demnitatea misiunii care le-a fost încredinţată mai mult decât de consideraţii personale proprii fiecăruia. Ca atare cultul lor, cu excepţia celor dintâi, a fost un cult colectiv exprimat abia prin cei 12 miei simbolici pictaţi pe bolta absidiei bisericilor şi prin introducerea timpurie a numelor lor în canonul liturghiei.

Împăratul Constantin a ridicat la Bizanţ o biserică în cinstea tuturor apostolilor în care a şi fost înmormântat. Iustinian a reconstruit această biserică şi a consacrat-o din nou la 29 iunie 550, în sărbătoarea Principilor Apostolilor ceea ce a contribuit la răspândirea cultului apostolilor în general, deoarece Constanţiu, a îmbogăţit-o cu relicve ale apostolilor. Datorită influenţei bizantine găsim la Roma în secolul VI o comemorare generală a apostolilor fixată în octava sărbătorilor sfinţilor Petru şi Pavel, a cărei liturgie o găsim în sacramentarul Leonian.

O sărbătoare aparte în liturghia romană, au avut la început numai apostolii Petru şi Pavel, apoi ceva mai târziu sfântul Andrei al cărui oficiu, în ceea ce priveşte lecturile, s-a inspirat din scrisoarea apocrifă intitulată "Scrisoarea preoţilor şi a diaconilor din Ahaia", în care se povesteşte patima sa. Reforma gregoriană a mai introdus sărbătoarea sfinţilor Iacob şi Filip (1 mai) şi pe aceea a sfântului Ioan ante Portam latinam (6 mai). Aceste două sărbători au apărut ca urmare a consacrării a două bazilici în cinstea lor la Roma. O tradiţie spune că în faţa porţii Latine, sfântul Ioan ar fi suferit martiriul.

Abia în perioada Carolingiană, încetul cu încetul, fiecare dintre apostoli a intrat separat în canonul liturgic, în timp ce vechea comemorare generală a apostolilor a dispărut.

Biserica romană nu i-a separat niciodată pe cei doi mari apostoli Petru şi Pavel: i-a comemorat întotdeauna împreună. Cele mai vechi documente ni-i prezintă totdeauna asociaţi la aceleaşi onoruri liturgice. Nu era numai o idee romană, ci ideea comună a tuturor sfinţilor părinţi că cei doi fondatori ai Bisericii romane nu trebuiau fi separaţi. Sfântul Leon cel Mare spunea: "De quorum meritis atque virtutibus; nihil diversum, nihil debemus sentire discretum; quies illos et electio pares, et labor similes, et finis fecit aqualas".

O medalie de bronz din secolul II păstrată în muzeele Vaticanului, dacă este autentică, prezintă capetele celor doi apostoli aşezate faţă în faţă.

O pictură din catacombe îl prezintă pe Cristos înmânându-i lui Petru legea, în timp ce Pavel asistă la acest act solemn.

Ciclul de mozaicuri care împodobeau vechea bazilică a sfântului Petru îi prezintă pe cei doi apostoli combătându-l pe Simon Magul în faţa lui Nero şi se termină cu scena răstignirii sfântului Petru şi a decapitării sfântului Pavel.

Pe arcul triumfal din S.M. Maggiore, Sixt XIII prezintă, printre altele, tronul pregătit şi împodobit pentru a doua venire a lui Cristos: de o parte şi de alta se văd cei doi apostoli în calitate de mari asesori la judecata divină.

Roma avea motive speciale de a-i sărbători împreună pe cei doi apostoli: era sărbătoarea ei deosebită, naşterea ei pentru creştinism, însemna triumful crucii asupra zeilor falşi şi mincinoşi. Acest lucru îl scoate bine în evidenţă sfântul Leon într-una din predicile sale: "Hodierna festivitas, praeter illam reverentiam quam toto terrarum ore promeruit, speciali et propria nostrae. Urbis exultatione neveranda est, ut, ubi praeciporum apostolorom glorificatus est exitus ibi, in die martyrii eorum, sit laetitia principatus. Isti enim sunt viri, per quos tibi evangelium Christi Roma resplenduit, et quae erat magistra erroris, facta est discipula vestitatis".

