LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VIII: CICLUL SANCTORAL (PROPRIUM SANCTORUM)

7. Nașterea Maicii Domnului. 8 septembrie

"Toată făptura să cânte de bucurie, să tresalte și să participe la veselia acestei zile. Căci această zi este ziua în care Creatorul și-a construit templul, astăzi este ziua în care, printr-un plan minunat, creatura devine locuința aleasă a Creatorului" (sfântul Andrei din Creta).

Și această sărbătoare s-a născut în răsărit către jumătatea secolului V, probabil la Ierusalim unde tradiția casei în care a venit pe lume Maica Domnului era foarte vie. Nu cunoaștem pentru ce s-a ales ziua de 8 septembrie pentru a sărbători nașterea Mariei. E posibil ca data inițială a acestei sărbători să fi fost în legătură cu consacrarea unei biserici închinate sfintei Ana, biserică ce se afla în apropierea piscinei numite "a oilor". Versiunea potrivit căreia sfântul episcop Maurilius ar fi orânduit sărbătoarea Nașterii Mariei în anul 430 după ce, în noaptea de 8 septembrie, ar fi auzit îngerii cântând în coruri în semn de bucurie pentru venirea pe lume a Fecioarei, e lipsită de probabilitate.

Primul document al acestei sărbători îl constituie un imn compus între 536-556, de către renumitul imnograf, sfântului Roman Melodul, în care e pusă în versuri admirabile povestirea din protoevanghelia sfântului Iacob.

În Occident sărbătoarea nașterii Maicii Domnului nu a pătruns probabil înainte de secolul VII. Prima dată o găsim menționată și la Roma. La Milano a fost introdusă abia la începutul secolului XI.

Recent papa Pius X a scos Nașterea Maicii Domnului din rândul sărbătorilor de poruncă.

Toate documentele vechi scot în evidență faptul că numai doi sfinți au privilegiul de a li se sărbători nașterea pentru viața pământească: sfântul Ioan Botezătorul și Sfânta Fecioară Maria.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire