LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VII: TIMPUL "PER ANNUM"

Pe lângă ciclurile liturgice dedicate celebrării misterului pascal şi venirii lui Cristos în mijlocul oamenilor, mai rămân pe parcursul anului, 33 sau 34 de săptămâni care formează ciclul numit "per annum" (de peste an).

Până la ultima reformă liturgică acest timp era împărţit la rândul său în două perioade diferite, în funcţie de ziua în care cădea Paştele: era timpul după Epifanie şi timpul după Rusalii.

Duminicile care rămâneau necelebrate după Epifanie, deoarece erau împiedicate de quadragesimă, se reluau înainte de ultima duminică de după Rusalii.

Conform ultimei reforme liturgice cele 34 de săptămâni "per annum" formează un tot unic, prima săptămână începe după sărbătoarea Botezului Domnului, adică luni de după duminica ce urmează după 6 ianuarie. Săptămânile continuă până la Miercurea Cenuşii. In lunea de după Rusalii se reiau acele săptămâni care au rămas după ultima, care s-a celebrat înainte de quadragesimă şi merg în continuare până la duminica I a Adventului.

Fiecare duminică are rugăciuni, lecturi şi cântări proprii. In zilele din cursul săptămânii rugăciunile şi lucrările se pot lua la alegere din oricare din formulele liturghiilor celor 34 de duminici.

Solemnităţile mobile ale Domnului pe care le întâlnim în timpul "per annum" nu au suferit la ultima reformă nici o modificare. E vorba de solemnitatea Sfintei Treimi în prima duminică după Rusalii; solemnitatea Prea Sfântului Trup al lui Cristos, în joia de după solemnitatea Sfintei Treimi; solemnitatea Prea Sfintei Inimi a lui Isus, în vinerea din săptămâna următoare; solemnitatea lui Cristos Rege în ultima duminică "per annum". Astfel se scoate mai bine în evidenţă valoarea escatologică a acestei duminici.

1. Solemnitatea Sfintei Treimi

Din primele timpuri ale Bisericii întreaga liturgie creştină, a fost o invitaţie la adorarea şi cinstirea celor trei Persoane divine. Formulele liturgice cele mai vechi le evoca, de obicei, în mod spontan, cum e cazul, de pildă, în imnurile Gloria in excelsis", "Te Deum" etc. Formulele care se adresează în colectiv celor trei Persoane divine sunt de dată mai recentă.

Primele indicii ale unei devoţiuni speciale faţă de Sfânta Treime le găsim la sfârşitul secolului VIII în Galia de sus. Sfântul Benedict (+821), renumitul abate din Anian, imitând un exemplu destul de vechi, a dedicat Sfintei Treimi, biserica mănăstirii sale împreună cu altarul mare, iar alături de acesta a ridicat "tres aras... ut in tribus aris individua Trinitas et in uno altari essentialiter firma demonstretur Deitas". O atare dedicare a fost iniţiată de către multe alte mănăstiri benedictine din Franţa, Germania şi Italia. Dar cu aceasta nu e încă vorba de o sărbătoare dedicată Sfintei Treimi.

Sărbătoarea a apărut pe la începutul secolului al XI-lea, la vreo mănăstire franceză, poate la Cluny, căci aici o găsim celebrându-se în jurul anului 1030 în prima dumunică după Rusalii. De la Cluny, datorită influenţei foarte mari a acestei mănăstiri, sărbătoarea s-a răspândit cu uşurinţă pretutindeni.

Opoziţiile faţă de noua sărbătoare nu au lipsit. In Italia, papa Alexandru III (+1181) într-o scrisoare trimisă unui episcop nota: "Unii au luat obiceiul de a celebra sărbătoarea Prea Sfintei Treimi în ziua octavei Rusaliilor, alţii în ultima duminică a anului bisericesc. Biserica romană nu acceptă o atare practică". Si explică motivul: " ... in omni dominica, imo quotidie, (sc. Unitatis et Trinitatis) memoria celebretur". Inaintea papei, mulţi alţi episcopi au făcut opoziţie petru acelaşi motiv. Insă mişcarea populară în favoarea noii sărbători a fost mai puternică, în special în Franţa şi Germania; drept care papa Ioan XXII în anul 1334 o aprobă şi o extinde la Biserica universală, menţinând-o în prima duminică de după Rusalii.