Prima mărturie sigură a comemorării celor doi apostoli la 29 iunie o avem în "Depositio martyrium" filocaliană, din secolul III: III Kalendas Iulii, Petri in catacumbas at Pauli Ostiensa, Basso Consulibus.

În secolul următor Martirologiul Ieronimian notează: "Romae, via Aurelia, natale sanctorum Apostolorum Petri et Pauli, Petri in Vaticano, Pauli in via Ostiensi, utriusque in Catacumbes, passi sunt sub Nerone, Bosso et Tusco Consulibus".

Rezultă că sărbătoarea de la 29 iunie avea trei staţiuni liturgice diferite: la sfântul Petru pe via Aurelia, la Catacombe pe via Appia şi la sfântul Pavel pe via Ostia.

Prima staţiune avea loc în maiestuoasa bazilică pe care Constantin o ridicase în 326 pe mormântul sfântului Petru, la poalele colinei Vaticanului, la mică distanţă de locul unde a fost ucis. De curând, în urma săpăturilor arheologice iniţiate de Pius XII s-a putut reconstitui mormântul iniţial al sfântului Petru. Mozaicul pe care arcul triumfal al măreţului edificiu îl reprezintă pe Constantin oferindu-i Mântuitorului şi sfântului Petru macheta bazilicii de curând construite. Uriaşul sanctuar cu cinci navate separate de şirul de coloane superbe întrecea cu mult în dimensiuni toate bazilicile construite de Constantin în Roma pe mormintele martirilor.

Rufinus (+410) care a putut contempla grandiosul edificiu în splendoarea sa originală în a doua jumătate a secolului IV îl numeşte «splendissimum monumentum».

Bazilica vaticană, nu atât pentru măreţia şi bogăţia ei, cât mai ales pentru faptul că posedă rămăşiţele pământeşti ale sfântului Petru, a fost întotdeauna locul spre care s-au îndreptat mulţimile nesfârşite ale pelerinilor "de extremis mundi partibus, cum se exprimă sfântul Leon cel Mare, austeritatem acerrimi itineris, neque prolixitatis terrae spatia metuentue". In secolul V papa Simplicius a instituit un colegiu de preoţi pentru serviciile religioase ale pelerinilor. Această bazilică s-a bucurat de un prestigiu religios şi liturgic unic între toate bisericile din Roma. Aici în preajma fondatorului bisericii Romei au fost înmormântaţi primii săi succesori. Aici noul pontif îşi iniţia pontificatul şi tot aici îl încheia cu înmormântarea. In bazilica vaticană papa celebra serviciile religioase la marile sărbători ale anului, numai aici erau consacraţi preoţii şi diaconii romani, aici de obicei boteza şi miruia, şezând pe aceeaşi sella gestatoria confessionis Apostolicae pe care conform tradiţiei, şezuse şi sfântul Petru. Era centrul unităţii credinţei şi casa Părintelui comun, unde pe lângă pelerinii străini, în sărbătoarea sfântului Petru era prezent tot poporul din Roma. Mormântul sfântului Petru exercită o fascinaţie profundă asupra inimilor creştinilor. Sfântul Paulin de Nola (+433) mergea în fiecare an în pelerinaj la sărbătoarea celor doi apostoli şi îi scrie prietenului său sfântul Augustin: "Fantae enim illic turbae erant!".

Prudentius, poetul venit din Spania la Roma în 398, exprimă în versuri entuziasmul pelerinilor de care s-a lăsat contaminat:

"Plus solito coeunt ad gaudia; dic, amice, quid sit;
Roman per omnem cursitant ovantque;
Festus Apostolici nobis redit hic dies triumphi

Si apoi salută Tibrul, ale cărui maluri sunt sfinţite, deoarece apele ating sfintele morminte:
Dividit ossa duorum Tibris sacer, ex utraque ripa
Inter sacrata dum fluit sepulcra.
Dextera Petrum regio tectis tenet aureis receptum,
..................................................
Canens oliva murmurans fluento.
..................................................
Parte alia titulum Pauli via servat ostiensis
Qua stringit omnis uspitem sinistrum.
Regia pompa loci est; princeps bonus has sacravit arces,
Lusitque magnis ambitum talentis.
........................................................
Haec didicisse sat est Romae tibi; tu domun reversus,
Diem bifestum, sic colas, memento.

Sărbătoarea avea o dublă vigilie, una celebrată la bazilica sfântului Petru, a doua la cea a sfântului Pavel încredinţată călugărilor benedictini.

A doua staţiune, ad catacumbas, se celebra pe via Apia unde în secolul IV se ridicase o biserică în onoarea celor doi apostoli, Bazilica apostolorum, numită mai târziu bazilica sfântului Sebastian, deoarece în ea a fost înmormântat acest martir.

Originea şi motivul acestei Memoria Apostolorum rămâne deocamdată o problemă neelucidată complet.

Unii presupun că se explică prin depunerea temporară a trupurilor celor doi apostoli petrecută în 258 sau puţin mai înainte, pentru a le sustrage unei eventuale profanări în timpul prigoanei lui Valerian, sau pentru a evita furarea lor în urma unor conflicte iscate între elementul oriental şi cel occidental în sânul bisericii din Roma. Termenul «refrigerium» care ne-a rămas în documente e un indiciu că e vorba de o "memoria" adică de un sanctuar ridicat pe mormintele lor; ziua de 29 iunie, ziua acestei transferări a trupurilor lor, ar fi rămas în Roma şi în întreaga Biserică marea sărbătoare a celor doi apostoli. Trupurile celor doi apostoli au rămas ad catacumbes până la sfârşitul secolului V, după care moaştele sfântului Petru au fost readuse la Vatican, iar bazilica de la catacombe a rămas în continuare cu o memorie liturgică.

Alţii, dimpotrivă, susţin că în 258, pe când erau consuli Tuscus şi Bassus, deoarece creştinii din Roma nu se puteau apropia de mormintele apostolilor datorită legii lui Valerian, Biserica a dispus să se transfere doar comemorarea liturgică pe via Appia, în sactuarul ad catacumbas, unde o străveche tradiţie consideră că fusese casa sfântului Petru (domus Petri), mai exact locuinţa lui subterană, fiindcă în interiorul Romei se mai aflau o mulţime de biserici presupuse a fi aşezate pe fostele case în care locuise apostolul.

Trupurile celor doi apostoli nu ar fi fost înmormântate nici pentru scurtă vreme pe via Appia, fiindcă o asemenea trasferare ar fi fost în contrast cu mentalitatea antică romană - nu numai păgână, dar şi creştină. Cert este că în acel loc devoţiunea populară faţă de cei doi apostoli era foarte puternică; dovadă numeroasele inscripţii descoperite în 1915 pe pereţii criptei subterane: "Petre et Paule subvenite Primitivo peccatori...; Petre et Paule,petite pro Victore...; Paule et Petre, in mente habete Sozomenum... Petre et Paule in mente habete... Onesimum in refrigerium.

Comemorarea sfinţilor apostoli ad catacumbas nu a durat mult; în secolul V deja dispăruse.

A treia staţiune avea loc la mormântul sfântului Pavel. Deoarece papa trebuie să repete aici în aceiaşi zi serviciile religioase făcute la sfântul Petru - lucru foarte obositor - a prelungit sărbătoarea, amânând staţiunea la sfântul Pavel pentru ziua de 30 iunie. In cele din urmă a revenit la forma veche: ambii apostoli sunt sărbătoriţi la 29 iunie.

Potrivit unei vechi tradiţii romane ziua de 29 iunie este ziua în care au murit ca martiri cei doi apostoli. Această tradiţie a fost culeasă de liturgie şi fixată în antifonul «ad Magnificat»: "Hodie Simon Petrus ascendit crucis patibulum alleluia; hodie clavicularius regni gaudens migravit ad Christum; hodie Paulus apostolus, lumen orbis terrae, inclinato capite, pro Christi nomine martyrio coronatus est, alleluia". Cât priveşte anul morţii lor, istoricii nu sunt de acord: 64, 65, 66 sau 67.

Ziua de 29 iunie s-ar putea să nu fie ziua martiriului lor ci ziua transferării trupurilor lor pe via Appia, după cum am văzut deja.

În Italia şi Africa, încă în secolul IV erau sărbătoriţi ca şi la Roma, pe 29 iunie. In schimb în răsărit şi în Galia sărbătoarea se ţinea în jurul Crăciunului. Mai târziu Franţa şi Constantinopolul au acceptat ziua de 20 iunie. Senatorul roman Festus trimis în misiune la Constantinopol, l-a convins pe împăratul Atanaziu (430-451) să accepte, pentru bisericile supuse influenţei Constantinopolului, data de 29 iunie pentru sărbătoara sfinţilor Petru şi Pavel.

Tot aici trebuie amintită sărbătoarea de la 22 februarie: Catedra sfântului Petru. O găsim menţionată pentru prima oară în calendarul Filocalian din 336 cu denumirea: Natale Petri de Cathedra. Existenţa catedrei de lemn a sfântului Petru este atestată deja istoric în prima jumătate a secolului IV. Era venerată într-un loc în întinsul cimitir al sfintei Priscilla "ubi primus sedit Petrus", cum se exprimă în documentul din vremea sfântului Grigore cel Mare. Papa Damasus (336-384) a transferat-o în baptisterul din Vatican unde papa conferea mirul neofiţilor şi unde uneori avea loc înscăunarea noului ales la catedra apostolică. Astăzi se află în bazilica din Lateran, în absida lui Bernini.

"Natale Petri de Cathedra" comemora investitura episcopală a sfântului Petru, făcându-se abstracţie de o cetate sau alta. Era o sărbătoare însemnată deoarece această catedră fusese orânduită de Cristos ca "vinculum unitatis".

La întrebarea: pentru ce s-a fixat această sărbătoare pe data de 22 februarie? - nu avem un răspuns sigur, ci numai ipoteze. Cei mai mulţi liturgişti văd în sărbătoarea de la 22 februarie înlocuirea sărbătorii păgâne numită "Cara Cognatio". La Roma şi în Africa la 13 februarie păgânii începeau să celebreze marea comemorare a morţilor numită "Parentalia" care ţinea opt zile, ultima purtând numele de "Feralia". După această comemorare a rudelor defuncte urma imediat, la 22 februarie, sărbătoarea rudelor în viaţă - care cei dragi, de unde denumirea de Cara Cognatio. Poporul o celebra cu entuziasm. In case erau încoronate imaginile înaintaşilor, se oferea un banchet-sacrificiu Larilor casnici, se ardea tămâie şi ziua se încheia cu un banchet. Aceste uzanţe păgâne erau incompatibile cu mărturisirea de credinţă asemănătoare: Catedra sfântului Petru prin care li se amintea creştinilor legătura lor de rudenie spirituală cu Pastor Ecclesiae - sf. Petru, rudenie inaugurată de Cristos atunci când l-a investit cu autoritatea apostolică supremă. Un calendar din secolul V consemna această zi ca o sărbătoare populară a familiei: VII Kal. Martias. Depositio sancti Petri et Pauli, cara cognitio; ideo dicta, quia tunc, etsi fuerint vivorum parentum odia, tempore obitus deponantur.